vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Șase elevi s-au bătut în curtea unei școli. Directorul refuză să comenteze și a declanșat o anchetă doar la cererea Inspectoratului

    de - | 12 mai 2017, 9:37 AM | Naţional

    0

    Inspectoratul şcolar Mureş a început o anchetă după ce şase elevi s-au bătut în curtea unei şcoli. Incidentul a fost filmat de un bărbat care locuieşte în apropiere. Acesta susţine că, timp de câteva minute, niciun profesor sau paznic nu a venit să-i despartă pe copii.

    Curtea Şcolii Nicolae Bălcescu din Târgu Mureş a fost scena unei bătăi generale între mai mulţi copii din clasele de gimnaziu. Minute bune, elevii şi-au împărţit pumni şi picioare.

    Incidentul a avut loc în curtea interioară a școlii. Pe înregistrare se poate observa cum nu intervine niciun profesor în momentul în care copiii încep să se bată, iar în zonă nu era nicio altă persoană care să îi supravegheze.

    „Se duceau de la o bancă la alta, se îmbrânceau şi atunci am observat că începeau să alerge unul după altul, să se prindă, să îşi dea picioare, să se trântească pe jos, să se prindă, se loveau, se tăvăleau. Toată zona aceasta de după gard a fost locul conflictului,” povestește un martor.

    Profesorii spun că în curte sunt camere de supraveghere, dar acestea nu au înregistrat conflictul fiindcă sunt prea departe.

    Profesori, m-am uitat în jur, mă uit de câteva zile, săptămâni, tot urmăresc ce se întâmplă, dar nu văd niciun profesor în jur, în curtea şcolii, care să aplaneze un aşa conflict,” adaugă Ştefan Koronka, martor.

    Directorul şcolii a refuzat să comenteze incidentul, dar, la cererea Inspectoratului Şcolar, a declanşat o anchetă internă.

    Mă interesează cu totul în special în timpul căror ore s-a întâmplat, ce oră avea această clasă a cincea şi chiar dacă erau în pauză care era profesorul care trebuia să supravegheze şi mai ales care sunt urmările acestui comportament al copilului care, pe filmare, într-adevăr, se vede că exagerau în joaca lor,” precizează, Ioan Macarie-inspector şcolar general ISJ Mureş.

    Abia după terminarea verificărilor interne, inspectoratul şcolar va începe şi ancheta disciplinară.

    sursa: digi24.ro

    Foto: arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.