Se vor cheltui cel puțin 850 de milioane de lei pentru trei ecoducte pe autostradă. Există, totuși și o veste bună
Ecoductele Autostrăzii Vestului, adică acele pasaje adăugate proiectului inițial cu scopul de a asigura libera trecere a animalelor sălbatice de-o parte și de alta a magistralei rutiere, vor fi în cele din urmă construite, deși amenajarea lor a fost pusă sub semnul întrebării, în ultimele luni, chiar de autoritățile guvernamentale.
Toate amenajările cu funcțiune ecologică de pe autostrada Lugoj – Deva vor deservi zona piemontană dintre localitățile Coșava (Timiș) și Holdea (Hunedoara), la această ultimă destinație urmând să se adauge, ca dificultate tehnică, problemelor ridicate de existența haldei de steril aferentă termocentralei de la Mintia.
Principala obiecție ridicată de reprezentanții ministerului de resort și, respectiv, de cei al Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră a fost legată de costuri și, derivat din aceasta, de soluția tehnică aleasă pentru rezolvarea situației – dar oficialii au reiterat și ideea că tranzitul animalelor sălbatice prin această zonă (în special al urșilor) a fost mult supraevaluată.
Suma necesară nu este deloc neglijabilă: pentru cele trei ecoducte de la limita dintre județele Timiș și Hunedoara se vor cheltui cel puțin 850 de milioane de lei, soluția tehnică adoptată cu un an în urmă (tunel – viaduct – tunel) implicând și faptul că termenul de finalizare a Autostrăzii Vestului, pe întreaga lungime dintre Nădlac și Sibiu, nu va putea fi devansat, rămânând în contul anului următor.
Există însă și o veste bună: anul viitor, când se va putea circula fără oprire pe Autostrada Vestului, arădenii și timișorenii își vor putea continua călătoria pe magistrală până la Alba Iulia și Cluj-Napoca, întrucât loturile 3 și 4 ale sectorului Sebeș-Turda vor fi finalizate în acest an, iar celelalte două, în primul semestru din 2018.
sursa: renașterea.ro
Comentariile portalului
Am doar o comparație de făcut, cu două personaje, aparent diferite, dar cu o prestație politico-umană, foarte asemănătore: - Ion Iliescu și Călin Bibarț ! . (...)
Și când tranvaiul deraiază sau se întâmplă diferite probleme ,,îmi plătiți voi taxi sa merg acasă , de exemplu eu fac numa schimbul doi și ptr mine (...)
Locul acestui Bulbuc este după gratii împreună cu toată Mafia care la promovat de la un anturaj la dudină la super mega directorul