vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sinteza IȘJ Arad după rezultatele Evaluării Naționale și de la Bac: „Nu suntem de acord cu simulările!”

    de Tomck@t | 14 iulie 2016, 6:47 PM | Educaţie | Recomandările editorilor

    1

    Inspectorul general școlar al județului Arad, Claudius Mladin, a început conferința cu un oftat sincer: „privim cu jind rezultatele Clujului”. După cum v-am anunțat ieri, Clujul ocupă locul I pe ţară în privința rezultatelor la examenul de Bacalaureat de anul acesta, fiind într-o creștere constantă în statistici, an de an. Dar ce figură a făcut „Aradul educațional” în acest an?

    Rezultatele, chiar dacă pe cele finale de la BAC le vom afla abia peste două zile, se cam știu deja, iar acum urmează perioada în care se identifică sursele problemelor și se caută soluții.

    Privind statisticile, Inspectoratul Școlar Județean a identificat anumite probleme pe care vrea să le remedieze și chiar va integra aceste aspecte în raportul pe care îl va transmite Ministerului Educației.

    Una dintre probleme ar fi numărul prea mare al școlilor din județ în care au fost susținute examenele de Evaluare Națională, iar o altă problemă, la Bacalaureat, ar fi perioada insuficientă de pregătire a elevilor pentru sesiunea de toamnă, în cazul celor care dau și examenul de corigență.

    Situația la Evaluarea Națională

    Urban vs. rural / Fete vs. băieți

    Statisticile arată că în mediul urban, procentul de promovabilitate este mai mare decât în mediul rural. De asemenea, fetele au o prestație mai bună decât băieții, atât în mediul rural, cât și în mediul urban. „Fetele au rezultate mai bune decât băieții și la matematică, și la Limba și Literatura Română. De aici ajungem la concluzia că trebuie să ne concentrăm mai mult la pregătirea băieților pentru examen, sigur, fără să se neglijeze fetele”, a spus inspectorul general școlar adjunct, Nicolae Pellegrini.

    mediu si sexmateromana

    Ce facem cu copiii cu notele între 3 și 4,99 ?

    Ca obiective pe care le propune IȘJ până la începerea noului an școlar, unul dintre ele ar fi identificarea acelor copii care au luat note între 3 – 4,99 la examenul de Evaluare Națională. În fiecare unitate de învățământ, cu nume și prenume. „Vom încerca să urmărim traseul lor educațional în permanență, în așa fel încât în următorii doi ani de zile cei care optează în continuare pentru a-și continua studiile la nivel liceal, acești copii să poată beneficia de programe de sprijin, de programe remediale, fie oferite de Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației Naționale… și aici ne referim la pachetele de rechizite școlare și burse sociale, fie prin programe de sprijin oferite de către unitățile administrative teritoriale, și anume Primăriile. Aici ne gândim la programe care să includă mese calde, programe gen after school”, a spus inspectorul general școlar al județului Arad, Claudius Mladin, precizând că „acolo, majoritatea sunt copii de etnie rromă, majoritatea copii care provin din familii monoparentale, din familii defavorizate. Acolo vom încerca să suplimentăm numărul mediatorilor școlari, împreună cu primăriile din județ și mai ales cu Primăria Municipiului Arad”.

    Sunt aproximativ 8 – 10 astfel de unități de învățământ în județ pe care IȘJ ar vrea să le transforme în școli incluzive.

    Copiii din județ vor da examenul într-o altă localitate, dacă numărul lor va fi prea mic?

    IȘJ intenționează să eficientizeze astfel statisticile.

    Printre altele, IȘJ Arad vrea să reducă numărul centrelor de examen pe anul următor. „Anul acesta am avut 105 centre de examen. Motivul principal pentru care am ajuns la acest număr a fost pentru că ne-am dorit ca acești copii să susțină examenul în localitatea de domiciliu, dar pentru un număr de 10 -14 copii, cât prevede metodologia, considerăm că acele costuri sunt crescute nejustificat și vom încerca să reducem numărul acestor centre de examen în funcție de efectivele de copii pe care le vom vedea înscrise la începutul anului școlar următor”, a mai spus inspectorul general.

