joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    S-a ajuns la penal la Filarmonică… dar s-a pierdut. „Muzica să primeze!”, deci…

    de - | 18 noiembrie 2014, 1:29 PM | Administraţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Sindicatul de la filarmonică a pierdut în instanță un proces cu  managerul Văcean

    Acuzaţii grave la adresa managerului, proteste, discuții tensionate. Cam aceasta este atmosfera ultimelor săptămâni la Filarmonica de Stat Arad. Numai că, surprinzător, sindicaliştii nu recurg pentru pentru prima dată la astfel de acuzaţii, când managerul este supus unui astfel de tir din partea Sindicatului Artiștilor Interpreți din Filarmonică, astfel de incriminări fiindu-i aduse chiar şi în instanţă penală.

    Dar, ceea ce este mai puțin cunoscut de opinia publică, nefiind niciodată precizat de reprezentanții SAIFA, este faptul că acuzațiile aduse managerului Alin Văcean s-au dovedit a fi nefondate şi respinse de instanţele competente. Mai precis, sindicaliştii din filarmonică au pierdut procesul penal în care îl acuzau pe directorul Văcean de abuz în serviciu și fals intelectual. Acuzațiile, extrem de grave, au fost, însă, desființate de instanță care a respins ca nefondată plângerea făcută de petenta Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad. (sursa portal Judecătoria Arad). Mai mult, aceeași Secție penală a Judecătoriei Arad a decis plata de către SAIFA a sumei de 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocațial, plus taxe de executare silită, banii fiind plătiţi din sumele strânse prin cotizații de la membrii de sindicat.
    Considerând că decizia Judecătoriei a fost finală, în aceste condiții, răzbunarea sindicalistilor este explicabilă, iar atitudinea lor de rebeliune ar trebui terminată și muzica să primeze. Abia acum apele se limpezesc când și instanța s-a pronunțat într-o tentativă penală adusă managerului Vacean, în care judecătorii au discreditat toate acuzele nefondate ale sindicaliștilor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.