sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Să revină Nicu!

    de - | 3 august 2015, 8:39 AM | Recomandările editorilor

    2

    O informație interesantă a fost lansată în media după suspendarea lui N. Ioțcu din funcția de președinte al Consiliului Județean: cică Ioțcu s-ar putea întoarce peste o lună (mai exact, după încheierea primei perioade de arest preventiv) la conducerea CJA. Așa este. Și J.F.Kennedy și-ar putea relua mandatul întrerupt nedrept pe motiv de glonț, dacă nu ar fi active câteva legi ale naturii (nu le mai pomenesc, le știți). Atunci de ce nu și-ar putea relua N.P. Ioțcu mandatul întrerupt pentru un motiv mult mai banal, pe nume plic-cu-șpagă? Eu zic că se poate, numai să aibă grijă eliberatorii sau repunătorii pe funcții să-i asigure asistența medicală de urgență.

    Vă dați seama ce șoc va avea Nicu dup o lună de vacanță pe banii statului la bulău când va vedea că…

    –          Nivelul șpăgii a scăzut până spre zero (nu pe motiv de purificare, ci de frică!);

    –          Asfaltarea drumurilor județene s-a ieftinit cu cel puțin 30%, cam cât era valoarea șpăgii;

    –          Banii pentru spitale ajung și pentru medicamente, nu numai pentru dotări de tot felul;

    –          Niciun angajat din Consiliul județean ori consilier județean nu mai are trandafiri la poartă;

    –          Rodica nu a vândut Hanul Morilor.

    Ce nu știm încă:

    –          Balastul, cât va costa balastul?

    –          Tot balastierele lui Nicu vor deține monopolul în județ?

    –          Va rezista Rodica să nu vândă Hanul Morilor?

    Serios, măcar pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări și tot ar merita să fie lăsat Nicu să revină la conducerea CJA.  Oricum nu va rezista mult fără să mai ceară un plic pentru trandafirii lui…

     

    P.Popșor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.