Sărbătoarea Trandafirului la a zecea ediție: o explozie de culori și miresme îmbătătoare | Foto
Din primii pași pe care orice trecător îi face în Eutopia Garden din Mândruloc, își poate da seama că pășește într-o lume în care trandafirii sunt regine iar ei simpli supuși ai unor miresme și culori de viță nobilă. Trandafirii de acolo sunt deținătorii mai multor premii, unele specimene reușind să strângă și mai mult de zece, asta demonstrând calitatea lor. Premierea unui trandafir se poate întinde și pe durata a zece ani, luându-se în considerare mai multe aspecte, de la culoare și miros până la rezistența în timp.
Trandafirii care există în rozariul situat lângă DN7, împreună cu arbuștii ornamenali și plante perene se întind pe 25 de hectare, locul fiind unul imens însă bine îngrijit.
În orice parte te-ai fi uitat, culoare. Culoare și miros. Nu puteai să rămâi indiferent la numărul de petale pe care unii trandafirii îi aveau. Nu semănau cu nimic din ceea ce se poate vedea în piețe sau în grădinile oamenilor. Aveai impresia că acei trandafiri sunt făcuți de pictori, artiști plastici sau sulptori. Nu puteam examina un singur boboc sau arbust în întregime deorece colțul ochiului nostru era atras către altceva, o altă floare care avea trei culori. Apoi un brad de un albatru deschis metalizat.
Aleile care sunt străjuite de brazi și arbuști, tunelurile de trandafiri te transportă într-o lume în care dispare absolut totul. Grijile, problemele, devin surde, iar cel care pășește pe aleile inundate de trandafiri, mai dispune doar de trei simțuri: cel al mirosului, al văzului și cel tactil. Restul devine mut.
Vizita în sine, nu o putem descrie pe scurt decât citând o replică dintr-un film SF: „Trebuiau să trimită un poet”.(Contact -1997)
Comentariile portalului
Sunteți o comentatoare de bază și de elită a publicației noastre, vă răspund la ceea ce ne privește direct: avem o politică de moderare a comentariilor (...)
Cunosc cel puțin trei ninja din poza. Simplu! Greață efectiv! Aveam eu bănuieli mele, ei se jurau ca usturoi nu mănâncă dar gura le miroase. Halal (...)
A mai ramas asa…o mica reduta aceasta publicatie online pe care n-au reusit s-o anihileze politicienii a caror singura doctrina e puterea si inavutirea. Ne-a “durut” cenzura cand o (...)