joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Primul om din lume care a sărit cu parașuta de pe dronă | Video

    de - | 16 mai 2017, 8:06 PM | Video

    0

    Un letonian a reușit un salt cu parașuta, după ce a fost dus la înălțimea de 330 de metri de o dronă. Aceasta este o premieră mondială, pentru că nimeni nu a mai reșit să facă așa ceva până acum. Experimentul „dronediving” a avut loc în săptămâna care tocmai s-a încheiat, într-o zonă din centrul Letoniei.

    Operațiunea a fost foarte periculoasă, pentru că drona a plecat la bord cu un om, care s-a lansat pentru o săritură cu parașuta. Ingus Augstkalns a fosr curajosul care a îndrăznit să aibă această experiență.

    „A fost foarte amuzant, dar bineînțeles că a existat și un risc pentru că am făcut asta pentru prima dată”, a spus balticul.

    În viitorul apropiat, tehnologia noastră va salva vieți omenești, va contribui la combaterea incendiilor și la îndeplinirea altor activități provocatoare și semnificative. Prin acest proiect, demonstrăm că suntem pregătiți pentru sarcini serioase în domeniul apărării civile și al sportului”, a declarat Jānis Putrāms, inginerul șef al Aerones și pilot al dronei.

    Așadar, acesta poate fi începutul unei noi ere a parașutismului. Fabricarea dronei de 3,2 metri și 70 de kilograme a costat 35.000 de euro. Deocamdată, bateriile acesteia permit doar un zbor de 10 minute.

    Sursa: stirinebune.gsp.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.