vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria Arad scoate din sertar documentele care vizează viitoarea „zonă Cetatea Aradului-Ștrandul Neptun”

    de Alin Olteanu | 7 martie 2016, 9:14 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    22

    Titlu principal (3.03.2016): Căsuțele de pe Ștrandul Neptun – rase de pe „fața” Aradului!  Proiectul este „ascuns” într-un birou al Primăriei

    Știri Arad. Un anunț aparent banal postat pe site-ul Primăriei Arad… Ne și gândeam că Gheorghe Falcă și-a întors fața spre Ștrandul Neptun… Iată-l: „Primăria Municipiului Arad organizează consultare publică asupra propunerilor preliminare privind documentația Planului Urbanistic Zonal Dezvoltare Ștrand Neptun din Municipiul Arad. Alături de reprezentanții municipalității vor fi prezenți la dezbateri proiectanții care au elaborat documentația, SC ARH-DESIGN SRL.
    Întâlnirea va avea loc în data de 9 martie la sediul Primăriei Municipiului Arad, în Sala Regele Ferdinand începând cu ora 15.
    Documentația poate fi consultată în perioada 1-15 martie 2016 la Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente din cadrul Primăriei Municipiului Arad (camera 49, telefon 0257-281850 int.229) în zilele lucrătoare între orele 8-11.
    Observațiile pot fi transmise Primăriei Municipiului Arad în scris, la adresa Bd.Revoluției nr.75, Serviciul Relații cu Publicul, până la data de 15 martie 2016.
    Propunerile și observațiile publicului vor fi publicate pe pagina de internat a Primăriei Arad în termen de 15 zile de la încheierea perioadei de consultare a publicului”.

    Întreaga presă a publicat anunțul. Atât și nimic mai mult. Nu tu propunerile punctuale ale Primăriei Arad, nu tu ideile arhitecților, dorințele acestora (probabil transmise de primar înainte)… nu tu nimic de consultat! Ca să consulți ceva atât de important pentru fiecare arădean trebuie să te duci în „ț” birouri! Cam ciudat… ne-am spus. Și-atunci, cum suntem curioși, am început să căutăm să aflăm ce vrea să facă Falcă pe Ștrandul Neptun, încât totul e (cam) la secret. De fapt, harta postată pe holul Primăriei Arad spune mult… dar câți dintr-o mie, dintr-o sută de mii, merg să o citească (în urma unui anunț banal) când practic nu li se spune cât de importante vor fi modificările? Modificări care vor schimba viața a 345 de arădeni împreună cu familiile lor!

    Cum spuneam, am studiat cu atenție… și la cât am înțeles noi și am mai și vorbit cu unul sau altul (mai pregătiți din acest punct de vedere), am rămas interziși când am descoperit că Primăria Arad (Gheorghe Falcă ce s-o mai lungim!) vrea să desființeze (să înlocuiască, să radă, să distrugă, să…) toate cele 345 de căsuțe de pe Ștrandul Neptun pentru a face loc unui parc. Auziți bine? Unui parc!

    Și ca să vă convingeți, priviți cu atenție fotografiile de mai jos, cu zona Ștrandului Neptun, postate pe holul mare al Primăriei Arad. Se poate observa că poziția numărul „5”, unde se află acum căsuțele, nu mai este notată „zonă căsuțe” (cum e în prezent), ci „zonă parc public, zonă de protecție, punere în valoare a fortificațiilor cetății”. Ceea ce înseamnă… căsuțele rase de pe fața pământului! De altfel, ele nici nu apar în legenda hărții.

