miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Problema transportului în Arad, analizată la sânge. Cinci mega-super-giga obiective trebuie redresate

    de Raluca Medeleanu | 26 iulie 2016, 7:59 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    6

    Astăzi, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ s-a organizat o consultare publică pe tema planului de mobilitate al municipiului Arad. În sală s-au aflat și cei doi reprezentanți ai companiei care a elaborat planul, Sorin Ilie și Gabriela Mitran de la Sigma Mobility Engineering, arhitectul șef al Aradului Radu Drăgan și primarul municipiului Gheorghe Falcă.

    Planul de mobilitate – un concept de planificare ce vizează schimbări ale zonelor urbane din Arad – este structurat în trei etape, dintre care Radu Drăgan a explicat că până la momentul de față s-a finalizat componența strategică, iar etapa operațională este în curs de elaborare.

    Gabriela Mitrean a făcut o prezentare succintă a planului, mai întâi arătând situația actuală a transportului în municipiul Arad (diferite date statistice mai mult sau mai puțin cunoscute, problemele identificate ș.a.m.d.), iar apoi a discutat despre portofoliul de proiecte planificate să fie puse în practică până în anul 2020. Aceste proiecte au la bază cinci obiective strategice pentru îmbunătățirea condițiilor transportului în Arad: accesibilitate, siguranță, dezvoltare economică, mediu și calitatea vieții.

    Cum stă Aradul în momentul de față la capitolul trafic

    Din prezentarea Gabrielei Mitrean, am aflat astfel că în ceea ce privește transportul public, Aradul beneficiază de două tipuri de transport în comun și anume tramvaie și autobuze. În total, în municipiu există 147 de tramvaie (dintre care 41% sunt de o vechime de 51-60 de ani) și 133 de autobuze (dintre care 46% sunt de o vechime de 21-25 de ani). În ceea ce privește serviciul de taximetrie, în oraș există 32 de stații și 898 de licențe la ora actuală.

    Analiza realizată pentru întocmirea planului de mobilitate a arătat că arădenii circulă cel mai mult cu mașina, existând foarte multe cazuri în care o familie are mai mult de o mașină. În urma filtrelor în trafic realizate cu ajutorul Poliției Locale, s-au realizat sondaje prin care a reieșit faptul că majoritatea mașinilor sunt ocupate doar de câte o persoană, acesta având bineînțeles un impact negativ asupra fluxului de circulație (cu cât mai mult oamenii optează să conducă fiecare propria mașină, cu atât traficul devine tot mai îngreunat). Motivul pentru care arădenii optează să meargă cu mașina este același ca peste tot în țară: pentru a se deplasa la servici și la cumpărături. În ciuda unui nivel ridicat de trafic rutier, în municipiul Arad există 4085 locuri pentru parcări rezidențiale și 4005 locuri de parcare pe stradă. Parcul de vehicule se ridică la 72524 autovehicule, dintre care 59184 autoturisme.

    Un aspect care merită menționat este că în urma analizei s-a concluziotant că

    Aradul este fruntaș la numărul de accidente, situându-se pe locul 1 pe țară! 

    Cu toate acestea, arădenii optează să folosească mașina proprie când vine vorba să se deplaseze, apelând prea rar la tren (2300 călători/zi), ca să nu mai vorbim de avioane de la Aeroportul Arad. Datele centralizate arată 8623 călători, 315.075 tone de marfă expediată și 659.801 tone de marfă debarcată pe aeroportul arădean. Legat de acest subiect, simțim nevoia să plusăm cu sesizarea că poate serviciul de zbor ar fi mai căutat dacă și oferta disponibilă la Aeroportul Arad ar fi mai bogată.

    Menționăm că toate datele fac referire la anul 2015, așa cum au subliniat și elaboratorii studiului.costuri poluare si accidente mun arad

    Cum se planifică îmbunătățirea transportului din Arad până în 2020

    Planul de Mobilitate Durabilă al Aradului conține proiecte care au la bază cinci obiective strategice: accesibilitate, siguranță, dezvoltare economică, mediu și calitatea vieții și sunt împărțite pe tematici specifice. Mai jos vă prezentăm câteva dintre proiectele pe care Primăria intenționează să le implementeze. Întregul plan, însoțit de costurile estimate, îl puteți citi AICI. 

