vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Scandalul din Elveția ia amploare. Principesa Margareta – audiată de Poliție

    de Special Arad | 12 noiembrie 2017, 10:24 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    4

    Principesa Margareta urmează să fie audiată de Poliţia din Elveţia, informează România TV. Asta după ce Alteţa Sa Regală a semnat plângerea penală împotriva lui Nicolae.

    Poliţia elveţiană va audia mai multe persoane, potrivit avocatului fostului principe Nicolae. În primul rând, va fi audiată Principesa Margareta, deoarece ea este cea care a semnat plângerea penală împotriva lui Nicolae. Audierile vor continua şi cu martori şi puţine persoane vătămate care se aflau în interiorul clădirii în momentul scandalului.

    Nicolae este acuzat de Casa Regală de tentativă de violare de domiciliu după ce ar fi încercat să forteze intrarea în reşedinţa Majestăţii Sale.

    Între timp apar informaţii contradictorii despre starea de sănătate a Regelui Mihai. Ultimul comunicat al Casei Regale susţine că starea sa de sănătate este gravă şi un consilier al Majestăţii Sale spunea pentru presa străină că regele îşi trăieşte ultimele clipe, zile. Sunt însă şi voci care susţin că Majestatea Sa se simte mai bine, că este conştient şi comunică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bani…bani… bani… bani … bani … bani … bani … bani … bani … bani ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. bani!

      +3 voturi
      +1
      -1
      • In acest caz e vorba mai mult de principii si reguli decat de bani, Principesa Margareta nu face altceva decat sa respecte dorinta Regelui Mihai, care nu doreste decat sa respecte linia dinastie „curata”, sa nu mai apara un „print Paul” care sa revendice conducerea casei regale, se pare ca Nicolae ar avea un copil „din flori” pe care in prezent nu il recunoaste dar care in viitor ar putea avea pretentii, de aceea Nicolae a fost scos complet din lista succesorilor, in acest fel nici un mostenitor de-al lui nu va putea emite pretentii din partea casei regale

        0 voturi
        +1
        -1
    2. Probabil dorinta de a vedea pentru ultima oara nepotul ,si cred ca isi doreste f.mult ,asta a dat putere ,sunt convinsa ca Nicolae NU a venit ptr.avere cred ca exista un Testament lasat de Regele Mihai ,si,totusi este f.urat ce se intampla cand suntem in fata mortii trebuie sa fim cei Mai buni ,nu numai sa pozam de fiecare data cand esim in public ,frumos era ca Nicolae sa fi fost condus de D-na Margareta la Patul bunicului si in functie de reactia bolnavului ,luam atitudinea fata de acest nepot care are vina de a nu avea o familie plina de compasiune …….

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru cetățean arădean

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.