    Situația la Bacalaureat

    Analiza comparativă a rezultatelor la Examenul de Bacalaureat din ultimii ani arată o creștere a procentului de promovabilitate în județ. Totuși, Aradul se situează sub media națională.

    Promovabilitatea la nivel național — 66,7 %

    Promovabilitatea în județul Arad — 60, 21 %

    Comparativ cu celelalte județe, putem spune că avem un procent de promovabilitate relativ mediu pe țară.

    image-2016-07-12-21152659-0-promovabilitate-bac-2016-judete
    Sursa: HotNews

    Din promoția curentă, un procent de 67,01 % din candidați au promovat examenul de Bacalaureat, în timp ce din promoțiile anterioare, procentul de promovabilitate a fost de 24,89 %.

    Este de menționat că în cazul celor care au dat Bacalaureatul pentru a doua oară, vorbim de un număr de 539 de elevi.

    IȘJ Arad ar muta sesiunea de toamnă a Bacalaureatului în primăvară, cu o jumătate de an mai târziu, în locul Simulării

    În această perioadă, toate Inspectoratele școlare din țară centralizează rapoartele de la unitățile de învățământ care au fost centre de examen, pentru că au obligația de a înainta observațiile și sugestiile Ministerului Educației. Și în cazul Bacalaureatului, Inspectoratul Școlar Județean Arad are câteva sugestii clare.

    Numărul total al candidaților înscriși pentru sesiunea iunie-iulie a fost 3058 de elevi, dar dintre aceștia doar 2860 au fost prezenți la examen. Un număr total de numai 3 elevi au fost eliminați din examen pentru tentative de fraudă.

    În schimb, ceea ce este puțin îngrijorător în aceste statistici este situația acelor 198 de elevi care nu s-au prezentat la examen.

    Claudius Mladin a explicat ce înseamnă acest număr și care este soluția găsită de IȘJ Arad pentru eficientizarea problemei:

    „Constatăm că de la numărul de copii înscriși până la numărul total de copii care participă la Bacalaureat, deja avem o pierdere. Această pierdere o putem justifica în mai multe feluri. În primul rând, sunt copii care nu au promovat ultimul an, fie au rămas repetenți, fie au rămas corigenți. E de menționat că între cele două sesiuni de Bacalaureat urmează și o sesiune de corigență. Tocmai de aceea, nu considerăm oportună organizarea celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat, pentru că acești copii abia au trecut examenul de corigență, unde au nevoie de media 5, iar peste două săptămâni ei vin la examenul de Bacalaureat din toamnă și au nevoie de media 6. Nu cred că într-un interval de două săptămâni, oricare elev ar avea capacitatea să poată fi atât de bine pregătit încât să participe la a doua sesiune de Bacalaureat cu șanse de reușite. Noi vom cuprinde în raportul pe care îl vom înainta Ministerului Educației Naționale posibilitatea ca a doua sesiune de Bacalaureat să se desfășoare în februarie-martie, în locul sesiunii de simulare. Și să fie exclusiv pentru candidații care vin din promoțiile anterioare.”

    Aceeași problemă se reflectă, potrivit inspectorului general Claudius Mladin, în rezultatele obținute de elevi la simulările acestor examene, deoarece la rezultatele reale se înregistrează un procent dublu decât la simulare, în fiecare an, atât la examenul de Evaluare Națională, cât și la Bacalaureat. „De aceea nu suntem de acord cu organizarea simulărilor la clasa XI-a. În primul rând, copilul care optează să vină la simulare, nu are materia finalizată. Ultima probă a examenului de Bacalaureat poate să fie o probă pe care o va învăța abia în ultimul an școlar. De asemenea, în momentul în care se organizează aceste simulări, cadrele didactice sunt nevoite să se oprească puțin cu predarea materiei aproximativ două săptămâni de zile, pentru a face o recapitulare a ultimelor lecții”, a menționat Claudius Mladin.

