Eh, gata cu sărbătorile! Ajunge! Nu de alta dar ce e prea mult strică! Strică la buzunar, strică liniștea personală și de grup (familiei, asociaței de bloc, cartierului, colegilor de muncă, orașului, județului, țării…), precum și în cele din urmă strică la stomac. Și pentru că el, stomacul, trebuie slobozit din chingile mâncărurilor grase și a băuturilor abundente adiministrate propriei persoane de bună voie (dar) și silit de musafirii care m-au năpădit de dinainte de Crăciun, până ieri, m-am hotărât, merg în piață să cumpăr legume, fructe și ceaiuri. Așa că ies, încui ușa apartamentului și dau să cobor din bloc. În casa scărilor încă se aud colinde și cântece de pahar, semn că magia sărbătorilor nu a trecut întru totul, deci, mă bucur. Da! Mă bucur pentru că magia sărbătorilor ne face mai buni, mai îngăduitori, mai darnici, …

În fața blocului, doi vecini – soț și soție, care de o săptămână hrăniseră maidanezul cartierului, lățos și vechi de zile, îl alungă adresându-i-se binevoitori:-“Mânca-te-ar hingherii, potaie ce ești?Nu ți-am dat să mănânci destul? Ce mai vrei?” Până să ajung în stația de tramvai dau nas în nas cu ceata de copii din vecini, trec pe lângă ei, îi salut cu respect însă deși până ieri mă salutau zgomotos azi parcă nici nu mă văd. Eh, îmi zic, așa sunt copiii când se iau cu joaca, uită până chiar și că i-ai cinstit din belșug când te colindară și sorcoviră.

Deși e frig vremea e „faină”, zăpada scârțâie sub încălțări iar vântul stă pe undeva liniștit, așa că ți-e mai mare dragul să umbli de ici-colea. Trec pe lângă câțiva vecini „muți” care tot așa, până ieri, mă salutau sărbătorește, ajung aproape la timp un tramvai împodobit (încă) crăciunește care tocmai dă să plece, îi fac semn rugător vatmanului să deschidă ușa, la care el, angajatul binevoitor al Intreprinderii de Transport, îmi arată ieșit din fire ceasul de pe mână și „demarează” înjurând de mama-focului. Eh, îmi zic, cum și-a dat jos costumul de Moș Crăciun cum și-a revenit bietul om, nu? Pornesc spre piață pe jos: printre vorbe de ocară adresate dintr-o mașină scumpăunui bicilist adunător de resturi de prin containere de gunoaie; pe lângă stația de benzină din colț, unde șeful își scutură bine de tot angajatele bulbucate la ochi de atâtea petreceri; printre pietoni înceți la pași și șoferi grăbiți și furioși; pe lângă taximetriști care se încaieră pentru clienți; pe lângă un  poștaș alergat de trei câini flămânzi și printre cinci colindători extrem de întârzâiați ce duc grăbiți o capră spre gară.

Ajung în sfârșit în piață. Eh, starea de fapt s-a schimbat și aici: nimeni nu mai felicită pe nimeni; în difuzoarele vânzătorilor de casete și CD-uri locul colindelor e reluat de cântările ce se vor populare, deși oferă texte soră cu obscenitatea; clienții se ceartă cu piețarii și invers; vânzătorii de țigări “pe sub mînă” aglomerează intrările și ieșirile; o lume pestriță și agitată din cale afară animă piața care, în sfârșit, e așa cum o știu dintotdeauna. Nu zăbovesc în zonă, cumpăr ce am de cumpărat și mă întorc spre casă grăbit, concluzionând:-“Da! Am reintrat în stare de normalitate!” Drept pentru care am să iuțesc pasul pentru că vreau să prind emisiunile educative binecunoscute multora:“Te vreau lângă mine”, “Ochii din umbră” “O mărit pe mama soacră” … N-am să pierd nici “Știrile de la ora 17” ca mai spre seară să savurez episodul doi al noii telenovele.

Starea de normalitate: „starea conformă cu standardul sau cu tipul comun, uzual, natural”, „sănătos”, „liber de anomalii mentale”, … „media caracteristicilor umane” (Random House Webster’s Dictionary).

Foto: wild-production.blogspot.com