joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Povestea vânzătorului de cărţi de pe străzile Aradului

    Are 24 de ani, locuieşte în Arad, îl cheamă Gabriel, este parţial nevăzător şi trăieşte din cărţile pe care le vinde la colţ de stradă. Pentru 3 sau 5 lei cât veţi da pe un roman, vă veţi hrăni sufletul de două ori, citind, şi apoi ajutând un om simplu să îşi asigure traiul. Unul modest pentru mulţi dintre noi, dar suficient pentru Gabriel.

    Unde îl găsiţi pe Gabi: în Arad, în faţă la Ziridava sau pe strada Meţianu, cu cărtile lui.

    Un om bun l-a remarcat acum două zile, stătea în plin soare şi îşi ştergea cu grijă cărţile de praf. Lumea se făcea că nu îl observă, însă nici el nu încerca să atragă atenţia în vreun fel. Aştepta discret, poate vine, poate nu vine cineva să îi cumpere din cărţi. Cel care l-a observat i-a luat o doză rece de suc şi i-a întins-o cu grijă. Gabriel şi-a apropiat-o la 2 cm de ochi pentru a vedea ce a primit şi l-a rugat pe respectivul să i-o deschidă. Mai departe aflăm că Gabriel e în anul III la Şcoala Ajutătoare de Nevăzători – secţia masaj, şi că învaţă constant fără a-şi putea permite o pereche de ochelari sau un consult. Spune că săptămâna trecută a fost proastă, că a plouat mult şi că a vândut doar două cărţi pentru modesta sumă de 7 lei.

    Cetăţeanul nostru inimos l-a dus astăzi pe Gabriel la oftalmolog. Afecţiunea lui e operabilă, cu şanse de revenire la o vedere aproape normală. Cât despre problema banilor, aceasta s-a rezolvat deja. Gabriel s-ar bucura doar dacă vi s-ar face poftă de citit şi aţi lua o carte din când în când de la el.

    Ştim că e o poveste ca o mie altele, dar e un lucru care se întâmplă poate chiar acum în cartierul tău. Aşa că dacă vei trece prin faţa magazinului Ziridava şi-l vei vedea pe băiatul acesta, poate îl vei aborda cu privire la cărţile sale. Cu siguranţă i-ai face ziua mult mai frumoasă.

    Numărul lui este 0753 277 026.

    Text: Gabriela Luca

    Preluare, foto şi coordonare text: Iulian Leonard

    Follow-up

    Am ajuns în dreptul acestuia având la mine un ghiozdan doldora de cărţi şi o apă minerală mare, pe care i le făcusem cadou ulterior. M-am oprit la un metru, l-am salutat şi i-am întins mâna prietenos. Gabi, zglobiu şi cu ochelarii săi de soare acoperindu-i ochii cu probleme, mi-a spus din start: „Ceau, ce mai faci ?”, crezând probabil că sunt altcineva.

    Din vorbă-n vorbă şi fără nicio introducere, a ajuns să-mi povestească o grămadă de lucruri. Şi ca orice om care vede limpede cum stau lucrurile (deşi e practic orb), mi-a spus că tare bine-ar fi ca oamenii să se-nţeleagă unul cu celălalt. „Am şi-ntrebat-o pe-o femeie, doamnă, de ce nu-s oamenii uniţi ? La care s-a uitat ciudat la mine şi mi-a zis stupefiată, cum, păi e război cumva ?”

    Are o tavă cu cărţi pe care o poartă la el foarte mândru de sine, zâmbind mai des decât o fac cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Am fost la fel de plăcut surprins să văd că e foarte dornic să intre în discuţie cu mai toţi trecătorii care-l abordează. Între timp răspunse şi la telefon. Vorbise chiar cu domnul care se oferise să-l ajute. Ne-a transmis însă că nu ne poate divulga numele acestuia, respectivul dorind să rămână anonim. După ce-a închis, m-a rugat să-i public numărul pe net, „la ziar sau pe feisbuc, unde ştiţi dumneavoastră”.

