vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    S-a rupt mașina în două! Trei tineri brașoveni și-au pierdut viața

    de Special Arad | 22 martie 2015, 10:39 AM | Naţional

    0

    Trei tineri au murit într-un cumplit accident rutier care a avut loc, azi-noapte, în Braşov. Accidentul s-a soldat cu cinci victime, dintre care trei au decedat. Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, autoturismul implicat în accident s-a rupt efectiv în două bucăţi, scrie adevarul.ro.

    În urma impactului, toţi ocupanţii din maşină au fost aruncaţi în afara autovehiculului. La locul accidentului au fost trimise două ambulanţe şi trei echipaje SMURD pentru a acorda primul ajutor. Viteza excesivă şi lipsa de experienţă au fost cauzele tragediei de azi noapte, conform adevarul.ro.

    Maşina a zburat de pe şosea şi s-a lovit de un stâlp. Partea din spate a maşinii a căzut într-un canal. Şoferul şi pasagerul din dreapta sa au scăpat cu viaţă. Tânărul va fi cercetat pentru ucidere din culpă. „Persoanele decedate au vârsta între 18 şi 23 de ani, dintre care doi sunt băieţi şi o fată. Persoanele rănite transportate de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă sunt o fată de 18 ani şi un băiat de 19 ani. Sunt conştiente, au suferit traumatisme cranio cerebrale şi au fracturi la membele inferioare“, a precizat Ciprian Sfreja, scrie adevarul.ro.

    FOTO: adevarul.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.