miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    România trece în această noapte la ora oficială de vară. Cum trebuie să potrivim ceasurile

    de Special Arad | 28 martie 2015, 8:30 AM | Știri Arad

    0

    România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00. Duminică 29 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

    Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 29 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

    Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru 69 de trenuri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, şase trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit.

    Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00, care devine ora 04.00. După 04.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

    Şi trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.