    Tematica „Intervenții majore asupra rețelei stradale” include următoarele proiecte: realizarea unei variante de ocolire a orașului prin latura S-E, care va închide inelul de infrastructură rutieră și va reduce fluxurile de trafic de tranzit din cadrul rețelei stradale urbane, modernizarea pasajelor de trecere la nivelul de cale ferată, amenajarea râului Mureș pentru a deveni navigabil și realizarea unui Port la Mureș (aceste două proiecte fac parte din planul de amenajare teritorială care prevede amenajarea Mureșului de la frontieră până la Alba Iulia, astfel costurile nu vor fi suportate din bugetul local), realizarea unei legături rutiere între str. Cometei și Centura de Nord. De asemenea, se intenționează construirea unui pod rutier pe Mureș care să asigure legătura dintre str. Andrei Șaguna și Calea Timișorii. Podul Traian este și el luat în calcul, dorindu-se modernizarea (din nou?) structurii de traversare a podului, pentru creșterea siguranței circulației. Se planifică modificarea structurii rutiere în zona industrială Arad Nord, pentru sporirea accesibilității și sporirea activității economice din zonă. Un ultim proiect inclus în această tematică este realizarea de perdele verzi care să reducă poluarea. Aceste perdele verzi sunt propuse și în studiul de fezabilitate al proiectului de regenerare urbană pentru cartierele orașului.

    Transportul public

    Tematica „Transport public” vizează, printre altele, extinderea transportului în comun prin amenajarea unor linii de autobuz noi și completarea liniilor de tramvai cu linii de autobuz. Aceste îmbunătățiri sunt planificate pentru transportul în comun dintre str. Pădurii și Aradul Nou, Zonele 200, 300 și 500 din Micălala, pe Calea Zădăreni, în Bujac Sud și în cartierul Gai (nu, tot nu se ia în calcul linia 19 din Sânicolaul Mic!).

    Se dorește și adăugarea unor stații noi și amenajarea celor existente. Primăria Arad intenționează să achiziționeze și 30 de autobuze ecologice. Primarul Falcă a menționat că este vorba de autobuze electrice și că și-ar dori să poată atrage înscrierea la licitație și a unei companii arădene. De asemenea, se planifică achiziționarea unor tramvaie noi și reabilitarea celor existente.

    Pentru cumpărarea de bilete și legitimații, se dorește achiziționarea unui sistem de e-tiketing, bazat pe tehnici moderne ITS (achiziție prin internet, cartele preîncărcate care se validează electronic, sistem de informare a călătorilor în vehicule și în stații etc.)

    Biciclete, mașini hibrid și „cu pejoul”

    În tematica „Sisteme alternative de mobilitate” se intenționează extinderea pistei de biciclete despre a cărei stare la ora actuală nu a ținut să spună nimeni din cadrul administrației locale… de parcă pista e complet funcțională și sigură în toate zonele Aradului.

    În schimb, se dorește implementarea sistemului de închiriere a bicicletelor și amenajarea unor locuri de parcare pentru biciclete. Se intenționează și amenajarea unor trasee pietonale care să lege obiectivele principale din oraș (instituții publice, școli, zone dedicate sportului, piețele agroalimentare etc.). Acestea vor fi marcate distinct și vor conține indicatoare de orientare către principalele obiective.

    Se dorește și remodelarea Bulevardului Revoluției, punându-se accent pe crearea unei promenade urbane. În acest sens, se va construi o parcare subterană în Piața Avram Iancu și se va interzice parcarea mașinilor pe partea carosabilă dintr-o anumită secțiune a Bulevardului. Se intenționează și construirea unei parcări subterane în Piața Catedralei. Pentru a ocroti mediul, se va încerca încurajarea populației să-și cumpere mașini hibrid, prin instalarea unor pompe pentru încărcare mașinilor cu propulsie electrică în puncte strategice ale orașului.

    Ținând cont că Planul de Mobilitate Urbană este încă în faza de întocmire, acesta rămâne deschis la propuneri, iar locațiile identificate mai au posibilitatea de a fi modificate.

    Cu toate acestea, Special Arad a discutat cu Gabriela Mitrean, reprezentanta firmei care a întocmit planul și a întrebat-o dacă consideră că cele prezentate astăzi sunt doar la nivel ideatic sau dacă Primăria Arad a afirmat că intenționează să le și pună în practică. Potrivit spuselor acesteia, se pare că planul va deveni realitate. Dacă va fi așa, ne-o va demonstra timpul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … reinnoiti parcul de tramvaie si autobuze, puneti populatiei la dispozitie linii de transport in comun facile si logice, refaceti statiile care nu sunt corespunzatoarem afisazi clar orarul de trafic si respectati acest orar.Nu in ultimul rand ganditi preturi la transportul in comun care sa fie de bun simt, ca la cate taxe maximale de impozite platim, meritam macar un transport public decent, ca de restul s-a ales praful in ultimii ani.Nu mai aberati si cheltuiti banii aiurea ca finalitatea inseamna TRANSPORT PUBLIC DECENT.Macar de data asta faceti ceva bine, ca pana la ora asta se poate vedea clar, fara echivoc ce ati facut: l-ati distrus!PS: mai bine luati de gata un exemplu dintr-un oras din Vest, nu cheltuiti banii aiurea pe ”ideile specialistilor”- ca nu se poate nimeni destepta peste noapte.

