vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Revoluția la Arad (X) Execuția

    de E. Nola | 21 ianuarie 2016, 9:36 AM | Reportaj

    0

    Zilele terorii trec sub semnul găsirii, judecării și executării cuplului Ceaușescu. Țara urmărește în transă, conectată la televizor, arestarea și procesul. Impresia creată este mult prea transparentă: teroriștii sunt oamenii lui Ceaușescu, odată cu executarea celor doi – de ce și a ei, nimeni nu se-ntreabă -, rezistența se va prăbuși. Simulacrul de la Târgoviște vine să demonstreze adevărul acestei ”teorii”, împușcăturile rărindu-se după 25 Decembrie iar în zilele următoare încetând total, astfel ca primul Revelion liber să poată fi sărbătorit cu sentimentul datoriei împlinite.

    În 24 Decembrie gonesc fără teamă de milițieni cu Oltcitul spre tipografie, Cum trec de CPL sunt oprit de un ”filtru” al autorităților revoluționare. Mă opresc, mă dau jos din mașină să mă pun la dispoziția celor doi tineri înarmați. Unul dintre ei mă recunoaște, i-am fost profesor la Liceul 11. Mă salută exuberant, renunțând la controlul mașinii. Îl salut și eu, după care îl întreb: Gata, nu mai căutați? De unde poți știi că nu sunt terorist, faptul că ți-am fost profesor nu mă exonerează de bănuială. Râde un pic încurcat, eu ridic capota mașinii și-i arăt sistemul de răcire. Fiind răcit cu aer, Oltcitul are o o piesă de plastic goală în interior, o gură care conduce aerul spre filtru: aici poți ascunde cinci pistoale, îi zic desfăcând piesa. Așa-i, aprobă fostul meu elev, mersi că mi-ați arătat, măcar voi știi unde să caut la alții cu Oltcitul.

    25-de-ani-de-la-Revolutie

    Tot cam pe atunci sunt chemat într-o sală din redacția Adevărului. În aceste zile cele două redacții, renunțând la vechile obiceiuri, mai că se întrepătrund, tinerii conduși de Toma colaborând fără probleme cu oamenii mei. Dimineața de obicei mă văd cu el să discutăm prioritățile zilei care începe. Acum mi se spune că a fost prins colonelul Cioflică, șeful miliției județene.
    În haine civile, colonelul stă la o masă obosită de redacție, înconjurat de ziariști. Sunt câțiva și dintre cei mai în vârstă de la Adevărul, curajoșii sau inconștienții care au ajuns la concluzia că pericolul pentru ei a trecut. Colonelul nu e în apele sale, asta e clar. Povestește în frânturi, printre întrebările neavenite ale ziariștilor, ceva despre niște informații despre o posibilă infiltrare la granița cu Ungaria, călătoria lui până la acolo să verifice situația și arestarea de la Pecica de către noile autorități, neîntelegeri și bănuieli nefondate terminate cu hotărârea de a se reîntoarce. E o aiureală toată povestea dar ziariștii o iau ca bună, Cioflică este până la urmă reținut de oamenii lui Voicilă. Pentru scurt timp, după o vreme este eliberat și participă, alături de alții din subordinea sa, la constituirea noii administrații.
    Sunt mai mulți morți în oraș, pe podul spre cetate a fost ciuruit un șofer din Ungaria care venise cu ajutoare, vila unui securist de pe calea spre Aradul Nou a fost atacată cu grenadă antitanc, blocurile de zece etaje de acolo purtând pe zidurile de cărămidă falsă urmele luptelor intense soldate fără niciun rezultat. Dușmanul nevăzut și necunoscut își face simțită prezența și la Aeroport. Au fost duse acolo blindate care trag în tot ce mișcă, riscul să se omoare între ei crescând odată cu numărul armelor alocate.
    La tipografie, un soldat, pus la intrare să-i elimine pe potențialii atacatori pe care nu i-a văzut nimeni deocamdată, era cât pe aici să împuște niște jurnaliști pe care i-a recunoscut în ultima clipă pe coridorul întunecos care ducea spre sala mașinilor. Haosul domnește peste tot, situația este tulbure precum apa după zgândărirea mâlului de la fund. Este ca naufragiul final din Moby Dick, la suprafață înoată în vârtejuri obiecte greu de identificat, oamenii se uită îngroziți după balena albă care îl duce pe Ahab spre adâncuri.

    revolutie5

    Cu statutul organizației maghiare n-am noroc. Ajung la Voicilă în mijlocul debandadei. Oamenii se furișează pe coridoare temându-se de gloanțele care ar putea veni de afară. Unii, bălăngănind în cumpănire câte un Kalasnikov în mână, se apleacă prevăzător până sub pervazul geamurilor, aruncând ocheade circumspecte spre lumea de dinafară. Nu se vede nimic în afara copacilor desfrunziți din parc dar pentru ei este clar că teroriștii trag și de acolo.

