joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Scandal teribil în SUA: Criminaliștii FBI au falsificat probe timp de 30 de ani

    de Special Arad | 21 aprilie 2015, 12:24 PM | Internaţional

    0

    Departamentul Justiţiei din SUA şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) au recunoscut că aproape toţi experţii unităţii FBI de analizare a probelor criminaliste au făcut mărturii false contra unor infractori, în procese din ultimii 30 de ani.

    Situaţia ridică, astfel, dubii cu privire la sistemul judiciar american. Printre cazurile verificate sunt şi 32 în care inculpaţii au fost condamnaţi la moarte, iar 14 dintre ei au fost deja executaţi sau au murit în închisoare, conform Mediafax.

    Pe baza dezvăluirilor, condamnaţii şi procurorii din 47 de state americane şi din capitala federală, Washington DC, au fost înştiinţaţi că dosarele trebuie reanalizate pentru a se stabili dacă sunt necesare apeluri în justiţie. Patru inculpaţi au fost deja achitaţi.

    „Utilizarea timp de trei decenii de către FBI a mostrelor microscopice de păr pentru incluprarea infractorilor este un dezastru complet”, a declarat, cofondatorul Institutului Innocence Project, Peter Neufeld, participant la activităţile de verificare a dosarelor.

    „Este necesară o investigaţie completă care să arate de ce FBI, conducerile statelor americane care foloseau expertiza laboratorului FBI şi instanţele judiciare au permis aşa ceva şi de ce aceste practici nu au fost oprite mai devreme”, a adăugat Neufeld, care a salutat, totuși, cooperarea Departamentului Justiţiei şi a FBI în anchete.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.