De două săptămâni o căutăm, telefonic, pe fosta contabilă șefă a Centrului Cultural Județean Arad, Melania Vasiu. Știm că și-a dat demisia, în 1 iulie 2015, din funcția pe care o deținea în cadrul instituției. Nu am reușit să purtăm o discuție cu ea. Fiind însă săptămâna demisiilor în Arad (vezi cele ale lui Cristian Drăgan, administratorul public al CJ și a lui Tămaș, directorul economic din Primăria Arad), ne-am zis că e cazul să publicăm și această informație, adresându-i, în același timp, întrebările pe care le aveam pregătite – doar două…

Așadar, doamna Melania Vasiu…

1. Motivele demisiei dumneavoastră sunt cumva legate de faptul că nu ați dorit să semnați raportul financiar-contabil al instituției și ați fost amenințată?

2.Demisia dumneavoastră a fost solicitată de către directoarea Ana Maria Dragoș sau de către președintele suspendat al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu?

3. Problemele personale nu ne interesează.

O. Peniță, 12 august 2015, 12:32 PM