marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Serialul rușinii! Zeci de mii de euro din banii Aradului aruncați pentru mizeria de pe arena Motorul (FOTO-VIDEO)

    de Lucian Dănilă | 8 noiembrie 2016, 2:17 PM | Sport

    2

    Problema gazonului de pe arena Motorul a devenit, deja, una de ordin național. Chiar de batjocură națională. Imaginile de la barajul UTA – FC Voluntari au rămas în memoria tuturor microbiștilor din această țară, care cu siguranță au văzut cel puțin o dată imaginile repetate cu insistență de cei de la Digi sau de la Dolce.

    Duminică, arena Motorul ne-a oferit episodul al doilea din „serialul rușinii”, golul al doilea marcat de UTA prin atacantul Adrian Petre fiind și el una dintre cele mai reluate faze la cele două televiziuni de nișă din România. Fundașul echipei Academica Clinceni, Marian Marin, a încercat să paseze propriului portar, Adrian Petre a continuat alergarea, mingea s-a oprit în noroi și atacantul arădean a lobat balonul peste portarul Matache marcând astfel golul care o aducea pe Bătrâna Doamnă în avantaj. Golul a fost prezentat la rubrica „Faza etapei”. Elocvent, nu? Fotbalistul Petre are toate meritele la această reușită. Pentru insistență, pentru inspirație, pentru execuție, pentru tot. Rușinea este de partea celor care administrează arena Motorul, în speță Primăria Arad, sau mai restrâns, Serviciul baze Sportive și Agrement condus de Dugăeșescu.

    Imaginile de la nivelul terenului erau groaznice. Echipamentul jucătorilor era plin de noroi, aceștia aveau pământ peste tot, în păr, în ochi, pe față, pe mâini, pe picioare și nu intrăm în detaliile legate de părțile mai intime, aflate sub echipamentul de joc. Ghetele erau tot moșcolite (n.m. ca să folosesc un termen care îmi plăcea micuț fiind, atunci când îl rostea bunica mea), atât de murdare încât nu se mai distingea nici firma acestora, fie că erau Adidas, Nike, Lotto, Asics sau ce or fi fost. Fotoreporterii, situați în spatele porților, erau maronii pe pantofi și pe pantaloni. Revăzând meciul seara la televizor, în reluare, realizam că tabloul parcă arată și mai rău, ceea ce trebuia să fie verde fiind de fapt un mare dreptunghi gri-maroniu.

    Surpriza și mai mare a fost atunci când am aflat că în ultimele două săptămâni s-au investit câteva zeci de mii de euro pentru… regenerarea gazonului! Da, așa se numește: regenerarea gazonului. Termenul ne amintește de programul de Regenerare Urbană pe care primarul Aradului îl tot amintește cu fiecare ocazie la televiziuni sau în spațiul online. Probabil așa va arăta Aradul după Regenerarea Urbană precum gazonul de pe Motorul după fiecare ploaie.

    Da, Primăria Arad a contactat firma Greenfeld Sport din Oradea, firmă care are ca și activitate construcţia, reconstrucţia sau regenerarea terenurilor de fotbal. Evident că cei din Primărie care s-au ocupat de acest lucru au fost cei de la serviciul baze sportive și agrement, acolo unde șef este – ați ghicit – Marin Dugăeșescu.

    img_8757

    FOTO: Ce marcă de ghete a purtat Polgar, cel în roșu, la meciul cu Clinceni? Noi nu ne-am dat seama 🙂

    Despre primarul Gheorghe Falcă nu spunem nimic acum, pentru că el se remarcă prin… absență. Pe el nu-l putem vedea decât la Realitatea TV, Antena 3, TVR sau la B1 TV, asta atunci când el nu este LIVE pe Facebook. Îi reamintim însă, folosind chiar declarația sa, ce spunea în vară atunci când ne anunța prin colegii lui de partid că UTA ar fi urmat să evolueze în Liga 1, în locul Rapidului.

