Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Poliţiei de Frontieră Română despre faptul că în perioadele 13 – 14 aprilie, ora 23.00 (ora României) şi 15 – 17 aprilie, ora 23.00 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 14.04.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, iar în perioada 15.04.2017-17.04.2017 credincioşii catolici și ortodocși din toată lumea vor sărbători Învierea Domnului.
„Precizăm faptul că în intervalele orare menţionate traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice”, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, de care aparține și Poliția de Frontieră din județul Arad, ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună).
Comentariile portalului
Aici este vorba de interese politice de aceea nu se renunță , faceți atunci să fie viabil și economic nu să plătim politruci din banii arădenilor .
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte