joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Premieră pentru învăţământul juridic: studenții Facultății de Științe Juridice din cadrul UVVG au participat la reconstituirea unei tentative de omor

    de Special Arad | 15 februarie 2017, 12:29 PM | Educaţie

    0

    La iniţiativa conf. univ. dr. Pavel Palcu, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, magistrat procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, studenţii Facultății de Științe Juridice din anul IV au participat, în premieră, la o activitate practică de reconstituire a unei tentative de omor.

    „Studenţii au participat nu doar la reconstituiri, ci și la alte activități procedural – penale, cum ar fi cercetarea la fața locului, percheziţii şi experimente judiciare, în care au fost martori asistenţi. Pe baza protococului pe care l-am extins și cu organele de poliție, în sensul în care este necesară prezența martorilor asistenți, am asigurat prezența acestora din rândul studenţilor. În fiecare săptămână, așa cum la nivelul parchetelor, sau organele de poliție, se asigură permanenţă de către procurori, respectiv organe judiciare din poliție, studenții Facultăţii de Ştiinţe Juridice participă, în calitate de martori asistenți, la anumite activități procedurale. Aceste activități îi ajută pentru însușirea cunoștințelor procedural-penale, astfel încât studenții nu învață doar teorie, ci şi practică. În acest fel, studenţii sunt ajutați pentru a avea experienţă în ceea ce priveşte activităţile procedural-penale, dar și persoana inculpată are garanţia că, la reconstituire, sunt şi persoane neutre care au cunoștințe juridice. Studenții pot avea şi obiecțiuni asupra modului în care s-a desfășurat reconstituirea. Ultima activitate practică a fost reconstituirea unei tentative de omor în care au fost implicați doi tineri, care au aplicat lovituri cu un corp contondent, în regiunile vitale unei alte persoane. Au fost prezenți mai mulți studenți, care au avut rol, atât de parte vătămată, cât şi de inculpaţi, iar doi studenţi au fost trecuţi în procesul verbal, ca martori asistenţi, pe care l-au semnat pentru legalitate”, a precizat conf. univ. dr. Pavel Palcu.

    Reconstituirea a fost făcută având în vedere poziția în care se afla fiecare dintre participanți, inculpatul și persoana vătămată, raportat la momentul inițial al conflictului, respectiv când altercaţia a devenit iminentă, poziționarea fiecărui participant în momentul declanșării actelor de violență, cu fixarea locului în care se găseau, precum și a poziţiei și a obiectelor cu care erau înarmaţi, derularea ritmică a loviturilor, poziționarea fiecărui participant în momentul opririi loviturilor, poziționarea inculpaţilor în momentul plecării persoanei vătămate și modalitatea de deplasare a acestuia.

    Conf. univ. dr. Pavel Palcu a mai declarat că „experienţa unor colegi de-ai mei în diverse activităţi cum ar fi DNA sau DIICOT poate folosi studenților și îi ajută să înţeleagă anumite activități procedurale, care pe lângă faptul că sunt mai spectaculoase decât cele desfășurate la curs, le captează interesul. De curând l-am avut ca invitat pe actualul șef al DIICOT Arad, dl. Miron Codrin, care le-a prezentat studenţilor activitatea desfășurată de către DIICOT. Studenții au reușit să facă o separare între raza de competență a DIICOT-ului, Parchetelor de pe lângă Tribunale și a DNA”.

    În ceea ce privește activitatea didactică, conf. univ. dr. Pavel Palcu a precizat:„ De curând am participat la o conferință internațională la nivelul INM-ului, cu participarea experților olandezi în ceea ce privește testarea ADN și o conferinţă pe linie de criminalistică la nivelul Ministerului Justiției în legătură cu testarea poligraf,  importanța acesteia și valoarea probatorie a testării poligraf, care este foarte mult folosită, chiar în activitatea mea practică”.

    În perioada următoare, conf. univ. dr. Pavel Palcu va participa, la Bucureşti, la o conferinţă internațională şi un Simpozion pe line de criminalistică, care va avea loc la Alba Iulia, la începutul lunii aprilie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.