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. La o primă cetire, … o prima reacție impulsivă. Fie iertatămi impulsivitatea. Dar Promit să citesc întregul document ”oficial” și voi revini punctual.

      ”… accesibilitate, siguranță, dezvoltare economică, mediu și calitatea vieții.”

      Doar luând în discuție IERARHIZAREA PRIORITĂȚILOR ”Propunerii falcă”, apare o problemă majoră. INACCEPTABIL!!!

      ATENȚIE!!!!!
      Nici americanii, dar nici altă țară europeană nu au reușit să rezolve problema ACCESIBILITĂȚI Prioritizând transportul auto individual. Toți și în acest caz mă refer la TOȚI, CEI CE AU CREIERUL LA PURTĂTOR, au fost nevoiți să REFACĂ LISTA DE PRIORITAȚI. Să dau un exemplu contemporan. New Yorkul!!! Nu credeți? Cautați informații pe NET. Aveți trepăduși de partid, postacii. Puneți-i la treabă.

      In consecință, lista priorităților prezentate în această analiză, TREBUIE întoarsă invers.

      PE PRIMUL LOC TREBUIE SĂ AJUNGĂ CALITATEA VIEȚII!!!!
      Având pe primul loc Calitatea Vieții, care de fapt afectează MAREA MAJORITATE A CETĂȚENILOR, pe locul doi automat va fi MEDIUL. Ocupându-te de Calitatea Vieții, ești obligat să iei măsuri de Protejarea Mediului și implicit a oamenilor, care sunt o parte INTEGRANTĂ A CONCEPTULUI DE MEDIU.
      (domnilor consultanți și Primarului de la care nici nu m-am așteptat să vină cu ceva adevărat ”Sustenabil”, le este străină, bag seama, definiția MEDIULUI)
      Dacă deja ai ca Prioritați 1 și 2, Calitatea Vieții și respectiv Mediul, AUTOMAT ”deschizi ușa” pentru o Dezvoltare Sustenabilă și Durabilă a ECONOMIEI LOCALE.

      Acum, dacă ai aceste Trei Puncte Prioritare de Dezvoltare Durabilă, Accesibilitatea și Siguranța le PRIMESTI GRATUIT. De ce?
      Fiindcă de fapt pui Prioritatea nr.0, ”ORIGO”, Omul! Redai oamenilor Orașul în detrimentul mai ales al mașinilor de lux și al CAMIOANELOR, asa zisele SUV-uri (Suburban Utility Vehicol).
      Dacă ți cont de primele două puncte, atunci este Logic că DEZVOLȚI INFRASTRUCTURA BAZÂNDU-TE, ÎN PRIMUL RÂND, PE TRANSPORTUL ÎN COMUN CORBORAT CU TRANSPORTUL INDIVIDUAL ECO. Acum că acesta este reprezentat de Bicicletă, Per pedes, Cu mijloace Motorizate excluzând combustibilii fosili (de obicei electric, dar cu alimetare curent verde) are importanță doar din punctul de vedere al puterii de cumparare a populației majoritare. Dar de obicei cetățenii optează pentru ”Clasica” Bicicletă. Exemple de urmat de la alții? … de ex. ar putea fi administrațiile orașelor Amsterdam, Copenhaga și Stockholm. Cum sună stimabililor? Se vede și ”aude”?

      În Arad unde neexistând pante abrubte ce pot fi greu de escaladat pentru un biciclist cu veleități cicliste normale, ESTE DE LA SINE ÎNȚELES CĂ PRIORITIZEZI BICICLETA!!!

      ALOOOOOOOOO … SE AUDE PRIMĂRELULE!!!!! DESFUNDAȚI NAIBII URECHILE și CUMPARAȚI OCHELARI! Că văd că pricepi cam greu. Prietenul tău Andrei Ando a furat Marșul Bicicliștilor, dar și așa furat cei ce au participat la Marș și-au manifestat adeziunea la PRIORITIZAREA ACCESULUI PRIN PROMOVAREA BICICLETELOR ÎN ARAD!!!!!

