Se surpă pereții! Autostrada Arad – Timișoara – Lugoj e în mare pericol
Au apărut probleme grave la autostrada Arad – Timişoara – Lugoj, după ce lucrările făcute la aceasta se pare că au fost de mântuială. Reparaţi în luna februarie a anului 2015, pereţii autostrăzii ce leagă Lugojul de localitatea Balinţ şi de loturile autostrăzilor Lugoj-Timişoara şi Lugoj-Deva au început să cedeze din nou, scrie redesteptarea.ro.
De această dată, de vină pentru alunecările de teren sunt ploile din ultimele zile, care au desprins de pe pereţii de la marginea autostrăzii bucăţi mari de pământ. Din cauza solului moale, alunecările continuă, în curând banda de urgenţă a autostrăzii urmând să fie blocată. Cea mai recentă renovare a fost realizată, la momentul desfăşurării acesteia, la început de februarie, când societatea care a realizat lotul de 10 kilometri dintre Lugoj şi Balinţ a intervenit pentru consolidarea unui perete lung de aproape 200 de metri, scrie redesteptarea.
S-a intervenit la acelaşi perete, care s-a surpat din nou, la nici o lună de la intervenţia iniţială, punând în pericol desfăşurarea traficului rutier, continuă redesteptarea.ro.
Pe o porţiune de câteva sute de metri, traficul se desfăşoară pe o singură bandă de mers, banda a doua şi cea de urgenţă fiind închise pentru ca utilajele să poată transporta pământul căzut de pe deal într-un loc special amenajat aflat după podul lângă care se intervine. Lucrarea este una dificilă, având în vedere că solul la faţa locului este argilos, fiind transformat în nămol din cauza apei de ploaie infiltrate în ultimele săptămâni, încheie aceeași sursă.
FOTO: redesteptarea.ro
Comentariile portalului
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)
TOTUSI. CAND REUSITI SA PUNETI MACAZE AUTOMATE ???
Acest repetent notoriu trebuie să stea în pușcărie pentru toate câte am făcut nu să planteze rudele și prietenii din copilărie La conducerea Aradului că (...)