miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a rupt lanțul! Străjerul Miron a salvat punctulețul Bătrânei Doamne (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 5 septembrie 2016, 3:40 PM | Sport

    0

    Oficialii clubului UTA s-au temut de jocul de sâmbătă cu cei de la Mioveni. Oaspeții ne-au făcut viață grea și în sezonul trecut, în ambele întâlniri, iar faptul că acum gruparea argeșeană este antrenată de Alexandru Pelici era un motiv în plus să se teamă.

    UTA venea după o serie pozitivă de trei victorii consecutive și nu primise gol în ultimele trei etape. Sâmbătă, însă, s-a rupt lanțul. Atât lanțul victoriilor cât și lanțul imaginar al bicicletei cu care pedalează gruparea antrenată de Roli Nagy. Sâmbătă, Strătilă, Man, Curtuiuș și ceilalți au pedalat în gol. Arădenii au ajuns foarte rar la poarta lui Croitoru. Au făcut-o doar de trei ori periculos, dar de fiecare dată au ratat. Primul a fost Gligor, în prima parte, care a trimis un șut din voleu cu dreptul parat de portarul advers, al doilea a fost Dennis Man care a trimis cu capul în minutul 67 foarte puțin pe lângă poartă. I-au intrat toate cu Brăila… Peste numai un minut, Strătilă a scăpat la limita offside-ului, l-a driblat pe Croitoru și cu poarta goală a trimis în plasa laterală.

    Am vorbit doar despre UTA, dar trebuie să spunem că sâmbătă eroul a fost portarul arădenilor, Miron. A apărat un penalty în minutul 59, a respins in extremis în minutul 73 din fața lui Nilă, iar în minutele de prelungire a blocat cu piciorul șutul la colțul scurt al aceluiași Nilă. „Nu a făcut nimic altceva decât să își îndeplinească sarcinile”, spune antrenorul portarilor echipei UTA, Dan Țapoș.

    IMG_6732 IMG_6733 IMG_6734

    FOTO: Miron a apărat penalty-ul executat de Năstăsie

    UTA a așteptat din nou foarte multe de la Strătilă, dar de data aceasta rapidul mijlocaș a fost blocat pe toate părțile cu excepția ocaziei mari pe care a ratat-o. Așteptam o nouă minute de la Dennis Man, dar unui tânăr jucător, oricât de talentat sau de productiv ar fi, nu îi poți cere constanță.

    Pe partea stângă, Copil și apoi Andor au fost ineficienți, iar finalul jocului l-a prins în acea zonă pe juniorul Stahl, dar tânărul jucător al Bătrânei Doamne a fost ușor de anihilat pentru fundașii echipei oaspete.

    La mijloc, Chindriș și Tănase au rezolvat partea defensivă, dar nu au împis deloc jocul spre poarta celor de la Mioveni. Roli a mutat cu Jorza la mijloc, dar nici de la acesta nu a venit nimic care să destabilizeze blocul defensiv advers.

    UTA nu a primit gol nici la acest meci, asta în ciuda faptului că apărarea a părut răsfirată și fără viteză. David a jucat foarte bine în primaparte, dar în ultima jumătate a avut câteva greșeli mari. La una dintre ele putea să ne coste chiar și acel punctuleț, el fiind cel care a pierdut mingea în fața lui Ayza la faza în care s-a dictat penalty. Asta în ciuda faptului că reluările celor de la DigiSport au arătat că infracțiunea lui Gligor s-a petrecut în afara careului.

    Pe partea stângă, Burlă nu a mai reușit șarjele sale cu care ne-a obișnuit, nicio centrare nevenind din piciorul arădeanului pe tot parcursul meciului.

    IMG_6748

    FOTO: Strătilă l-a driblat pe Croitoru dar a trimis mingea în plasa laterală

    Cum de multe ori cel mai bun ar fi putut fi chiar cel care a lipsit, Bătrânei Doamne i-a lipsit sâmbătă omul de gol, cel care putea fi Adrian Petre dacă nu ar fi fost convocat la lotul nașional Under 19. Dacă…

    UTA a adunat un punct și a coborât un loc în ierarhia ligii secunde, fiind pe poziția a 3-a după Chindia și Juventus. Urmează o deplasare foarte grea la Brașov, un joc între echipele aflate pe locurile 3 și 4 în clasament. Meciul are loc vineri de la ora 17.30 și va fi transmis în direct de DigiSport.

    IMG_6744 IMG_6745

    FOTO: Dennis Man putea deschide scorul în minutul 67, dar mingea a ocoloit de puțin poarta celor de la Mioveni

    UTA Arad – CS Mioveni 0-0

    UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase (67 Jorza), Copil (56 Andor) – Man (82 Stahl), Curtuiuș. Rezerve: Barna – Filaret, Vlad, Costin, Stahl, Jorza, Andor.

    CS Mioveni: Croitoru – Tirică (45 Stancu), Gugu, I. Stoica, C. Stoica – Boboc, Bicianu (73 Gălan), Rădescu – Năstăsie, Staicu (64 Nilă), Ayza. Rezerve: O. Popescu, Vișa, Stancu, Iancu, Gălan, Florescu, Nilă.

    Arbitri: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Andrei Chițoiu (Timișoara). Rezervă: Vladimir Nagy (Aiud)

    Observatori FRF: Ștefan Szilaghi (Satu Mare), Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin)

    liga 1 liga 2

    clasament1

    FILMUL JOCULUI CONFORM sportarad.ro

    Min. 22

    Ocazie mare pentru UTA. După un corner, balonul a ajuns norocos la Gligor la 10 metri lateral dreapta, acesta a trimis cu dreptul din voleu, Croitoru a respins în față, dar Curtuiuș nu e atent și mingea se lovește de el și portarul gazdelor prinde

    Min. 59

    David pierde un balon în jumătatea de teren adversă. Ayza face o cursă de 40 de metri, îl așteaptă pe Năstăsie, îi pasează în careu, iar Gligor în faultează. Penalty e executat telefonat, pe centru, de același Năstăsie, și Miron respinge cu piciorul stâng. Gligor a fost avertizat la faultul de penalty

    Min. 67

    Ocazie mare penru UTA. David a centrat perfect de pe dreapta, iar Man reia cu capul, din 8 metri, puțin pe lângă vinclu

    Min. 68

    Contraatac al UTA-ei. Combinație în viteză, Strătilă – Curtuiuș – Strătilă, ultimul a scăpat singur, driiblează în stânga și portarul, dar reia incredibil pe lângă colțul scurt

    Min. 73

    Pe o contră, Rădescu a centrat de pe dreapta, Nilă a trimis cu capul de lângă Manea, dar Miron a respins salvator de la colțul lung

    Min. 90+1

    Nilă a fost angajat în careu acesta trage din aleragre la colțul scurt, Miron respinge cu piciorul

    IMG_6776 IMG_6777 IMG_6778

    FOTO: Miron a salvat punctul Bătrânei Doamne intervenind în minutele de prelungiri la șutul lui Nilă, scăpat singur spre poarta arădenilor

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.