Ce am putea scrie în plus față de ceea ce s-a mai scris în aprilie despre Muzeul – și trenul (e tren, de fapt, nu tramvai!) Săgeata Verde, când jurnaliștii au primit „o mostră din ce va fi (sau ar putea fi) atât pentru județ, cât și pentru țară”? Ar fi câte ceva, în primul rând faptul că duminica aceasta, pe 18 iunie, „Săgeata” și-a făcut oficial primul drum din Arad până la Ghioroc după 20 de ani de pauză, însă de data aceasta a „crescut” la statutul de atracție turistică. Turismul arădean pe acest segment, totuși, mai are de crescut, dar măcar e deja pe căi bune. Pe căile ferate.

În fiecare duminică, la ora 9, „Săgeata” coboră de pe pod la stația de tramvai Maximilian (Kaufland Micălaca) și își deschide ușile pentru călători, după care pornește pe drum până la depoul din Ghioroc, transformat în „Muzeul Săgeata Verde” (zis și, destul de neinspirat deocamdată, „Muzeul Transportului Arădean”).

Duminica aceasta a fost prima tură oficială cu Săgeata verde. Ca oferta turistică cu specificul zonei să fie completă, la Vladimirescu au urcat pe tren patru fete îmbrăcate în straie populare, după care a urmat un mic popas la Sâmbăteni, în fața Căminului cultural, unde călătorii au fost așteptați de către oficialități cu un pahar de vin sau țuică, pită cu sare și muzică populară, fetele mai sus amintite intrând în horă cu ceilalți dansatori deja prezenți la sosirea trenului.

Drumul de la Arad până la Ghioroc durează o oră, exact cât era pe vremuri, asta pentru că și viteza e aceeași: 40 km/h. Nu este chiar o viteză demnă de o săgeată, firește, astfel că numele este de două ori înșelător. Cea de a doua nedumerire a călătorilor este culoarea:

de ce este „Săgeata verde” gri și nu verde? 

COLAJ SAGEATA VERDE 1

„Numele de «săgeată» a fost dat la mișto, fiindcă mergea foarte încet în comparație cu trenurile japoneze lansate în anii ’60, pe vremea Olimpiadei, care aveau o viteză, la ora aia, de trei ori mai mare decât avea trenul acesta. Cât despre culoare… nu știm exact, încă mai căutăm printre documente, încă nu am reușit să identificăm momentul în care aceste vagoane au fost vopsite în verde. Avem o fotografie din 1963 care arată încă garnituri gri, ceea ce înseamnă că dacă au fost vopsite anterior în verde, n-au fost vopsite toate. Avem, totuși, o teorie care se leagă tot de Olimpiada de la Tokyo din 1964, transmisă la televizor în toată lumea. Probabil, oamenii de aici din zonă, văzând Olimpiada și «Săgeata Albastră» japoneză la televizor, apoi văzând un trenuleț care trecea în fața caselor i-au zis în glumă «Săgeata verde»”, povestea Dan Codre,  responsabilul de acest proiect în cadrul Consiliului Județean Arad. Un adevărat profesionist care a depus mult suflet și multă muncă în readucerea Săgeții pe șine… și asta poate fi observat de către toți cei care aleg să parcurgă acest nou traseu turistic. El îi însoțește pe călători pe întregul drum și povestește tot ce se știe despre Săgeata verde, precum și despre faza în care se află proiectul, respectiv ce se intenționează să se mai implementeze.

Duminică, printre „turiști” se număra și o familie venită din Timișoara care știa despre Săgeata Verde doar din auzite, capul familiei fiind în domeniu, vatman. Au fost și arădeni nostalgici care au „prins” și vechea „Săgeată”, însă nu-și aminteau să se fi numit vreodată așa. I se spunea „motorul” sau, pur și simplu, „tramvaiul”.

Un lucru e clar:

„Săgeata verde” este un brand turistic,

dar deocamdată se află în plin proces de dezvoltare.

Un bilet costă 20 de lei și locurile pot fi rezervate pe sageataverde.ro. Site-ul se prezintă atât în limba română, cât și – integral – în engleză și în germană, iar în curând va apărea și varianta în limba maghiară.

Chiar dacă în mod normal e de 48 de locuri, câte 30 de persoane pot urca în vagon la fiecare drumeție, deoarece organizatorii au ales să nu forțeze capacitatea motorului. Ceea ce organizatorii (adică Consiliul Județean) nu au „calculat” prea bine este faptul că prețul biletului este același, inclusiv pentru copii, indiferent de vârstă. Au fost numeroase plângeri în acest sens, se cere o reducere de preț pentru cei mici. Dan Codre ne-a asigurat că încearcă tot posibilul ca pe viitor să fie remediată și această problemă.

Prea multe modificări nu s-au făcut la Muzeul Săgeata Verde din Ghioroc față de data trecută, decât că s-au pus câteva fotografii vechi pe pereți și plăcuțe cu detalii tehnice pe vagoane, astfel că ceea ce ați citit pe Special Arad în aprilie, înainte de relansarea oficială a săgeții, rămâne valabil și astăzi: va avea personal angajat din partea CTP, va funcționa după un orar prestabilit, în weekend fiind deschis publicului larg pe o perioadă lungă a zilei, iar într-o primă fază, în timpul săptămânii după un program mai scurt. Inițial, se va face o reamenajare modestă (din lipsa unui buget mare în acest sens), cât să poată primi vizitatori, planificându-se îmbunătățiri pe parcurs.

