vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Scurtmetrajul „ARAD. Jurnalul meu virtual” va fi prezentat în premieră mondială la Indian Cine Film Festival 2015

    de - | 17 septembrie 2015, 11:59 AM | Cultură

    0

    ​​Filmul „ARAD. Jurnalul meu virtual”, al doilea scurtmetraj documentar semnat de Carmen Lidia Vidu, în care regizoarea își face și debutul ca actriță, jucându-și propriul rol, va avea premiera mondială sâmbătă, 19 septembrie, în India, la 3rd Indian Cine Film Festival 2015.

    Scurtmetrajul, descris de Carmen Lidia Vidu ca „o improvizație simplă și curată despre mine și orașul Arad”, a fost inclus în selecția oficială a Indian Cine Film Festival 2015, aflat la cea de-a treia ediție. Carmen Lidia Vidu este căștigătoarea Premiului Gopo pentru scurtmetraj documentar în anul 2015, cu filmul său de debut, „O scurtă istorie Astra Film”, relatează HotNews.

    Conceptul, scenariul, regia și producția executivă a filmului „ARAD. Jurnalul meu virtual” îi aparțin lui Carmen Lidia Vidu. Filmul a fost realizat de o echipă de profesioniști (Cristina Baciu – montaj, Ovidiu Chihaia – muzică, Lachatterie by Isabelle Vijiiac / Helga Fodorean – costume, Dani Ionita – foto), cărora li s-au alăturat și mulți voluntari.

    Scurtmetrajul documentar „ARAD. Jurnalul meu virtual” face parte din seria de evenimente ce promovează candidatura municipiului Arad la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021

    „În teatru, sunt ca o prințesă în palatul ei. De film m-am apropiat fără să știu, e o poveste nouă în viața mea”
    , mărturisește Carmen Lidia Vidu, cunoscută, înaintea debutului în film, pentru faptul că a dus teatrul experimental pe cele mai importante scene din România. 

    „ARAD. Jurnalul meu virtual”
    Concept, scenariu, regie și producție executivă: Carmen Lidia Vidu
    Montaj: Cristina Baciu
    Muzică: Ovidiu Chihaia
    Costume: Lachatterie by Isabelle Vijiiac / Helga Fodorean
    Foto: Dani Ionita
    Blog: http://aradmyvirtualdiary.tumblr.com/
    Teaser: https://youtu.be/uuFvr5WQ8eE si https://vimeo.com/126522456
    Facebook: https://www.facebook.com/ARAD-My-Virtual-Diary-ARAD-Jurnalul-meu-virtual-756005821180535

    tumblr_nnsa36nR091uuvyx6o1_1280

    Carmen Lidia Vidu s­-a născut pe 1 ianuarie 1980 și a copilărit în Arad. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București în anul 2003. Este regizor de teatru, de film și de evenimente și a montat de-­a lungul carierei douăsprezece spectacole de teatru pe scenele Capitalei – de la Teatrul Național, Teatrul Odeon și Teatrul Nottara până la cele mai importante spații independente ­- Teatrul Act, Green Hours și Godot Cafe Teatru. Cel mai important premiu de până acum al carierei a venit din film – Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în anul 2015, pentru regia filmului său de debut, „O scurtă istorie Astra Film”.

    „Eu. O casă de păpuși” la Teatrul Odeon

    „Eu. O casă de păpuși” la Teatrul Odeon

    Cel mai nou spectacol montat de Carmen Lidia Vidu, „Eu. O casă de păpuși” -­ un mix emoționant din Ibsen, film noir și muzică live, ce reprezintă viziunea regizoarei asupra piesei „O casă de păpuși” de Henrik Ibsen – ­poate fi văzut începând din 26 septembrie la Teatrul Odeon din București.

    Tot în toamna anului 2015, proiectul „Dancing City”, regizat de Carmen Lidia Vidu, a ajuns și în Constanța, după ce a poposit în alte patru orașe românești puternic încărcate cultural – București, Brașov, Cluj și Timișoara. „Dancing City” este un proiect cultural foto­-video despre estetică, dans și orașe. „Constanța, a Dancing City” își propune să promoveze orașul, iar balerini profesioniști înlocuiesc scena cu diverse locații considerate reprezentative și artistice – https://www.facebook.com/dancing.city.romania.

    „Constanța. A Dancing City”

    „Constanța. A Dancing City”

    Mai multe amănunte despre proiectele regizoarei Carmen Lidia Vidu și programul complet al acestora, pe pagina oficială de Facebook (www.facebook.com/carmenlidiavidu) și pe blogul personal (http://carmenvidu.tumblr.com/).

    Citește și Regizoarea Carmen Lidia Vidu își joacă propriul rol în „ARAD. Jurnalul meu virtual” – scurtmetraj „un pic narcisist, un pic sincer, un pic mincinos”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.