    Nu dorim (deocamdată) să comentăm demersul Primăriei Arad. Suntem siguri că o să o faceți dumneavoastră. Însă, două întrebări tot lansăm:

    1. Gheorghe Falcă se răzbună pe Ștrandul Neptun sau sunt alte interese la mijloc?

    2. Primăria Arad mută Parcul Eminescu lângă Cetatea Aradului pentru a face loc parcării din centru?

    12782379_460172760849235_533362991_n

    12767248_460172747515903_1620965101_n

    12781997_460172750849236_1850417691_n

    Așteptăm o poziție pe larg, înainte de dezbatere, a Primăriei Arad, vizavi de proiectul IMPORTANT pe care îl supune dezbaterii. Însă precizăm că nu ne ajută un răspuns de genul „e un proiect”…. pentru că am văzut ce INTENȚIE există.

    Deocamdată, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici, ne-a declarat că nu știe exact ceea ce conține proiectul, dar că e vorba de niște propuneri care vor fi discutate în 9 martie.


     

    UPDATE: Urmare informațiilor apărute săptămâna trecută pe Special Arad, primăria Arad a reacționat și a postat pe www.primariaarad.ro, mai multe documente, hărții și memorii ale arhitecților, care vizează transformarea zonei Cetatea Aradului-Ștrandul Neptun. Pentru posesorii de căsuțe aflate la Ștrandul Neptun este obligatorie citirea acestora, mai ales că urmează dezbaterea din 9 martie 2016. CITIȚI AICI ce dorește să facă Primăria Arad!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sunt de acord cu propunerea Primariei Arad de a desfiinta acele casute. Nu este normal ca un spatiu atat de mare in centrul orasului sa fie destinat doar unui numar mic de aradeni. Aceste casute pot fi foarte bine relocate undeva in zona Ceala. Viitorul Strandului Neptun si al Cetatii Aradului trebuie sa fie unul turistic, accesibil tuturor, si nu privat cum este acum. Asa ca voi ziaristilor nu mai cautati subiecte de scandal. Fiti rationali si echilibrati daca puteti.

      --3 voturi
      +1
      -1
      • Da e buna propunerea cu zona Ceala care se afla la 3 km si jumatate de Arad dupa Dedeman si Zona Industriala,numai ca acea zona este…inca locuita chear daca e falimentata de vreo 20 de ani,iar locuitori sunt…pestriti asa ca numai bine sa se mute si detinatorii casutelor de pe strand cu tot cu casute acolo,te sustin in idee.Ori e vorba de cealalta Ceala cu vaci care e …exact in aceiasi situatie.

        --7 voturi
        +1
        -1
    2. Numa’ bine domn primar pierde câteva mii de voturi si administrația aproape 200000 de euro anual(bani încasați din chirii). Sa nu uitam ca proprietarii vor trebui despăgubiți tot din banii noștri. De urmărit reacția consilierilor, sa știm pe cine penalizam la vot. In rest,sa auzim de bine!
      P.S. Poate facem si o bisericuța ,apoi un cartier….cine știe?

      +9 voturi
      +1
      -1
    3. Nu e problema cu casutele. Casutele sunt aiurea acolo si nu au ce cauta. Parca e un satuc penibil cu casute in care unul face chef, altul tine gaini, altul sta dezbracat cu burta mare si bea bere la PET, altul nu stiu ce face.
      Deci nu casutele sunt problema mea, casutele trebuie sa dispara, Clar.
      Problema mea este ca acolo as vrea sa nu fie alte interese ( gen cineva interesat sa faca un cartier rezidential sau alte asemenea). Daca este pentru cetate OK. Daca este pentru interesele unor grupuri, NU E OK.

      +8 voturi
      +1
      -1
    4. Chiar de acord, casutele pot fi relocate lejer. Zona impreuna cu cetatea au un potential turistic si cultural mult prea mare pentru a ne crampona de niste casute care pana una alta sunt in stare de degradare si o tiganie chiar in mijlocul principalului obiectiv turistic din regiune chiar. Hai sa fim seriosi, Aradul are nevoie de un aqua park adevarat si un centru cultural si social, nu de niste casute penibile si inapoiate in plin centru.