COLAJ SAGEATA VERDE 2

Lipsește o curățenie generală integrală, atât în depou, cât și în parc, amenajarea unui traseul real (deocamdată oamenii calcă pe șine sau pe iarbă, cu excepția unui singur trotuar pietruit), precum și panouri informative, săgeți (indicatoare care să te îndrume dintr-o incintă într-alta, distanța fiind destul de mare și haotică fără un ghid), mobilier stradal, sau un loc destinat achiziționării de suveniruri, materiale promoționale etc.

Lângă depou, delimitat cu o pânză imensă și ascuns printre buruieni, este un vagon efectiv mâncat de timp și de nepăsare, a cărui soartă deocamdată este pusă sub un imens semn de întrebare. Recondiționarea va fi destul de complicată, ajunge să ne uităm peste următoarele poze ca să ne dăm seama. Dar… dacă stăm să ne gândim, el poate rămâne un punct de atracție, tocmai așa cum e acum.

COLAJ SAGEATA VERDE 3

Stația de redresare arată nițel mai bine decât restul zonei, cel puțin înăuntru, aici fiind expuse mai multe fotografii și scheme de funcționare a trenului electric produs de Ganz és Társa – Danubius (în 1912, la Gép-Waccon és Hajógyár R.T. din Budapesta), panoul electric de funcționare și redresorul cu vapori de mercur care a funcționat până în 1991, când s-a închis linia Săgeții Verzi. Aici, călătorii-turiști au fost serviți în această duminică cu un coș imens plin de cireșe proaspete, telemea și, nu în ultimul rând, vin oferit de Daiconi, sponsor al proiectului Săgeata Verde.

În oferta turistică este inclusă și o călătorie până la Muzeul Viei și Vinului, o altă atracție turistică cu un potențial imens, dar care nu este frunctificată mai deloc de către autorități. Problema este că Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru viticultură și vinificație Miniș precum și clădirea folosită drept muzeu aparține Academiei de Științe Agricole și Silvice, doar obiectele expuse aparțin Muzeului Județean.

Domnul Teodor Podrumar, cercetător al Stațiunii, face tot posibilul să întâmpine turiștii și să ofere informații ca un adevărat ghid turistic ori de câte ori e nevoie, dar și mâinile lui sunt legate când vine vorba de o ofertă mai bogată. Stațiunea are și o colecție de vinuri (11 sortimente: Riesling italian, Fetească regală, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cadarcă, Mustoasă de Măderat, Burgund mare, Pinot noir, Oporto, Sangiovese), teoretic au și prețuri, deci pot fi comercializate… doar că nimeni nu le vinde.

„Perspective optimiste pentru Stațiune NU SUNT!”, spunea dl. Podrumar, precizând că el este pensionar și dacă nu s-ar ocupa el, atât cât poate, de acest proiect, aproape că nu am avea nici această sală de expoziție.

De la începutul anilor 2000, Muzeul Viei și Vinului nu a mai primit absolut nicio finanțare pentru dezvoltare din partea autorităților locale sau județene.

Citește și Prin județ pe două roți – Episodul 3: Muzeul Viei și Vinului Miniș | FOTO

Clădirea muzeului se află pe un deal, iar sus, urcând câteva rânduri de trepte, este o filigorie goală, o anexă din lemn a clădirii în care sunt expuse alte instrumente de preparare a vinului și, tot aici, e o terasă nefolosită care ar fi ideală pentru degustări de vinuri, având o priveliște minunată spre vale.

Primul drum al trenului „Săgeata verde” repus pe șine a fost, așadar, promițător din toate punctele de vedere în ceea ce privește posibilitățile dezvoltării zonei ca un punct de atracție turistică, dar, deocamdată, este mult până departe. Cele două ore petrecute pe tren dus-întors, respectiv cele trei ore petrecute la Ghioroc au demonstrat că turiștii au ce vedea și au toate motivele să se urce pe Săgeată ca să descopere istoria Podgoriei Aradului… mai rămâne doar de văzut dacă Dan Codre (pe care, oricum, îl felicităm încă o dată pentru implicarea și dedicația de care a dat dovadă) va reuși să convingă autoritățile județene să investească în acest proiect în continuare. E nevoie de promovare și de revigorarea „Muzeului Transportului Arădean”, precum și în cazul Muzeului Viei și al Vinului, unde Complexul Muzeal Județean, alături de alți agenți economici, ar trebui să beneficieze de o libertate mult mai mare pentru administrarea Stațiunii, măcar parțial.

Săgeata verde și Muzeul Viei și Vinului au ieșit, abia acum, cu un sfert de picior, din comunism. Ar fi cazul să le croim acum și drumul spre Europa. Prin turism, desigur!

[email protected], 19 iunie 2017, 7:35 PM