Premieră națională la Lipova! Un bărbat a încercat să-și „câștige” amanta apelând la judecători

    de - | 13 iulie 2017, 12:22 PM | Lipova | Recomandările editorilor | Regional | Știri Arad

    0

    Știri Arad. O instanță din România a avut de analizat dacă litigiul conturat de acțiunea unui bărbat de a obține pe cale judecătorească obligarea unei femei de a deveni amanta lui este legal.

    Extras din considerentele sentinței: „Prin cererea înregistrată la Judecătoria Lipova…, reclamantul TG în contradictoriu cu pârâta APF, a solicitat obligarea pârâtei, prin lege, să devină amanta reclamantului”

    Judecătoria a invocat din oficiu excepția privind caracterul nelegal al formulării obiectului acțiunii civile, excepție unită cu fondul cauzei.

    Conținutul speței: „A avea o amantă, ca relaţie socială de profunzime intimă, este o situaţie care contravine adeseori moralităţii celor mai multe tipuri de comunitate umană şi care, deşi neprevăzută de lege, nu este nici interzisă, însă, prin interpretarea normelor care reglementează drepturile personalităţii rezultă că nu există nici o normă care să fondeze pretenţia unui reclamant, nesatisfăcut în dorinţa lui, de a obţine satisfacţia obligării unei persoane pârâte la predarea vieţii sale intime acestuia. Numai voinţa liberă, reciproc asumată de doi oameni, fără concursul legii şi sub auspiciile moralităţii, pot crea o convieţuire intimă în afara căsătoriei. Or, dispunând de sine însuşi reclamantul tinde la încălcarea libertăţii şi demnităţii pârâtei de a dispune de ea însăşi, în ceea ce priveşte acceptare liberă a convieţuirii intime cu reclamantul, legea neapărând insatisfacţia reclamantului prin punerea la îndemână a vreunui mijloc procesual de natura acţiunii exercitate. Reclamantul are un drept la acţiune, dar obiectul acţiunii fiind nelegal, dreptul nu poate fi examinat pe fond. ”

    surse: legal-land.ro , portal-just.ro

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.