Lenny Abrahamson, nominalizat anul trecut la premiile Oscar pentru filmul „Room”, este – evident – capul de afiș al festivalului „Discuția Secretă”, iar vineri seară, arădenii prezenți în cinematograful Arta au putut vedea un film mai vechi al acestuia, „Adam and Paul”, și au putut sta de vorbă cu regizorul irlandez.

„Adam and Paul” (produs în 2004 și prezentat în România sub denumirea „Alarmistul”) descrie o zi din viața a doi boschetari dependenți de droguri, care se luptă pentru a supraviețui pe străzile Dublinului. După film, Lenny Abrahamson a susținut o sesiune de „Questions & Answers”, inițial fiind luat la întrebări de Philip Õ Ceallaigh, după care microfonul și-a croit drum prin sală, dând glas celor curioși.

În video-ul de mai sus puteți viziona o mare parte din dialogul dintre Lenny și Philip, care a orbitat în jurul dezvoltării irlandezului ca regizor și experiența fimării unui film controversat, cum este „Adam and Paul”, al cărui scenariu a fost scris de actorul în rolul principal Mark O’Halloran și care, printre alții, l-a avut într-un rol secundar și pe vestitul Ion Caramitru. Un coleg de-al lui Abrahamson i-a sugerat să-l distribuie pe actorul român în rolul emigrantului bulgar. „Mi-a spus că un actor român vestit, Ion Caramitru, care juca la teatrul Gate, cel mai renumit teatru din Dublin, va putea juca perfect rolul. Dar cum puteam noi îndrăzni să-i trimitem scenariul ce conținea toate acele treburi despre români? Credeam că-i va da foc! Dar i-a plăcut și a fost un om extraordinar pe platou, e minunat!”. Astfel, ironia sorții a făcut ca un actor român să joace rolul unui bulgar care este scos din sărite că e mereu confundat cu „fuckin romanians” (afurisiții de români).

Despre această ciudată situație, Lenny a povestit, oarecum stingherit, cum discuta cu Mark O’Halloran despre obsesia irlandezilor cărora li se punea mereu „pata” pe câte o naționalitate. Dacă la un moment dat aveau o problemă cu „bosniacii”, numindu-i pe toți străinii din oraș „nenorociții de bosniaci” (deși adevărați bosniaci erau vreo maxim 200 de persoane), în momentul în care se filma „Adam and Paul”, un amic de-al lui Mark avea o problemă cu „românii”.

După aproximativ jumătate de oră de dialog bilateral, publicul a fost invitat să participe cu orice întrebare legată de experiența profesională a regizorului irlandez. Astfel, am aflat că filmul românesc preferat al lui Lenny este „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu, deși cunoaște foarte bine și munca altor regizori românești. Întrebat fiind dacă e de părere că abordarea destul de deasă a tematicii comunismului în filmul românesc e un „minus” pentru străini, acesta a răspuns: Cred că regizorii românești sunt cu toții foarte diferiți și există o oarecare autenticitate în toate filmele, un soi de naturalism, dar totuși, încă ceva anume în plus… Eu am crescut într-o cultură foarte diferită și sunt interesat de lumea pe care o reflectă aceste filme și de comunism. Însă mie îmi pare că filmele românești recente nu s-au mai focusat pe asta atât de mult, așa că… Să vă zic ceva: dacă munca e bună, atunci eu sunt foarte fericit indiferent de subiectul pe care producătorii de film hotărăsc să-l abordeze, iar această muncă îmi pare cea mai bună pe care am văzut-o în ultimii 10 ani!”.

O altă întrebare venită din public a fost dacă s-ar fi gândit atunci când regiza filmul „Room” că va avea un astfel de succes și la Hollywood, nu doar în Europa. Lenny a răspuns: „Când filmam, aveam deja un partener american, dar un distribuitor mic, nu vreun studio mare. Când am început filmările, mi-am dat seama că interpretarea actorilor era privită deja ca fiind ceva neobișnuit de bună, era o intensitate aparte acolo și poate datorită faptului că este o poveste ce noi o numim «high concept», în sensul că poți vorbi despre film, povestea este despre o mamă și un copil care sunt blocați într-o cameră, este genul de lucru despre care le place jurnaliștilor să discute… atunci știi că există o șansă ca filmul să aibă un anumit grad de succes. Dar nu am fi prezis niciodată succesul atât de mare pe care l-a avut «Room». Asta a fost ceva cu adevărat șocant! Am călătorit șase luni doar pentru a promova filmul, fără să lucrez nimic altceva sau să apuc să-mi văd familia…”.

„Experiența ta de regizor te afectează în vreun fel atunci când citești o carte? Ce anume îți place la o carte și ce te derermină să dorești să transformi o carte într-un film?” – o întrebare venită din partea unei doamne, din capătul sălii.

Din păcate, fiind regizor chiar îți modifică modul în care citești o carte, iar asta are de-a face și cu munca ta personală împotriva industriei cinematografice. Industria vede cartea ca cel mai rapid drum către producerea unui film, iar din acel motiv eu primesc o sumedenie de romane în permanență. La fel pățesc și oamenii apropiați mie, de la birou. Cu toții vedem romanele chiar înainte ca acestea să fie publicate, foarte multe romane sunt vândute deja pentru a deveni filme, înainte ca ele să fie publicate. Și pentru că eu încerc să descopăr ceva bun, sunt atât de obișnuit să citesc cărțile cu gândul la un scenariu, încât e extraordinar de dificil să le citesc altfel. Uneori îmi aleg cărți pe care să le citesc doar pentru a-mi «hrăni» mintea și atunci le aleg astfel încât să fiu convins că sunt genul de cărți care mi-ar fi efectiv imposibil să le transform în filme.

Cât despre cele care mă determină să le folosesc pentru a face filme, trebuie să aibă un fel de «savoare», o caracteristică pe care eu să o găsesc incitantă. De exemplu, cartea asta pe care sunt pe cale să o transform în curând într-un film. Cartea se numește «Little Stranger» («Micul străin», n.red.) și e scrisă de o romancieră din Anglia, Sarah Waters. E un fel de poveste cu fantome, dar când am citit-o am fost extrem de atent la nivelul lingvistic și ideatic, iar cartea s-a «lipit» de mine. Am citit-o în urmă  cu 8 ani și mi-a trebuit atât de mult timp să mă hotărăsc să fac un film după ea. Iar acum mai am 4 săptămâni până încep filmările și simt că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea, ceea ce, firește, simt de fiecare dată când mă apuc de un film. Niciodată nu mă atrage o idee la un potențial film, ci întotdeauna e ceva ce găsesc greu de cuprins, pentru că dacă aș înțelege întru totul, atunci nu aș mai avea nimic de descoperit. Întotdeauna trebuie să existe o anumită calitate centrală pe care eu să-mi doresc cu adevărat să o înțeleg, asta e ceea ce trebuie să simt când hotărăsc că vreau să fac un film”, a spus Lenny Abrahamson.

Raluca Medeleanu, 10 iunie 2017, 2:03 PM