    Omul n-are numai un amărât de celular cu ecranul crăpat. Pe deasupra, din cauza banilor, cartela şi-o încarcă destul de rar. Pentru asta vine zilnic în faţă la Ziridava să îşi vândă romanele. Pe unele le primeşte duminica de la un comerciant din Piaţa Obor, unde ajută cu marfa, o cară, o sortează, şi spune că nu vrea bani în schimb, ci cărţi, iar angajatorul său îl aprovizionează. Acasă are saci întregi, nemaiştiind unde să-i depoziteze. În spate poartă un rucsac vechi şi jerpelit cu care îşi transportă stocul, aşternându-l frumos pe acea tăviţă de plastic şi fiindu-i frică să nu-l ridice poliţia comunitară. „Mai departe nu le-nşir… aşa nu-mi au baiul, dacă le ţin pe genunchi. Şi stau mai mult pe-aici, pentru că mi-e cel mai bine, pe Meţianu rămân mai rar.”

    La nici 5 minute de când am ajuns, pe lângă Gabi trecuse un ins care-i dăduse 50 de lei, auzind de povestea acestuia pe net. Pentru pomana tatălui său. „Să nu pleci, mai încolo o să vină şi nişte prieteni de-ai mei pe la tine.”

    Când m-a întrebat de cărţile pe care i le-am adus, s-a oprit la Mara lui Slavici. O luase în mâini, pipăind-o bucuros şi mărturisindu-mi că reuşise s-o citească şi el în liceu.

    M-a îndemnat să-l sun oricând şi m-a întrebat cum se intră pe Facebook, cât costă un calculator şi ce-i aia mail. Fără sfială, dar şi cu ruşine şi puţin complexat de deficienţele sale, mi-a declarat c-ar vrea să intre-n vorbă cu o fată, deşi îi este teamă să nu fie respins. Ar vrea să meargă la operaţie, dar la fel, îi e cam groază, „dacă nu reuşeşte şi rămân fără vedere de tot ?” Are şi strabism. Pe scurt, un ochi îi este deplasat şi doctorii au spus că i-l vor tăia la margine şi i-l vor trage cumva la loc. Nu mă întrebaţi, nu prea ştiu detalii. În schimb, pe Gabriel îl puteţi întâlni oricând în faţă la Ziridava până la ora şapte seara. Uneori îşi vinde marfa, alteori nu prea are noroc, mai ales în săptămânile cu vreme urâtă.

    Anunţul de pe FBK a avut un impact fantastic, azi erau deja 600 de like-uri şi 300 de distribuiri pe pagina doamnei care postase iniţial această ştire. Noi am dori să plusăm cu numărul acestuia, la dorinţa sa de a fi sunat. Nu îi ştim numele de familie, mi-a spus că-l cheamă Gabi şi atât.

    Mi-a luat mâinile şi mi le-a masat, mulţumindu-mi de vizită din spatele lentilelor fumurii. E un băiat deschis, cald şi plin de viaţă, care pur şi simplu vrea să-şi vadă de treabă aşa cum ştie el mai bine, deşi nu înţelege cum pot fi oamenii atât de răi. Cu toate astea, Gabriel se simte foarte bine unde este acum, şi în ceea ce-l priveşte, e plin de speranţă. Îşi ţine capul sus şi mâinile împreunate când i se face o poză, demonstrând că ştie să aibă atitudine. E încrezător şi nu simte deloc că l-ar fi părăsit Dumnezeu, din contră. Pe deasupra, mai e şi politicos, întotdeauna dându-şi şapca jos în faţa clienţilor.

    I-am urat noroc în viaţă şi multă baftă la operaţie, asigurându-l că-l voi mai suna pentru a ne revedea şi pentru a-l învăţa cum se intră pe net şi pe Facebook. Aşa că dacă vreţi să daţi o mână de ajutor, cu orice, treceţi pe la Gabi, şi cine ştie, poate vă alegeţi cu nişte titluri mişto care să vă completeze biblioteca.

    Text & Foto: Iulian Leonard

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Chiar zilele trecute am trecut pe langa el pe Metianu iar langa el statea unul la 50 de grizonat si cu ochelari si am prins urmatoarea fraza, zisa de cel grizonat printre dinti: „gluma,gluma dar mai vorbim si serios”, saracul baiat sper sa nu cada in plasa personelor rauvoitoare. Sper sa aibe o sansa de a razbate prin viata.
      Felicitari marinimosului „om bun” ptr fapta sa!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.