vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Profesorii au dat examenul pentru ocuparea posturilor vacante

    de Special Arad | 12 iulie 2017, 6:00 PM | Educaţie

    0

    Azi, 12 iulie 2017, conform Calendarului anexa nr. 19 la Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2017-2018, aprobată prin OMENCȘ nr. 5739/14.11.2016, a avut loc proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante din învățământul preuniversitar.

    În județul Arad proba scrisă s-a desfășurat în două centre de concurs:

    •  Centrul Nr. 1: Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad

    •  Centrul Nr. 2: Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad

    Concursul a fost monitorizat de un reprezentant al Ministerului Educației Naționale.

    Dintre cei 638 de candidați înscriși inițial, 608 au participat și promovat inspecția la clasă/proba practică, putând susține proba scrisă.

    Dintre aceștia 56 de candidați au fost absenți și 63 de candidați s-au retras din motive personale. Nu au existat eliminați.

    Organizarea și desfășurarea acestei probe au fost ireproșabile. Nu s-au semnalat incidente, nu au existat probleme, iar condițiile asigurate de către cele două centre de concurs din județul Arad au fost conforme cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante atât sub aspect organizatoric, cât și logistic (sălile fiind prevăzute cu camere audio-video).

    Candidații au avut asigurată asistență medicală, au beneficiat de apă în sălile de concurs și de un cadru adecvat derulării unei probe scrise.

    De asemenea, pentru buna desfășurare a probei scrise, comisia județeană de organizare și desfășurare a concursului a selectat, conform Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante, profesori asistenți din rândul directorilor/directorilor adjuncți sau membrii ai consiliilor de administrație din unitățile de învățământ din județul Arad.

    Toți cei implicați în organizarea  și desfășurarea probei scrise a concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante din învățământul preuniversitar au dat dovadă de responsabilitate, profesionalism și de o mobilizare exemplară pentru respectarea ad litteram a prevederilor Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.

    Rezultatele se vor afișa în data de 18 iulie. Eventualele contestații se vor înregistra în perioada 18-19 iulie 2017, urmând ca rezultatele finale să se afișeze în 25 iulie 2017.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.