Știri Arad. Străzile din comuna Buteni sunt în plin proces de pavare, acestea beneficiind de o lărgire a trotuarelor. Motivul pentru această lărgire este unul care vine doar în ajutorul cetățenilor pentru a putea trece pe lângă mașinile parcate direct pe trotuarul din fața caselor. Un jandarm  – indicat de unul dintre cititorii noștri – își parchează mașinile direct pe trotuar incomodând circulația pietonală. Pozele din articol ne-au fost trimise, cum spuneam, de un localnic, vădit deranjat de modul în care trotuarul este transformat în parcare privată.

Am luat legătura cu primarul din Buteni, Mircea Theodor Braiţi și l-am întrebat dacă are cunoștință de cazul expus mai sus:

„Sunt și magazine acolo, în zonă, iar cum este drum național, ne-am gândit să venim în sprijinul cetățenilor lărgind trotuarele deorece mașinile de aprovizionare nu au unde parca, efectiv. Legat de cazul de care mi-ați spus, la Primărie nu s-au primit sesizări, iar Poliția nu mi-a comunicat nimic în acest sens. Vom atrage atenția cetățenilor să nu mai parcheze așa pe trotuar. Lucrarea de pavare nu este încă finalizată.”

Mergând mai departe, am luat legătura (e un fel de-a spune…) cu domnul Bota Rad Gheorghe, cel care, după cum susține un cetățean din Buteni, este unul dintre cei care parchează pe trotuar deși ar avea loc în curte. Acesta ne-a transmis – ciudat, nu? –  prin compartimentul de informare, relații publice și cu publicul al Jandarmeriei Arad, următoarele:

„Având în vedere sesizarea primită pe adresa redacției dumneavoastră, prin care se semnalează faptul că, un angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad parchează autoturismele personale, pe trotuarul din fața casei sale, îngreunând astfel circulația pietonală, vă comunicăm:
–  Două autoturisme dintre cele trei ce apar în poze, aparțin familiei colegului nostru;
– Într-adevăr, a parcat autoturismele pe trotuar, dar acest lucru nu este o obișnuință ci doar ocazional, când mai avea de făcut unele deplasări imediate, în rest autoturismele sunt parcate în curtea locuinței personale.
–  În zona de domiciliu a colegului nostru nu există parcări, iar pe partea carosabilă este interzis. De fiecare dată când a staționat pe trotuar a încercat să nu incomodeze circulația pietonală și își cere scuze pentru neplăcerile create, totodată asigurându-ne că nu va mai parca autoturismul în zona menționată în sesizare.

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare ”

 

21691034_1671809249558462_1498067273_n 21442973_364017554039929_2000138570_n 21584775_365067923934892_499473170_n 21584870_365067070601644_467066493_n 21641210_1671812866224767_524675861_n

Mihai Todoca, 13 septembrie 2017, 11:27 AM