joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Șoferii de la Volanul de Aur au murit în Croația! Accident devastator lângă Zagreb (FOTO)

    de Special Arad | 19 octombrie 2016, 6:40 PM | Internaţional | Regional

    0

    Doi bihoreni, șoferi de TIR, au murit, la sfârşitul zilele trecute, într-un accident rutier petrecut pe o autostradă din Croaţia, în apropiere de Zagreb.

    Accidentul s-a produs după ce un orădean de 42 ani, care se afla la volanul TIR-ului, ar fi aţipit la volan, moment în care camionul s-a lovit de stâlpul de susţinere al unui pasaj suprateran. În urma impactului extrem de puternic, cabina camionului a fost distrusă complet, iar marfa transportată a fost împrăştiată pe carosabil, scrie ebihoreanul.ro.

    Mai multe echipaje de pompieri, poliţişti şi salvatori au intervenit la faţa locului, însă medicii n-au mai avut ce să facă pentru cei doi bihoreni.

    Şoferul a fost găsit pe scaunul său în timp ce colegul acestuia, un bărbat de 40 ani din Vaşcău, a fost proiectat prin parbriz în afara autovehiculului.

    Camionul frigorific aparţine firmei Volanul de Aur din Bihor şi transporta carne, scrie BIHOREANUL.

    someseanul-3

    FOTO: someseanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.