vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    PRIMA MAȘINĂ pentru tineri! Programul, condițiile de finanțare și perioada în care se primește automobilul

    de Special Arad | 4 martie 2015, 8:42 AM | Auto | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Primul autoturism care va fi vândut prin programul guvernamental „Prima Maşină” va ajunge la proprietarul său în circa 15 zile. 

    PRIMA MAŞINĂ 2015. Aproximativ 14.000 de tineri cu vârsta peste 18 ani care îndeplinesc câteva condiţii vor putea să îşi cumpere prima maşină, prin programul guvernamental cu acelaşi nume. Teoretic, programul  poate demara din 2 martie, data limită până la care instituţiile bancare s-au putut înscrie în program. Deocamdată, Ministerul Finanţelor nu a comunicat lista băncilor înscrise în program. Până la sfârşitul lunii decembrie, un număr de 10 instituţii bancare erau înscrise în “Prima Maşină”, între ele numărându-se mari bănci din sistem.

    Românii se vor orienta spre maşina de 10.000 de euro. Constantin Stroe, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie Dacia şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, spune că numărul de maşini care vor putea fi cumpărate prin program, deşi nu unul prea mare, va da un impuls pieţei de profil.

    Condiţiile care trebuie îndeplinite de cei ce vor să ia Prima Maşină

    Guvernul va aloca în acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise pentru programul „Prima maşină” de 350 milioane de lei.

    Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul „Prima maşină” vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%.

    De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obţin venituri şi care îndeplinesc şi celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz.

    Alte condiţii sunt avansul de minimum 5% din preţul de cumpărare şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt, fără franşiză pentru daunele totale de avarii şi furt şi cu o franşiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parţiale de avarii şi furt.

    La aceste condiţii se adaugă normele proprii fiecărei bănci, precum şi condiţiile specificate deja în OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program, precizează ministerul.

    Costul total al finanţărilor

    Costul total al finanţărilor acordate în cadrul programului va fi compus din dobânda exprimată în raport cu ROBOR la 6 luni (în prezent de 1,64%) plus o marjă de maximum 3% pe an. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator şi cheltuielile obligatorii legate de finanţare, în toate etapele finanţării. Marja nu include costul asigurării, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate, penalităţile percepute conform contractului de finanţare.

    Comisionul de risc care se plăteşte de către beneficiar este calculat de către finanţator ca procent aplicat la suma garantată în cadrul programului şi achitat o singură dată, la acordarea garanţiei, pentru toată perioada de valabilitate a garanţiei. Comisionul de risc este de maximum 1% din valoarea garantată.

    Comisionul de administrare datorat Fondului de Garantare este plătit de către beneficiar şi calculat la soldul finanţării garantate. Nivelul comisionului de administrare este negociat anual între Ministerul Finanţelor şi Fondul de Garantare şi este stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor şi al ministrului delegat pentru Buget.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.