Știați că mai marii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, cea mai importantă instituție medicală din județ, au reușit să rezolve absolut toate problemele legate de sănătate, de personal, de aparatură medicală, de actul medical sau cele legate de materialele sanitare? Nu știați?! Stați liniștiți, nici noi, dar am aflat astăzi.

iar atunci când rezolvi toate problemele majore cu care se confruntă instituția pe care o conduci te „apleci” și asupra altor probleme. Și am aflat astăzi că, mai nou, cea mai mare problemă de la Spitalul Județean Arad este prezența jurnaliștilor și, în special, filmatul în incintă.

Desigur, problema asta nu este de astăzi, nici de ieri, doar că abia astăzi ne-am dat seama cât de importantă este. Noi, jurnaliștii, cel puțin cei de la Special Arad, dar credem că și de la alte publicații, putem spune că pășim destul de des pe porțile Spitalului Județean, cu diferite treburi. Mergem acolo ori că e vreo conferință de presă, ori că avem noi vreun subiect interesant, ori că facem vreo investigație jurnalistică, ori că mai vrem să vedem care este stadiul lucrărilor de la Compartimentul Boli Infecțioase Copii sau chiar în vizită la vreun pacient. Așa se face că, de câte ori ajungem cu mașina în dreptul agenților de pază, suntem întrebați unde mergem și cu ce scop. Lucru perfect normal de altfel. Dar cum agenții de pază ori ne recunosc, ori văd „tăblița” din parbriz pe care scrie „PRESA”, ne spun politicos un… „sper că nu filmați”. La care ție, ziarist fiind, îți vine să juri pe toți sfinții sărbătoriți în calendarul ortodox (și sunt extrem de mulți) că nu ai de gând să filmezi. Timp în care agenții te privesc studios să vadă dacă ai cumva vreo cameră video la tine și îți adresează deja obișnuitul „bine, dar sper că nu filmați”.

Cum spuneam, chestiile astea se petrec ori de câte ori mergem la Spitalul Județean… cel puțin de câteva luni încoace. Dar noi abia astăzi am realizat importanța acestei probleme.

Am fost la spital într-o simplă vizită, la colegul nostru, Miță, care și-a rupt piciorul zilele trecute și care a rămas internat după operație. I-am dus și două cârje, că medicii i-au recomandat să facă puțină mișcare dacă poate, dar cel mai mult îl ajută să meargă și el să mai tragă câte o țigară. Fumătorii știu bine despre ce este vorba. La poartă, ca de obicei, suntem întâmpinați cu „Bună ziua! Unde mergeți?”. Am răspuns politicos că mergem la Ortopedie să vizităm un coleg și să-i ducem cârjele aflate pe bancheta din spate a mașinii. Nici prin cap nu ne-a trecut să luăm jos „tăblița” cu „PRESA” din parbriz. Și oricum șansele să ne recunoască erau destul de mari. Tot ca de obicei, domnul agent de pază ne-a spus bineînțeles…  „Sper că nu filmați!”.

Apoi, măi nene, măi, dacă vrem să filmăm, filmăm oricum, cu telefonul și nici n-o să știți voi că am filmat. Sau, dacă vrem să filmăm și nu vrem să știți că suntem de la presă, nu venim cu „PRESA” în parbriz. Bine, nici nu ne-am gândit vreo secundă că problema asta cu filmatul vine din partea agentului. Evident că vine din partea conducerii, o conducere care ar trebui să aibă cu totul alte preocupări decât cele legate de filmulețe în spital, că n-om face filmulețe deocheate. O conducere care ar trebui să fie preocupată de probleme de sănătate, de problemele pe care le au cu personalul – care uneori e irascibil cu pacientul-, de problemele pe care spitalul le are cu aparatura medicală, de actul medical care uneori lasă de dorit sau de problemele cu privire la lipsa materialelor sanitare, că te duci la spital și n-au nici măcar un banal pansament.

 

Andrei Fuliaș, 27 octombrie 2017, 2:15 PM