Sâmbătă, 15 iulie 2017, s-a tras cortina peste prima ediţie a Festivalului Şcolilor de Teatru din România, START Arad 2017.

Între 12 și 15 iulie 2017, Aradul a devenit scena unui maraton de spectacole studenţeşti. O selecţie a celor mai frumoase proiecte de licenţă a contribuit la succesul primei ediţii a celui mai tânăr festival de gen din România.

Au spus prezent Festivalului START Arad: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” din Bucureşti, Universitatea Hyperion din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași şi Universitatea din Craiova. În total peste 100 de participanţi.  Au creditat festivalul: actriţa Tania Popa, criticul de artă teatrală Claudiu Groza, regizorul Nicolae Brânzeu, coregraful Florin Fieroiu, actriţa Mihaela Sîrbu şi actorul Ioan Peter Pit.

Timp de trei zile, tinerii absolvenţi prezenţi la Arad au avut şansa unor experienţe deosebite. Pentru o mare parte dintre ei temele propuse în cadrul workshop-urilor de Ioan Peter, Florin Fieroiu şi Mihaela Sîrbu au fost extrem de utile, mai ales că le studiau în premieră. Au avut de învăţat de la traineri, au învăţat unii de la alţii, au relaţionat, s-au legat prietenii, s-au conturat ierarhii.

START Arad a însemnat şi 3 zile  de minute în şir de aplauze, de spectacole jucate cu talent, pasiune şi dăruire, 3 zile de  spectatori care au plecat acasă fie pe gânduri, fie cu zâmbetul pe buze.

START Arad îşi propune ca pe viitor să devină un punct de întâlnire al tuturor şcolilor de teatru din România. Cel mai tânăr festival al şcolilor de teatru din România, START Arad este singurul conceput sub forma unei “platforme de locuri de muncă”. El le oferă  proaspeților absolvenți șansa de a se face remarcați în fața unor factori cheie: critici de teatru, manageri de teatru, regizori și actori.

S-a întâmplat încă de la prima ediţie, când trei spectacole au reţinut atenţia atât membrilor juriului (Tania Popa, Claudiu Groza, Nicu Brânzeu) cât şi managerilor a trei teatre din vestul ţării. Este vorba despre Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad, managerul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”din Timişoara, Balázs Attila şi directorul Teatrului German de Stat din Timişoara, Lucian Vărșăndan.

Cele trei spectacole care au impresionat deopotrivă juriul şi publicul spectator sunt: “MEDE/EA sau Despre Fericirea Conjugală”de Roxana Marian pus în scenă de Universitatea de Arte din Târgu Mureș, “Fluturii sunt liberi” după Leonard Gershe în interpretarea absolvenţilor de la Universitatea Hyperion București şi nu în ultimul rând spectacolul  “ Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?”, dramatizare de Ștefana Samfira, a tinerilor de la UNATC Bucureşti.

Mi-am propus ca START Arad să ia un <<start>> bun. Şi aşa a fost. Nu o spunem noi, ci participanţii. Feedback-ul primit încă de la început, dar şi la scurtă vreme după ce cortina s-a tras peste prima ediţie, ne dovedeşte că munca noastră nu a fost în zadar. Festivalul START nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei Municipiului Arad, Consiliului Judeţean Arad, Centrului Municipal de Cultură Arad, Teatrului Clasic <<Ioan Slavici>> Arad. Mulţumesc tuturor pentru sprijin şi implicare, mulţumesc de asemenea întregii echipe care este în spatele acestui ambiţios proiect.  Cu toţii au dat dovadă de foarte multă implicare şi seriozitate. Cu toate că prima ediţiei a Festivalui START Arad, abia s-a încheiat, deja ne facem planuri pentru ceea ce va urma. Dintr-un soi de superstiţie vom dezvălui suprizele ediţiei viitoare, la momentul potrivit.”, Ionel Bulbuc, fondatorul Festivalului START Arad.

În săptămânile următoare, cele trei universităţi (Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Universitatea Hyperion București, UNATC Bucureşti ) vor afla în faţa cărui public îşi vor prezenta proiectele de licenţă (Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”din Timişoara, Teatrul German de Stat din Timişoara).

 

 

 

 

-, 17 iulie 2017, 7:08 PM