      Fac o paranteză fiindcă nu mai pot cu Aroganța și Atitudinea Asta de ”Vizionarul lui Peste Prăjit” a MINUSCULULUI PRIMĂREL DE ARAD. Este (… și aici îl citez pe însuși primarul Aradului) ”O NESIMȚIRE” ca după kilometrii de înscrisuri și 6 ani de mesaje extrem de vizuale din partea societății civice, să mai vii cu asemenea LISTE DE PRIORITĂȚI și să le mai numești și ”REGENERARE URBANĂ”!!! Este un gest scârbos și un mesaj plin de aroganță, să încerci să ”îmbraci în haine verzi” o continuare a PRIORITĂȚILOR individului falcă DIN TREI MANDATE ANTERIOARE. Și un Prost pricepea până acum, că Aradul nu poate fi Reconstruit pentru a face față unui trafic auto fluid. Este imposibil!!!
      Dar continui cu aceste priorități, fiindcă de ce să rezolvi din start o problemă existentă, dacă o poți face prost de mai multe ori și să tragi de fiecare dată PARANDĂRĂTURI GRASE!!! Ar trebui să-ți fie rușine, stimate Primar! Inchei paranteza.

      În consecință, ÎNTREAGA INFRASTRUCTURĂ TREBUIE ADAPTATĂ ÎN PRIMUL RÂND ACCESULUI PE DOUĂ ROȚI. Adică Piste ADEVĂRATE DE BICICLETE. Cele actuale sunt o GLUMĂ PROASTĂ. Și exact din acest motiv, o mare parte din populație încă folosesc ”mașina”, FIINDCĂ ESTE NESIGUR SĂ TE DEPLASEZI PE BICICLETĂ PE PISTELE LUI falcă!!!!!
      De asemenea Transportul în comun trebuie în așa fel conceput, încât de exemplu pe liniile ”Lungi” de tramvai și autobuz, să ai adaptări și pentru transportul BICICLETELOR!

      Investești într-un Program General de Monitorizare și DIRIJARE a Transportului în Comun, în așa fel încât să poți să respecți ORARUL AFIȘAT și să ”Poți să-ți fixezi ceasul după mersul mijloacelor de transport în comun”.

      Ai facut toate atea? Nu mai ai nevoie de Parcare Subterană!
      Ai siguranță în trafic.
      Ai un oraș aerisit și ”relaxat”, VERDE, în care oamenii sunt invitați să ocupe spațiul urban public.
      Mai instalezi și VĂMI ECO, circulare, de acces al autoturismelor cu motoare pe combustibili fosili, … cu o graduare a taxelor de vamă eco, în funcție de consum și capacitate cilindrică, … atunci cu mâna pe suflet poți spune ”AM REGENART URBAN ARADUL”!!!

      Așa cum este conceput acum, Proiectul este un MARE ”BULLSIT”!

      Și pentru susținători lui falcă!
      Nu vă înghesuiți să dezinformați și să mă atacați pentru opiniile mele. Eu nu am venit cu nimic revoluționar. Puneți mâna și citiți și veți vedea că am dreptate. Dacă nu știți să citiți, sau nu înțelegeți ce ați citit, vă stau la dispoziție cu răsăunsuri la întrebările voastre.

      Cât despre CANALIZAREA MUREȘULUI????? MEGALOMANIE DE PARANOID.
      Este și ea deja o AROGANȚA obișnuită a lui falcă.
      AVEM PARCUL NATURAL LUNCA MUREȘULUI … PRIMARELULE!!!!
      Este o ARIE PROTEJATĂ! Cum o să obții autorizația de Mediu?

      Dar la Modul General, Canalizarea Mureșului ca Proiect este o ABERAȚIE de prost gust și o ambiție indioată, ce nu are un suport economic. NU AVEM NEVOIE DE BETOANE. AVEM NEVOIE DE O ALBIE NATURALĂ A MUREȘULUI ȘI O PROMOVARE A MIJLOACELOR ECO DE DEPLASARE PE MUREȘ! SE AUDE????
      Tot Cursul Mureșului Inferior trebuie Introdus într-un Progam Național de Certificare ca Râu cu Interes Național din punct de vedere al Diversității Faunei și Florei.
      Doar așa vom putea crea LOCURI DE MUNCĂ SUSTENABILE ȘI DURABILE ȘI UN MEDIU NATURAL ÎN ECHILIBRU. O ATRACȚIE TURISTICĂ … EDILULE ANALFABET AL REGENERĂRII URBANE!

