Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad reactivează proiectul „Bibliovacanța” în perioada 3 – 21 iulie, între orele 10 – 12, de luni până vineri. Programul se adresează copiilor cu vârste între 7 și 10 ani, iar înscrierile se pot face deja la Biroul „Marketing-Imagine” (camera 22) al Bibliotecii.

„Bibliovacanța” este un proiect inițiat în 2014 de către Lucia Bibarț, responsabil PR la Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad, iar de curând, acest „brand” al Bibliotecii arădene a fost preluat de alte biblioteci județene din țară, din Vrancea, Botoșani, Suceava, Sălaj, Alba, Satu Mare, Călărași, etc. „Ne bucură succesul proiectului nostru și le urăm mult succes colegilor din țară!”, a spus Lucia Bibarț, cea care se va ocupa de copiii participanți în acest proiect care include atât joacă, cât și lectură și mici lecții culinare sau chiar de etică.

„Ca în orice an, din 2014 încoace, o lună pe an acordăm acestui program de vară, care se adresează copiilor arădeni și care duce înspre vacanțele de vară petrecute de părinții noștri – de noi, cei mai vârstnici și chiar bunicii noștri – adică eliminăm cu totul tehnologia, facem abstracție de ea, și ne cantonăm în jocurile tradiționale: săritul corzii, bătutul mingii, jocuri de șah, de moară etc., jocuri și jucării favorite pe care le aduc copiii și le prezintă în fiecare dimineață, tocmai ca să facem legătura unor copii cu ceilalți, să poată relaționa mai bine. Toată Școala asta de vară se va petrece în aer liber, în foișorul Bibliotecii și în Parcul Copiilor, un loc foarte ofertant pentru că sunt leagăne și alte ustensile de joacă de care ne vom folosi, dar în același timp, vacanța nu va trece fără să citim o carte împreună, vom discuta, vom face dezbateri, vom vorbi despre pesonaje, despre tematică, despre învățăturile care se extrag din cărți. Vor fi și rețete culinare, vom pregăti aici un ceai, vom pregăti o omletă, pentru că «suntem micuți» și să știm ce conțin și ce efort presupun astea din partea noastră. De asemenea, vom învăța etică, cum se ne purtăm în oraș, cum să ne purtăm unii cu ceilalți și… mi-am propus pentru vara aceasta, dacă vom reuși, câteva elemente de mitologie pentru copii”, a spus Lucia Bibarț.

Sursa video: Foto Video / CJA (Lucian Ciobanu)

Sursa foto: captură video

 

[email protected], 30 iunie 2017, 12:53 PM