      +7 voturi
      +1
      -1
    5. Dacă Ștrandul din Arad vrea să devină unul în linie cu ce există prin alte localități ce deja au un renume bun printre cei interesați de acest gen de socializare, atunci trebuie să evolueze. Depinde însă de viziunea avută în vedere.
      Schimbarea poate fi pozitivă dacă este bine fundamentată. Însă după experiența avută cu actuala administrație, mă îndoiesc ca ținta urmărită ar fi Binele Urbei.

      Proiectul propus va fi tot ca până acum, SCUMP, PROST ADMINISTRAT SI CU O CALITATE FINALA A LUCRARILOR LA FEL DE PROASTA CA DE FAPT TOT CE S-A EXECUTAT PE PRINCIPIUL „PARANDARATULUI”?

      +14 voturi
      +1
      -1
    6. Naspetilor, altii au platit bani pe casutele alea care si le-au amenajat apoi cu alti bani. Sa nu punem in calcul taxa de teren, taxa de gunoi, apa,..
      Inafara de comentariul – PeterPan- restul de comentarii sunt facute de niste ignoranti.
      Naspetilor!

      +4 voturi
      +1
      -1
    7. Super Idee !!!
      Strandul trebuie sa devina un Aqua Park ca si la Szeged , etc
      In weekend seara cand e bilet cu 1000 huf la Mako (la acel super mic dar cochet strand acoperit) stai la coada si cate 1h ca sa intri si sunt numai aradeni si timisoreni.
      Strandul nostru trebuie adus la nivelul anului 2016 nu sa ramanem cu amintiri din anii 60-70 si vorba unui comentariu anterior sa se bucure 345 aradeni cand se pot bucura mii si mii de aradeni turisti etc . Strandul trebuie neaparat facut sa poata fi folosit 12 luni pe an.
      Asa ca domnilor ziaristi va rog luati si partea buna a acestui proiect . Dar cine stie daca ajunge vreodata sa se realizeze asa ceva .

      +10 voturi
      +1
      -1
      • ce aqua park?chiar asa prosti sunteti?falca a distrus tot strandul.a baga 2000000 de euro in ce?bazine pline de mizerie si lucrari de mantuiala.in ungaria cu banii astia au facut doua stranduri.voi nu vedeti ca doar distruge aradul?

