joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Protest în fața Primăriei. Un grup de arădeni a ieșit în stradă împotriva ultimelor decizii ale Curții Constituționale

    de Raluca Medeleanu | 2 iulie 2017, 8:19 PM | Știri Arad

    6

    Știri Arad. Un număr restrâns de arădeni s-a alăturat în această seară oamenilor din mai multe orașe ale țării care au decis să iasă în stradă ca semn de protest împotriva deciziilor Curții Constituționale și, totodată, în semn de nemulțumire față de noul premier al României, Mihai Tudose.

    Curtea Constituțională a hotărât că este constituțională desființarea noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici și înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, a desfiinţat infracţiunea de tentativă la abuz în serviciu, a obligat Parlamentul să pună prag la abuzul în serviciul, încălcându-și grav atribuțiile și a publicat o hotărâre prin care cenzurează publicarea opiniilor concurente ale judecătorilor.

    Arădenii s-au strâns în fața Primăriei Arad, în această seară, de la ora 19:00, numărul maxim până la această oră fiind în jur de 15 persoane. Aceștia nu scandează, ci protestează în liniște, purtând pe haine ecusoane galbene cu sloganul #Rezist. La fața locului se află și un echipaj de la Jandarmerie.

    La această oră, potrivit Digi24, în Capitală s-au adunat în jur de 800 de persoane și încă mai sunt așteptate altele în plus, în Piața Victoria. Sunt persoane care continuă să iasă de la gurile de metrou sau vin de pe marile bulevarde. Acestea se pregătesc să plece în marş pe traseul Bulevardul Magheru, Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii, cu oprire în faţa Curţii Constituţionale.

    Persoanele care au decis să iasă astăzi în stradă la Arad sunt dezamăgite că ceilalți cetățeni nu au simțit același imbold de a se alătura protestatarilor din țară.

    19688204_1438994722860196_791675792_o 19691459_1438996839526651_792853048_n 19720495_1438994696193532_1236714544_o

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.