    Eu pot să vă spun doar că UTA, care este susţinută de primărie, este pregătită şi are susţinerea noastră, dacă va fi să intre în Divizia A. Poate fi pregătită financiar şi până la începerea sezonului va fi pregătită şi logistica, terenul, tot. Când am mers la baraj, federaţia a venit să ne verifice, pentru că trebuie făcută omologarea. Ce spun eu e simplu: vom fi pregătiţi dacă federaţia va decide ca UTA să activeze în Divizia A. Dacă mă întrebi dacă am avut discuţii cu conducerea federaţiei, eu confirm: da, dar nu pot spune ce“. (Gheorghe Falcă – ProSport – 14 iunie 2016)

    Şansele sunt mici, pentru că Rapidul nu va renunţa atât de uşor, dar dacă e să fim invitaţi în Liga 1, garantez că nu vom avea probleme. Chiar astăzi (n.a.: marţi) vom avea o şedinţă între club şi reprezentanţii Primăriei pentru schimbarea gazonului de pe „Motorul” şi demararea lucrărilor necesare pentru primirea avizului favorabil de disputare a jocurilor de pe teren propriu în Aradul Nou. Indiferent de eşalon. Vom mări capacitatea arenei şi vom rezolva la timp toate solicitările“ (Gheorghe Falcă – Aradon – 14 iunie 2016)

     

    Nu credem că sunt prea multe de adăugat la acele declarații. UTA se află la cel de-al treilea sezon pe „Motorul” și de fiecare dată când ploua, echipa se vedea nevoită să evolueze pe această mocirlă. Ce s-a întâmplat la acea ședință în care s-a pus problema schimbării gazonului? S-au spus, ca de obicei, vorbe goale.

    Am aflat însă, tot în aceste zile, că firma despre care scriam mai sus, Greenfeld Sport din Oradea, a fost de fapt contactată în august, existând chiar un contract între PrimăriaArad și aceasta, datat în 28 august. Reprezentanții Greenfeld Sport au ajuns cu adevărat la Arad în urmă cu două săptămâni. S-a întâmplat după meciul de pe teren propriu dintre UTA și Dunărea Călărași. Timp de două săptămâni niciun jucător, niciun crampon nu a atins gazonul de pe Motorul. Au fost aduse utilajele de la Greenfeld Sport și s-a trecut la regenerarea gazonului.

    De ce au venit cei de la Greenfeld Sport abia acum, când gazonul era extrem de compromis, și nu au venit în august, atunci când poate se putea face ceva bun cu iarba de pe Motorul? Este o întrebare la care, oriunde i-am căuta un răspuns logic, nu îl vom afla niciodată.

    Un procedeu de întreţinere economicos şi uşor de realizat este împrăştierea nisipului cu granule de 0-2 mm, cu ajutorul aparatului EUROGREEN – Portax 300. Incărcarea nisipului şi lucrarea de împrăştiere este realizată de o singură persoană şi în timp de o jumătate de zi poate împrăştia o cantitate de 20-30 m3 de nisip”, scrie pe site-ul de prezentare al Greenfeld Sport.

    „Datorită solicitării intensive iarba gazonului se uzează şi se formează suprafeţe lipsite de iarbă, iar gazonul va fi invadat de buruieni, astfel încât scade calitatea gazonului. Însămânţarea prin perforare se poate realiza o supraînsămânţare în gazonul deja existent, obţinând o îndesare perfectă. Perforatorul de gazon EUROGREEN realizează pe m2 300-400 găuri de 2-3 cm şi concomitent este realizată şi însămânţarea. Sămânţa încolţită este ocrotită în găurile efectuate şi creează condiţii favorabile de dezvoltare”, este un alt procedeu folosit de cei de la Greenfeld Sport.

    Astfel, în ultimele două săptămâni, s-au investit câteva zeci de mii de euro (n.r. unii care au participat vorbesc de sume care depășesc 30.000 de euro, alții vorbesc despre 50.000 de euro!) pentru regenerarea gazonului de pe Motorul! Rezultatul l-ați văzut duminică: mocirlă, nisip, mizerie, jucători care arătau de parcă erau ieșiți din tranșeele de la Stalingrad, și un gol cu care ne-am făcut din nou de rușine în fața întregii țări… Oricât s-a investit, banii aceștia, ai Aradului, au fost aruncați în mizerie. În mocirlă.

    „Era mai bun terenul acum două săptămâni, până nu au intervenit cu utilajele pe el. Acum a fost la fel de moale, la fel de mult noroi, doar că era amestecat cu nisip, ceea ce ne afecta și mai mult atât la stabilitate cât și atunci când cădeam sau făceam alunecări pentru deposedarea adversarilor. Aproape toți jucătorii au arsuri la picioare de la nisipul pe care l-au aruncat pe teren” (jucător al echipei UTA) 

    petre-mocirla 

    CLICK AICI PENTRU A VEDEA VIDEO CU GOLUL LUI ADRIAN PETRE (e de râs 🙂

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.