        +4 voturi
        +1
        -1
    8. Casutele au fost oricum izolate de restul strandului, ca vezi doamne cei de la casute nu au ce cauta pe strand daca nu platesc o taxa in plus la intrare. Noi platim cel mai mult acolo. Avem chirii, avem utilitati, printre care cel mai scump serviciu de salubrizare din oras,platim tot gunoiul strandului.Suntem contorizati la apa si la curent. Reparatiile le suportam noi de 30 si ceva de ani, chiar daca nu sunt casutele noastre, platim chirie pe teren si impozit pe o proprietate care este a primariei, ciudat, nu? Daca ne darama, sa fie sanatos, dar va fi un episod regretabil pt strand, si ce inseamna el pt aradeni, va fi completa distructia strandului, care a inceput in urma cu 12 ani. In fiecare an nu sunt aceeleasi familii care au casutele, se tot schimba, asta arata ca aradenii vor casuta, iar la fiecare casuta sunt minim 2 familii, deci sunt mai multi aradeni care au casute, mult mai multi decat cred unii din urbea asta nenorocita si ipocrita! Iar daca ar fi 1000 de casute, s-ar inchiria toate, cu siguranta. Cei care scriu aici ca sunt pro distrugere, au interesele lor si nu ma priveste pe mine ce sfinctere anale au de lustruit cu limba. Dupa cum stim toate proiectele sunt facute cu firme de casa, de la borduri la banci, cladiri, asfalt, firme de arhitectura si alte fabrici de bani. Deci, voi cei care faceti aici in comentarii, un desert din materii fecale, credeti ca lucrurile alea care se propun a fi facute pt voi, de catre al nostru stralucit, lider suprem al urbei, va inselati amarnic! Proiectele sunt facute din alte motive. In primul rand campanie electorala, pentru ca daca ai un edil care pare pus pe treaba, trebuie votat ca sa le duca la final, iar in al doilea rand pt parandaraturi si sifonari masive de bani din diferite lucrari! Nu mai avem voie sa ne mintim in 2016 ca Falca a facut ceva, si de aia trebuie votat. Nu! Falca nu a fost in stare sa asfalteze toate drumurile din jurul primariei, pe o raza de 500m, in 12 ani! IN FUCKIN’ 12 ANI! Iar voi credeti ca o sa aveti spa si aquapark in Arad? Avem 2 tobogane pe strand si un bazin minuscul cu apa termala verde de 23 de grade celsius. Bazine noi scorojite si cu mozaic lipit cu adeziv de interior care s-au desprins in cateva zile. Toate platite cu multi bani! Daca faci poze cu drona, arata bine, dar daca te uiti putin la tot ce s-a facut in era Falca o sa observi o lipsa crasa de interes pentru calitate! Oare exista o firma in romania care sa stie sa puna un canal la nivelul drumului nou asfaltat, si sa nu se lase intr-o luna? Oare exista o firma care sa toarne asfalt pe o pista de biciclisti care sa nu-ti zdruncine creierii? Oare o sa merite sa distruga administratia locala tot strandul ca sa se imbogateasca, iar noi sa admiram parcul parasit, pe locul unde erau casutele, si sa ne minunam cati bani am platit intrare, ca sa vedem un obiectiv paraginit, prost facut de la inceput, cu banci si borduri la spurapret si pavaje denivelate, pentru ca nimeni nu va plati intrare ca sa vada asta. Iar partea cu spa-uri si alte fantezii pe strand, nici nu merita discutata, iluzii…
      In concluzie, suntem si am fost un oras industrial, fara pretentii culturale extravagante, vezi teatru si filarmonica ce bine o duc. Aradeanul de rand nu are nevoie de obiective culturale sofisticate in jurul cetatii aradului, iar turistul japonez nu va veni aici sa-si faca poze cu cetatea, are el unde. Aradeanul are nevoie de relaxare „pă strand”, sa bea o bere in dupa-amiaza lui libera sau in concediu, ca nu are bani de Bora Bora. Vrea sa stea la o terasa sa se uite la meci, cat timp nevasta cu copilul se scalda intr-un bazin cu apa calduta, sau sa intoarca un mic pe gratar la o casuta impreuna cu prietenii. Tanarul are nevoie de un loc de socializare in aer liber, nu pe terasa pe centru printre cersetori cu flori, praf si fum de cauciucuri arse. La modul cum se fac lucrurile in Arad, se pare ca si aceste mici placeri ne vor fi furate, iar noi vom facilita asta multi ani de acum incolo, pentru ca traim dupa deviza: „A furat, dar a si facut ceva.”

      +61 voturi
      +1
      -1
      • Asociatia nonprofit ALCIS a chiriasilor si proprietarilor Strand Arad , este de acord si te sustine in tot ceea ce ai exprimat vis-a-vis de situatia dezastruoasa prezenta a Strandului si de viitor ….deocamdata nu vedem o perspectiva buna, desi Asociatia se straduieste sa lupte prin diverse demersuri care au fost facute si din pacate cam fara rezultate concrete din partea oficialilor , dar lupta continua , te invitam in / la Asociatie .

        +4 voturi
        +1
        -1
    9. Cu părere de rău trebuie să spun că ori câte argumente ai aduce, realitatea este clară și greu de contestat. Un Ștrand trebuie să fie un STRAND, iar o zonă de agrement cu loturi inchiriate și căsuțe nu-si au locul pe un STRAND public. Sânt adepții rulotelor, de ex, ar trebui să le facem și lor loc pe STRAND?
      Cereți Primăriei să găsească în colaborare cu o altă Primărie de pe malul Mureșului, un teren parcelat, unde să vă mutați căsuțele. Sau găsiți voi primăria dispusă să vă închirieze.
      Dacă vă gândiți bine și sunteți cu mintea la purtător, atunci trebuia să bănuiți ca va venii și acest moment când veți fi dați afară de pe Ștrandul Aradului.

