Tema mi-a fost sugerată de vizita oficială la Bucureşti a Prinţului Charles, moştenitorul Tronului Marii Britanii. Aş risca o anchetă de opinie, cu o singură întrebare, printre români: de ce trebuie comemorat Eroul Necunoscut? Nu cred că aş pierde un pariu, fiind convins că mi s-ar răspunde cu cel puţin o altă întrebare: cine a fost Eroul Necunoscut? Dar, ce-a făcut ăsta, de trebuie să-i aducem onoruri? Şi aşa mai departe. Aş întreba chiar oficialităţi: în care dintre războaiele pe care le-a purtat Armata Română a luptat Eroul Necunoscut?

Nu ştiu dacă aţi urmărit evenimentele oficiale ale vizitei princiare britanice, dar pe mine m-au frapat două momente, care se desfăşurau simultan, care cred că definesc hăul de civilizaţie dintre noi, românii, şi britanici: Prinţul Charles depunea o coroană şi se înclina în faţa mormântului Eroului Necunoscut de la Bucureşti, iar puzderia de reporteri stătea aţintită cu microfoanele spre el, doar, doar zice ceva. Oare ce ar fi putut să zică în timpul unei plecăciuni în faţa memoriei?

Ce-i drept, vizita Prinţului Charles la Bucureşti a venit într-un moment în care opinia publică aştepta sacrificarea sau înălţarea celor doi procurori şefi de la Parchetul General şi de la DNA. Dar şi în ziua în care Marea Britanie îşi anunţa oficial intenţia de ieşire din Uniunea Europeană. Tocmai de-aia eu nu m-am preocupat de comedia procurorilor şi am fost foarte atent la vizita Prinţului. Până acum nu am văzut nici un reprezentant oficial al vreunui stat care, înaintea oricăror întâniri oficiale (nota bene!!!) cu preşedintele statului român şi cu premierul român, să-şi fi înclinat capul şi să se închine la mormântul Eroului Necunoscut din România.

Ce înseamnă acest gest? Înseamnă că Trimisul Casei Regale Britanice s-a închinat prima oară în faţa poporului român. Înseamnă că un înalt reprezentant al unui stat suveran îşi prezintă respectul şi onorurile unui alt stat suveran, omagiindu-i eroii şi sacrificiile supreme pentru dobândirea suveranităţii. Eroul Necunoscut este un simbol al oricărei naţiuni, care înglobează sacrificiul, devotamentul, onoarea şi mândria puse în slujba ţării pentru care a depus un jurământ de credinţă. În faţa acestor valori s-a închinat Prinţul Charles înainte de a se întâlni cu orice reprezentant, ales ori nu, al statului român!

Protocolul a fost scurt, modest, dar demn şi onorant pentru noi, ca şi gazde. Îmi vine în minte, aşa ca o întâmplare, acum o relatare a Reginei Ana despre prima întâlnire cu Regele Mihai I al României, ea fiind o membră a altei Case Regale din Europa: a pocnit milităreşte, involuntar, din călcâie când i-a fost prezentat Regele.

Media românească a prezentat vizita Prinţului Charles ca una banală, ascunsă chiar sub greutatea şi prizonieratul clopotului imens al scandalului din jurul justiţiei făcute de procurorii din România. Care bate atât de tare încât asurzeşte însăşi justiţia.

Venind într-o vizită oficială, pentru care se anunţase şi o decorare pe care urma să o oficieze Preşedintele României, conferindu-i cea mai înaltă distincţie a statului român, Prinţul Charles şi-a prins în piept toate celelalte decoraţii pe care le primise anterior şi pe care le-a considerat importante. Pentru cine a înţeles, a fost un alt gest de respect faţă de poporul român şi faţă de onoarea ce urma să i se confere.

În rezumat şi prin comparaţie: în ziua în care premierul britanic anunţa oficial ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Prinţul Charles face o vizită oficială în România pentru a primi cea mai înaltă distincţie a statului român, tocmai pentru meritele sale în promovarea valorilor şi patrimoniului cultural românesc. Pentru care promovare, noi, românii, nu prea am făcut nimic.

Toată ziua am văzut mai mult ştiri despre scenariile din justiţie. Eu aş cumpăra legile şi prevederile constituţionale vândute excelent de ministrul justiţiei. Dar tot el, după ce mi-a făcut o prezentare senzaţională a lor, de îmi venea să fac şi-o ciorbă din aceste legi şi prevederi indispensabile, mi-a spus că aceste legi nu îmi folosesc la nimic. Adică, nu e nici o problemă dacă sunt încălcate, ba chiar e bine dacă încalci chiar şi Constituţia.

Şi, totuşi, sunt mândru! Prinţul Charles al Marii Britanii a făcut o plecăciune în faţa mormântului Eroului Necunoscut de la Bucureşti. Eu cu această imagine am rămas în memoria vizuală. În rest, nu ştiu dacă România de la ştiri a înţeles ce înseamnă această plecăciune.