vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    România va găzdui, în luna iulie, 30.000 de soldați din țările NATO

    de - | 22 martie 2017, 8:21 AM | Naţional

    0

    România va găzdui în luna iulie un exercițiu militar la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO. Anunțul a fost făcut marți de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, informează Agerpres.

    Doresc să vă asigur că și promovarea securității este una dintre prioritățile mele. Avem nu doar o strânsă relație de prietenie între România și Statele Unite, dar și un parteneriat strategic și suntem împreună aliați în cadrul NATO. Soldații români și cei americani au o foarte strânsă colaborare. Anul trecut au fost circa 180 de exerciții și antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldații noștri, membri ai Forțelor Aeriene, ai Forțelor Terestre, dar și ai Forțelor Speciale s-au antrenat împreună. Veți vedea că și anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldații români„, a afirmat Hans Klemm, la Bistrița.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.