      --14 voturi
      +1
      -1
    10. Vorbiți majoritatea din auzite și nu cu date concrete. Există proprietari de căsuțe (care au cumpărat căsuțele) și au primit terenul în concesiune pentru 49 de ani, timp în care nu au voie să schimbe destinația terenului (deci nu și-au făcut birt, și-au respectat contractul de concesiune cu primăria). Oamenii aceia au făcut o investiție inițială, apoi investiții în amenajare, au întreținut proprietățile lor, plătesc taxe anuale pe teren și căsuțe (cam de 5-10 ori mai mari decât impozitele pe apartamente și case).
      Vorbesc unii de avioane de genul aqualand și spa, făcute de primărie. Primăria nu a fost în stare să facă nici o lucrare de calitate (și nu exagerez când spun nici una) în ultimii 20 de ani. Primăria nu a fost în stare să facă nici o lucrare cu un preț normal în ultimii 20 de ani, toate prețurile fiind umflate.
      Toate ”investițiile” făcute de primărie în ștrand nu au făcut altceva decât să îl distrugă. Acum 15-20 de ani ștrandul era o atracție a Aradului și făcea cifre bune de vânzări, atât la biletele de intrare, cât și la chirii (și la rândul lor spațiile închiriate aduceau bani unor firme locale). Astăzi, după investițiile publice din ultimii 10-12 ani, ștrandul e o ruină.
      Ce vă face să credeți că după ce a ratat interesul public în toate proiectele sale, acum totul se va schimba și proiectul ăsta o să fie altfel? Având în vedere că suprafața ștrandului e mare și e situată în centrul orașului, valoarea ei pe piața imobiliară ar fi foarte importantă și nu cetățenii ar profita de acest lucru.

      +21 voturi
      +1
      -1
    11. Casutele nu pot fi mutate din x motive
      Don Falconetti vrea sa bage o rapida ca si cu pistele de biciclete care se sterg deja
      Daca era interesat de „rentabilitatea” economica a strandului nu ii falimenta sistematic pe toti comerciantii
      Abureala cu Aquaparcul e maxima sunt convins ca don Premar se va razgandi si o sa ne trezim cu Bercea sau Morar care construiesc o zona „rezidentiala” atat de necesara Aradului ca blocul vis a vis de Libelula din spatele fostei „Posta Mare”. Asta in timp ce zona industriala are in continuare o intrare/iesire …

      Curat murdar

      +19 voturi
      +1
      -1
    12. lucrurile ar fi simple si nici nu e voie sa demolezi(dar daca nu demolezi nu t-i se mai poate spune demolatorul).EXISTA LOC SUFICIENT CA STRANDUL SA SE DEZVOLTE ,vis-a-vis de sala polivalenta,in amonte,poti sa faci piste de alergare ,de biciclete care sa le unesti cu cele actuale de pe mal deoarece armata nu mai este interesata de acele zone .intai poti sa construiesi si ulterior poti sa strici ceva care zici ca nu mai corespunde prezentului

      +11 voturi
      +1
      -1
      • adevarat. strandul nu prea are dacat vecinatatea cu Cetatea si exista loc pentru amandoua. dar oare M UE nu se intreaba de ce pistele de biciclete se sterg dupa o luna? oare maria sa bradeanul sau (super)consilierii locali au fost pe „afara” sa vada macar adevaratele piste de biciclete??? eu am fost in Koln, Dusseldorf, chiar in Lublijana si pot spune ca Aradul este condus de niste tarani cu fitze si dornici de „ciupeala”… trist ce a ajuns mica Viena si… si mai trist in ce o transforma astia

        +16 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.