    Cât despre cele două licee din Arad cu promovabilitate zero, Liceul de nevăzători Sfânta Ana și Colegiul UCECOM Spiru Haret, inspectorul general Claudius Mladin a punctat că vorbim de un număr total de zece elevi care, statistic, nu este neapărat un rezultat grav.

    Alte statistici:

    licee ok si naspa

    La Bacalaureat, evoluția procentelor de promovabilitate la Arad este următoarea:

    Anul școlar 2012-2013 — 50,47 %

    Anul școlar 2013-2014 — 51,82 %

    Anul școlar 2014-2015 — 59,88 %

    În prima sesiune a acestui an — 60,21 %.

    O situație în zig-zag, în schimb, se poate observa la evoluția procentelor de promovabilitate la Evaluarea Națională din ultimii ani. 

    Anul școlar 2012-2013 — 71,66 %

    Anul școlar 2013-2014 — 66,58 %

    Anul școlar 2014-2015 — 75,99 %

    Anul școlar 2015-2016 — 68,40 %

    Statistici la nivel național:

    Sursa: HotNews

    Top 10 județe cu cele mai bune rezultate la BAC 2016:

    1. Cluj – 83,32%
    2. Bacău – 79,91%
    3. Brașov – 78,21%
    4. Sibiu – 77,69%
    5. Galați – 77,65%
    6. Iași – 76,51%
    7. Brăila – 74,37%
    8. Prahova – 73,0%
    9. Alba – 72,73%
    10. Botoșani – 72,67%

    Top 10 județe cu cele mai slabe rezultate la BAC 2015:

    1. Ilfov – 34,15%
    2. Giurgiu – 40,06%
    3. Teleorman – 48,48%
    4. Mehedinți – 54,48%
    5. Călărași – 55,33%
    6. Dâmbovița – 56,5%
    7. Gorj – 57,42%
    8. Bihor – 58,07%
    9. Olt – 59,75%
    10. Harghita – 60,09%

    Promovabilitate BAC 2016 pe fiecare județ în parte:

    Promovabilitate BAC 2016 județul Alba: 72,7%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Argeș: 69,9%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Arad: 60,2% 

    Promovabilitate BAC 2016 București: 68,5%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Bacău: 79,9% 

    Promovabilitate BAC 2016 județul Bihor: 58,1%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Bistrița-Năsăud: 69,4%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Brăila: 74,4%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Botoșani: 72,7%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Brașov: 78,2%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Buzău:65,6%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Cluj: 83,3%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Călărași: 55,3%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Caraș-Severin: 62,6%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Constanța: 60,5%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Covasna: 65,6%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Dâmbovița: 56,5%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Dolj: 64,3%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Gorj: 57,4%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Galați: 77,7%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Giurgiu: 40,1%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Hunedoara: 66,3%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Harghita: 60,1%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Ilfov: 34,2%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Ialomița: 64,3%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Iași: 76,5%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Mehedinți: 54,5%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Maramureș: 67,0%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Mureș: 61,8%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Neamț: 66,1%

    Promovabilitate BAC 2015 județul Olt: 59,7%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Prahova: 73,0%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Sibiu: 77,7%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Sălaj: 61,0%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Satu-Mare: 68,7%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Suceava: 71,2%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Tulcea: 66,8%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Timiș: 63,2%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Teleorman: 48,5%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Vâlcea: 67,3%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Vrancea: 68,6%

    Promovabilitate BAC 2016 județul Vaslui: 69,6%

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Care a fost situația în anii trecuți? Putem găsi undeva cota de promovabilitate pe județe pe ultimii 10 sau 20 de ani? Cred că e nevoie de o analiză a evoluției în timp, deoarece locul de acum, locul 11 de la coadă și antepenultimul din toată Transilvania (cu Banat cu tot) e rușinos. Suntem în zona de sud, Gorj, Olt, Teleorman, Ilfov, Călărași, Giurgiu, ceea ce, cunoscând situația de acolo ca fiind una oarecum istoricește (ceva mai) înapoiată, ar trebui să ne pună pe gânduri…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.