      La NAIBA cu toți acești ANALFABEȚI AI CONCEPTULUI DE DURABILITATE ȘI SUSTENABILITATE. Că vin din Bucale sau sânt autohtoni, se cheamă tot că sunt NEPRICEPUȚI sau rău intenționți. (sau pur și simplu sânt atât de proști încât mai sunt și fuduli) Și spre stupoarea celor ce pricep, tot ei vin să ne reformuleze aceste concepte, de parcă noi suntem toți sub influența narcoticelor și ei sau găsit unul pe altul ”DEȘTEPȚII PĂMÂNTULUI”.
      Cum naiba să rămâi calm. Cu așa obraznic de primar nu poți fi calm. DEMISIA!!!!!

      CETAȚENI AI ARADULUI!
      Planul falcă de ”REGENERARE URBANĂ” nu este altceva decât o CONTINUARE a Planului de ȚEPUIRE A BANULUI PUBLIC pe care falcă la promovat de trei mandate. La REBRENDUIT, dar în esență este identic. Va îndatorat deja pe 25 milioane de euro și acum mai vrea încă un împrumut de 25, să continue cu aceeași metodă ordinară de a fura ”legal” alți bani. V-a face ce a facut și până acum, prioritizând buzunarul lui și al firmelor abonate la lucrări de infrastructura de o calitate mizerabilă. Uitațivă în jurul vostru cu ochii mari și o să vedeți cât de ”sustenabile” sunt Marile Proiecte Urbane ale acestui falcă. Nu este un vizionar ci este un ȚEPUITOR!

      Va urma!

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Pentru ANALFABEȚI ÎN SUBIECTUL ”REGENERARE URBANĂ” țin să amintesc faptul că Aradul a fost desemnat în România comunistă ca fiind un ORAȘ AL BICICLETELOR.
      Dar ce să știe despre Arad niște mafioți penali?
      Măi venitură din Brad. Ia notițe! Ce urmează este de la mine GRATIS. Nu costă nici măcar 1 ron. Ciudat nu?!

      http://www.visitcopenhagen.com/copenhagen/copenhagen-city-bike-gdk495345
      http://denmark.dk/en/green-living/bicycle-culture/the-cities-of-the-future-are-people-friendly-cities

      Înainte să achiziționezi un sistem de citybike, chestia cu inchirieri de biciclete, … CONSTRUIȘTI O INFRASTRUCTURĂ ADECVATĂ BICICLETELOR. Și abia după aia te interesezi de achiziții de de citybike. S-a înțeles ordinea? Asta să afli, măi falcă, că știm despre ce este vorba și nu ești tu cel mai deștept în orașul ăsta!
      Modelul îl ai pe siteurile de mai sus.

      Vizionare și lectură plăcută tuturor.

      Ăsta trebuie să fie Modelul unui Concept, în momentul în care discutăm ”REGENERARE URBANĂ”!!!!
      Măi ”hoților la drumul mare”. Nu v-ar fi rușine să vă fie!

      +6 voturi
      +1
      -1
    4. Pentru unii din voi, ar putea fi un risc de intoxicare și de aceea vă cer iertare. Dar mie personal mi s-a ”umplut paharul” răbdării.

      Cănd din nou descopăr că se încearcă forțat să ni se bage pe gât un nou/vechi Proiect Mârșav de sifonare a banilor publici cu pretextul că se ”Regenerează Urban Aradul”, nu mă pot abține să dau aceste exemple. Dar iată incă unul comparativ:

      Danemarka, Olanda, Elveția și Austria.
      https://www.youtube.com/watch?v=U_TkUq80TvI

      Pentru un iubitor al deplasării pe bicicletă din România, un asemenea klip este un ”vis umed” sau dacă vreți un Paradis … ”și uite așa ași vrea să mooor…” 🙂

      +4 voturi
      +1
      -1
    5. „extinderea transportului în comun prin amenajarea unor linii de autobuz noi și completarea liniilor de tramvai cu linii de autobuz…în cartierul Gai”

      S-ar putea face o linie de autobuz care sa acopere restul cartierului Gai unde cetatenii nu au access la tramvai sau distantele pana la el sunt foarte mari. ca de exemplu traseul:

      Capatul cartierului Gai (Sep Hotel) str. I Campineanu colt cu S. Tenetchi chiar unde incepe zona industriala se poate face un loc de intoarcere a autobuzelor (in loc de buruieni si scaieti) – Piata Gai – BAT – Str. Poetului – Str. Bumbacului – Piata Uta – Calea Victoriei – Spitalul Judetean – Str. Andrei Saguna – Str. Mihail Kogalniceanu – Biserica Sarbeasca – Piata Romana si retur.
      Ce ziceti ar trebui propusa varianta?

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.