vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Școala de Nevăzători din Arad într-o situație critică – Ministerul vrea să-i desființeze cel mai prețios program

    de Raluca Medeleanu | 5 octombrie 2015, 11:00 AM | Educaţie | Topic special

    2

    La ora actuală, în România există doar 7 școli de nevăzători, dintre care cea mai mare se află tocmai în orașul nostru. Cu o tradiție de aproape un secol, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad este o rază de lumină venită în ajutorul celor care au avut tristul destin de a avea vederea parțial sau chiar complet pierdută.

    Școala oferă educație și sprijin nevăzătorilor încă de la grădiniță și chiar până la studiile post liceale. Mulți elevi sunt veniți din județele vecine, cazându-se la internatul școlii și mâncând la cantină, de zeci de ani…

    Anul acesta însă, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad trece printr-o situație extrem de dificilă, Ministerul Educației făcând din ce în ce mai multe presiuni pentru a închide programul numit „A doua șansă”, chiar cel mai important program al școlii.

    A doua șansă este poate cel mai important program pe care îl avem, acesta fiind gândit ca un sprijin pentru cei care nu au reușit să își finalizeze studiile la timp și acum sunt depășiți de vârstă. Este vorba atât de clasele 1-4, 5-8, liceu sau studii postliceale. Spun că este cel mai important program al nostru, deoarece sunt foarte multe cazuri de persoane care au nevoie de el. De-a lungul timpului, mulți părinți nu și-au trimis la școală copiii pe seamă că sunt nevăzători, iar acum îi putem ajuta să își termine studiile și să poată, într-un final, să intre pe câmpul muncii. Dar acum Ministerul vrea să îl scoată. Nu știu dacă vom putea să îl mai continuăm. Noi facem tot posibilul…”, ne-a spus domna director Florentina Cirin

    De la „Institutul de fete oarbe adulte” la „Așezământul oarbelor majore din Arad”

    Școala de Nevăzători din Arad s-a înființat în anul 1922, inițial sub numele de „Institutul de fete oarbe adulte”, cu sediul în centrul vechi al Aradului, în zona clădirii Preparandiei. Din 1947, și-a schimbat numele în „Așezământul oarbelor majore din Arad”, iar din ani 60 a început să  introducă, pe lângă conținutul teoretic și clase profesionale, oferind posibilități mai mari de obținere a unui loc de muncă elevelor.

    Din 1991, școala trece sub tutela Ministerului Muncii sub Secretariatul de Stat, iar din 1993 sub Ministerul Învățământului. Dar abia din anul școlar 1994-1995 se înființează grupe combinate, de fete și băieți.

    Mulți  ani la rând, până acum 15 ani, Școala de Nevăzători avea două sedii, unul pe str. Barițiu, iar altul pe Str. Duca Vodă. În prezent, aflat sub numele oficial de Liceul Special „Sfânta Maria” Arad, școala a rămas doar în sediul de pe str. Duca Vodă și oferă șansa școlarizării pe toate nivelele de învățământ, având clase speciale cu un total de aproximativ 300 de elevi – copiii și tinerii din Arad și mai multe județe (100 de elevi stau la internat) – cu câte un rând de clase de la grădiniță până la postliceală.

    Absolvenții ies cu o meserie în mână

    Meseriile pe care elevii școlii profesionale le pot urma ulterior sunt cele de mecanic lăcătuș, brutar, sau patiser, liceul oferă două profiluri (informatică și protecția mediului), iar absolvenții de liceu pot urma școala postliceală de balneo-chineto-terapie, elevii având ore de practică în Spitalul Județean, datorită parteneriatului pe care îl are școala cu Consiliul Județean Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.