marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primele ordine executive ale lui Trump: interdicții pentru refugiați și deportarea!

    de - | 25 ianuarie 2017, 7:33 AM | Internaţional

    0

    Preşedintele Donald Trump va semna mai multe ordine executive, miercuri, prin care va impune interdicţii temporare pentru majoritatea refugiaţilor din Siria şi din alte şase state din Orientul Mijlociu sau din Africa, potrvit unor experţi citaţi de Reuters.

    De asemenea, ordinul va suspenda eliberarea vizelor pentru cetăţenii unor state precum Siria, Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen, au mai declarat experţii, care au cerut să-şi păstreze anonimatul.

    Joi seară, Donald Trump a postat pe o reţea de socializare următorul mesaj: ” Este o ZI MARE cu privire la securitatea naţională, mâine. Printre multe alte lucruri, vom construi un zid”, informează Reuters.

    Măsurile cu privire la securitatea frontierelor vor include construirea unui zid la graniţa Mexicului, dar şi alte acţiuni menite să reducă numărul imigranţilor care locuiesc în Statele Unite ale Americii.

    Stephen Legomsky, consilier şef din cadrul serviciilor de cetăţenie şi imigrare în fosta administraţie Obama, a declarat că preşedintele are autoritatea de a limita intrarea refugiaţilor în ţară şi eliberarea vizelor pentru anumite ţări, însă doar dacă este în interesul publicului.

    ”Dintr-un anumit punct de vedere, măsurile se poziţionează în limitele legale”, a spus Legomsky. ”Cu toate acestea, din perspectiva politicii, ar fi o idee groaznică, pentru că există, în acest moment, nevoia de a acorda ajutor umanitar refugiaţilor”.

    Alte măsuri pot include direcţionarea tuturor agenţiilor să finalizeze un sistem biometric de identificare pentru cetăţenii care intră şi ies din Statele Unite, precum şi o acţiune împotriva imigranţilor care primesc în mod fraudulos beneficii guvernamentale.

    Pentru a restricţiona imigraţia ilegală, preşedintele Donald Trump a promis să construiască un zid la graniţa SUA-Mexic şi să deporteze migranţii care trăiesc ilegal în interiorul Statelor Unite.

    sursa: mediafax

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.