joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Au fost premiați bobocii de nota 10 la Balul Balurilor

    de Tomck@t, Raluca Medeleanu | 12 decembrie 2015, 11:56 AM | Monden | Știri Arad

    1

    Șase perechi de boboci, reprezentanți ai școlilor arădene Elena Ghiba Birta, Economic, Dimitrie Țichindeal, Adam Muller Guttenbrunn, Iuliu Maniu și Vasile Goldiș, s-au luptat ieri seară penru a ieși învingători la Babul Balurilor, eveniment ce s-a desfășurat în incinta Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

    Avându-l drept gazdă pe actorul Zoltan Lovas, interpretând un director dur și arogant, concursul s-a desfășurat sub forma unui „interviu” de admitere la „Școala de excelență”. Elevii au fost supuși la trei probe, fiecare delimitate printr-un moment artistic de dans. Probele au constat în: ora de română (unde concurenții au trebuit să scrie, contra cronometru, câte o propoziție în „oglindă”), ora de sport (unde băieții și fetele au trebuit să-și arate talentele sportive în două probe diferite) și, nu în ultimul rând, o probă surpriză care a testat spontaneitatea și simțul umorului, elevii fiind nevoiți să „emită”, în funcție de firul narațiunii, diferite sunete.

    Înainte de desemnarea câștigătorilor, fiind o ediție aniversară (Balul Balurilor a împlinit 10 ani), echipa de dans de la X Style au făcut o retrospectivă a dansurilor tematice aduse pe scenă de-a lungul fiecărei ediții. După momentul artistic, Glad Varga, organizatorul principal, a urcat pe scenă și a oferit diplome tuturor ceor implicați în organizarea evenimentului (îi amintim pe soții Cosma de la Doma Art, Vlad Medriș și, bineînțeles, Zoltan Lovas).

    Pentru anunțarea bobocilor câștigători au urcat pe scenă Viorica Graur (director general al Poliției Locale), consilierul local Ovidiu Moșneag și primarul Aradului, Gheorghe Falcă, îmbrăcat într-un tricou extramulat negru, după o zi neagră (doliu pentru pierderea competiției Arad 2021, sau modul său de a ne demonstra tuturor cât e de macho?).

    Dar să aflăm câștigătorii:

    Miss și Mister Popularitate: Lorena Buzgău și Alex Chiș

    Locul 3: Lorena Buzgău și Natan Câmpan

    Locul 2: Rebeca Varga și Mircea Lucaciu

    Locul 1: Andra Pasc și Ionuț Ienășescu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.