    Pe Voicilă îl găsesc într-un fel de hol circular înconjurat de persoane agitate și obosite în același timp. Câțiva dorm pe scaune, unul dintre ei chiar pe o masă masivă rămasă din vremuri de demult. Reușesc cu greu să-i atrag atenția asupra problemei mele. Se uită atent pentru câteva clipe la foaia mototolită cu statutul, apoi la mine, după care saltă din umeri: S-o facă, ce să aprob eu? De ce aprobare au nevoie? Îi spun că e în regulă, le voi transmite mesajul iar el să rețină foaia. Se uită din nou la mine neînțelegând nimic din insistența mea, apoi dă obosit din cap: Bine, dacă asta îi liniștește.
    Crăciunul este sfânt. De când mă știu, regula e a Ajunului în familie. Reușesc să achiziționez un pom în tradiția familiei, avem și saloane, globuri păstrate peste ani, cel puțin cincizeci. Avem și lumânări, asta n-a fost o problemă niciodată. Bunicii se duc, ca în fiecare an, cu nepoțica la biserică la slujba de Ajun, timp pe care noi îl folosim pentru pregătirea cadourilor. Televizorul merge fără oprire, în timp ce împachetăm cadourile cu soția aflăm ultimele noutăți anunțate cu voce isterică de speakerii deveniți revoluționari peste noapte. Aflăm de prinderea și procesul Ceaușeștilor.

    La-procesul-lui-Ceauşescu

    În unitatea în care sunt ținuți, am petrecut și eu câteva zile. La arest, compania noastră de la secția de detenție din Târgoviște neavând asemenea facilitate. Am fost pedepsit cu arest și degradare pentru neglijență în serviciu, facilitând prin neatenție unui lipovean din escorta pe care o comandam ca la descărcarea armamentului să slobozească o salvă în ceruri. El a primit trei zile după care o învoire  să-și viziteze soția și copilul, eu cinci că n-aveam nici soție, nici copil pe vremea aceea.
    Ofițerul de serviciu de la garnizoană, observând freza mea cam punk pentru gusturile MapN, a vrut să mă tundă chel. M-am împotrivit, spunându-i să ceară aprobarea comandantului meu de companie. A revenit înciudat de la telefon, lăsându-mi freza neatinsă, pedepsindu-mă în schimb cu un munte de cartofi ce stătea în mijlocul curții pe care trebuia, după ordinul său categoric, să-l elimin prin curățire până la cină. Oricum, locurile, așa cum le revedeam la televizor, îmi păreau destul de familiare.
    În ziua de Crăciun rămân acasă. Am suspendat două zile editarea ziarului, am timp la dispoziție să urmăresc casetele cu procesul și execuția. Noroc că le arată noaptea târziu. Fetița doarme, soția de asemenea. Sunt singurul treaz din casă și mă uit cu oroare la scenele abjecte și de un absurd perfect care se derulează în fața ochilor.
    Am un sentiment de rău de la stomac, un nod care urcă și se oprește undeva în mijlocul pieptului, mă grăbesc spre toaletă încercând să înțeleg ceva: dacă a fost revoluție, această execuție i-a fost sfârșitul.

    Iar dacă n-a fost, acum ar trebui să înceapă…

    large_image_11159

    Lajos Notaros

    Citește și:

    Revoluția la Arad (IX) Coșmarul

    Revoluția la Arad (VIII) Ziua a doua. Seara

    Revoluția la Arad (VII) Ziua a doua. După amiaza

    Revoluția la Arad (VI) A doua zi

    Revoluția la Arad (V) Noaptea

    Revoluția la Arad (IV) Demonstrația

    Revoluția la Arad (III) Prima zi

    Revoluția la Arad (II): Timișoara și Aradul

    Revoluția la Arad (I) Și ce dacă a fost ce n-avea voie să fie?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.