sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Şase persoane din Afganistan și Siria „s-au făcut bagaje”, sperând că scapă de polițiștii de frontieră

    de Special Arad | 10 decembrie 2017, 12:20 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat şase persoane din Siria şi Afganistan, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse într-un mirobuz printre bagaje.

    În data de 8 decembrie 2017, în jurul orei 23:30, la P.T.F Nadlac II – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar Boyan G., în vârstă de 38 de ani, conducând microbuzul marca Opel Movano, înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că în compartimentul de marfă, printre bagaje sunt ascunse şase persoane – cinci bărbaţi şi o femeie.

    Drept urmare, cetăţeanul bulgar şi cei şase cetăţeni ascunşi au fost duşi la sediul instituţiei pentru cercetări.

    Cei în cauză sunt patru cetăţeni afganistani şi doi cetăţeni sirieni, dintre care patru adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani şi doi minori, în vârstă de 13, respectiv 17 ani. La cercetări, şoferul nu a dorit să facă declaraţii.

    Din primele cercetări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

    Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.