Prima doamnă a Franței, dusă „la braț” în casa de modă a arădencei Eli Lăslean
Brigitte Macron, soţia preşedintelui Franţei, a vizitat săptămâna trecută filiala din capitală a Casei de modă Ellis, însoţiţă de soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, clientă fidelă a designerului arădean Eli Lăslean.
Compania Ellis, un business românesc fondat în Arad în anul 1992 de Elena Lăslean, a fabricat şi vândut anul trecut rochii de seară şi ţinute elegante de damă în valoare de aproximativ 80.000 de euro, rezultate obţinute cu ajutorul a şase salariaţi, potrivit datelor publice, scrie Ziarul Financiar.
„Ziua în care m-am simțit deosebit de onorată… Vizita surpriză a doamnei Brigitte Macron împreună cu doamna Carmen Iohannis a fost pentru mine ceea ce francezii numesc «les grandes rencontres» (marile întâlniri- n. red.)”, a scris Elena Lăslean pe contul său de facebook.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost săptămâna trecută într-un turneu în Austria, România şi Bulgaria, turneu în care a criticat „dumpingul social” al Estului în relaţia cu Vestul, cerând ca UE să înăsprească sever condiţiile în care sunt angajaţi în Vest muncitorii din Est.
Sursa: zf.ro
Comentariile portalului
Va fi interesant de urmarit, intr-adevar.
Păi și cu firmele care sunt pe acea stradă, de exemplu cărămidăria și firma de deșeuri ce se întâmplă? Ambele funcționează legal, cu (...)
Corect,și statistic 40% salarii minime,în realitate probabil 60%