Știri Arad. În urmă cu patru luni, Special Arad prezenta un material în care arătam cum își mințeau cei de la Billa clienții, vânzându-le carne ambalată „în viitor”. Atunci, un arădean și-a dorit ca, la câteva zile după Paști, să mănânce, împreună cu iubita, cotlet de porc la grătar. Și, cum era deja seară, iar omul nostru era obosit după o zi de muncă, s-a gândit să-și cumpere câteva felii de cotlet fără os, gata condimentate. Ei bine, când s-a uitat pe eticheta lipită pe ambalajul cărnii, nu i-a venit să creadă ce vede. Eticheta de pe ambalajul celor câteva bucăți de cotlet spunea că acesta a fost ambalat „mâine”. Da, ați citit bine! MÂINE! Pe etichetă scria că respectiva carne a fost ambalată pe data de 20.04.2017, deși ne aflam atunci pe 19.04.2017.

Ulterior, o mulțime de cititori ne-au scris o sumedenie de nereguli pe care la rândul lor le-au sesizat la Billa. Totodată, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat magazinul cu suma de 5.000 de lei.


Citește și: UPDATE – Scandalos! Cum își mint cei de la Billa clienții: „Am cumpărat azi carne ambalată mâine”. Protecția Cosumatorilor reacționează


 

Între timp cei de la Billa și-au schimbat numele în „Market”, fiind cumpărați de către cei de la Carrefour. Dar, cum spune o vorbă veche, „Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!”. Așa și cei de la Billa și-au schimbat numele, dar prostul obicei de a-și păcăli clienții, ba.

Vorbim acum despre o altă metodă față de acum câteva luni, una veche de altfel, întâlnită în mai toate supermarketurile din România. Astfel, o doamnă ne-a contactat sâmbătă pentru a ne povesti ce a pățit în „Market-ul” din incinta Atrium Mall. Fiind la cumpărături, aceasta și-a pus în coș mai multe produse, unele dintre acestea în „ofertă”, dar surpriza a venit la casa de marcat, atunci când pe bonul fiscal erau trecute alte prețuri decât scria pe etichetele de preț afișate în magazin.

„Vă spun sincer că nu prea aveam obiceiul să stau să mă uit pe bonul fiscal, așa cum sunt convinsă că nu fac majoritatea celor care merg la cumpărături în supermarket. Venim obosiți de la serviciu, pierdem câte o oră prin magazin, abia așteptăm să ajungem acasă și nu mai avem nervi să stăm să studiem bonul fiscal, mai ales când acesta este de jumătate de metru. Am învățat să mă uit pe bon de când fac cumpărături de la Billa… mă rog, acum îi zice altfel, dar tot același magazin e. De câte ori merg acolo, la magazinul din mall, am surprize la casa de marcat. Una scrie la raft, alta scrie pe bon. Din păcate, nu de fiercare dată am timp să merg la alte magazine și, locuind în zonă, mă văd nevoită să frecventez acest magazin”, ne povestește doamna, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

După cum ne-a povestit că a pățit de mai multe ori în respectivul magazin, doamna ne-a oferit și câteva fotografii care să dovedească cele spuse. Astfel, în magazin prețul afișat pentru un pachet ce conține două sticle de Coca-Cola la 2 litri era de 7,80 lei, în vreme ce la casă, după ce era scanat, plătești 8,25 lei. Totodată, o caserolă de 250 de grame cu roșii cherry avea afișat un preț 1,59 lei, în vreme ce la casă plătești 1,99 lei.

„Știu că nu este o avere. Vorbim despre 45 de bani la pachetul de Cola și de 40 de bani la caserola de roșii. Dar vorbim aici despre un principiu și despre lipsa de corectitudine pe care acest magazin o are față de clienții săi. Și, repet, aceste lucruri se petrec frecvent. Indifernt că vorbim despre 40 de bani sau despre 400 de lei, sunt banii clientului, bani pentru care clientul cel mai probabil a muncit pe brânci. Și, cum spuneam, câți dintre noi stăm să studiem bonul fiscal la ieșirea din magazin? Iar când ajungi acasă, poate că observi că ai fost păcălit, dar nu mai ai chef să te întorci să îți ceri cei 40 de bani. Deci, magazinul te-a fraierit de 40 de bani și, în același timp, poate în situația ta se află alți 100 de clienți. În plus, după ce am observat, nu doar că mi-am cerut înapoi diferența de bani, dar am rugat-o pe doamna de la casa de marcat să schimbe prețurile din magazin, din moment ce nu sunt cele reale. Aceasta mi-a replicat că nu poate să meargă atunci și că le vor schimba ei. Am stat acolo aproximativ un sfert de oră până când s-au dus să schimbe prețul, ca să mă asigur că nu vor fi păcăliți și alții. Dar cine știe câte alte produse mai sunt în situația asta”, ne-a mai povestit doamna care era cât pe ce să fie păcălită de cei de la „Market” (Carrefour) și pe care o felicităm pe această cale pentru atitudinea sa.

20813091_1542359845807843_71837135_o 20821339_1542359672474527_1780929116_o 20795071_1542359979141163_2125657036_o

Andrei Fuliaș, 12 august 2017, 6:59 PM