joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Poveste pentru cei care duc lipsă de „frați”… Clipe de viață (XXVIII)

    de - | 20 septembrie 2015, 11:12 AM | Contributors | Recomandările editorilor

    0

    Fraţilor! După ani şi ani în care am format generaţii după generaţii învăţându-i pe mulţi cum să înveţe, condamnând minciuna şi aşezând adevărul acolo unde trebuie să stea, adică la loc de cinste, îndemnând la calm, cumpătare, răbdare şi pace între fraţi, iată că acum, aproape la capăt de „carieră, mi-am pierdut cumpătul, tastatura calculatorului a luat-o înaintea judecăţii ce mă îndeamnă de fiecare dată la reţinere şi cred de cuviinţă să vă spun tuturor ceea ce gândesc acum, sincer şi fără ocolişuri.

    Aşadar, dintru început mă văd nevoit să fac cunoscut celor care nu mă cunosc îndeajuns de bine sau deloc faptul că sunt singur la părinţi. Sigur că acest fapt, cunoscut doar de cei care nu au fraţi, pe de o parte bucură dar pe cealaltă întristează deoarece drepturile şi avantajele, deşi vin în ciorchini ca bananele, merg însă braţ la braţ cu obligaţiile şi îndatoririle nu puţine la număr. Stând încovoiaţi de coloana vertebrală aşa, puţin, fie spre stînga, fie spre dreapta spectrului cugetărilor presărate cu minim de raţiune, dar judecând totuşi drept, recunoaştem în cele din urmă că tot ce se întâmplă se întâmplă pentru că aşa trebuie să se întâmple, că altfel nu s-ar întâmpla. Deci, singurătatea mea e a mea pentru că aşa a trebuit să fie. De multe ori mă răzvrătesc în tăcere sau foarte sonor, răbufnesc, scrâşnesc din dinţi, oftez şi macin ca o moară stricată ce sfărâmă brutal sentimente, trăiri, păreri de rău şi mă simt sărac, singur, pustiit într-o lume în care deşi mai că nu ai nimic, se doreşte a ţi se lua totul. Cine sunt cei ce îţi doresc atât de mult binele încât din prea mare dragoste te încleştează de-a dreptul în îmbrăţişări aducătoare de moarte? Răspuns sincer: „Fraţii”! Cine sunt cei care, asemeni celui ce a trecut nepăsător pe lângă cel căzut între tâlhari, au mâini doar de luat şi nu de dat? Răspuns devastator: „Fraţii”! Dar cei ce te vând pentru arginţi materializaţi în te miri ce avantaje şi funcţii lumeşti, trecătoare de altfel… cine sunt? Răspuns năucitor: „Fraţii”! Sau cei ce îţi zîmbesc în faţă „frăţeşte” iar pe la spate te înjunghie mişeleşte, cine-or fi? Răspuns nedorit: „Fraţii! Ori …? Sau …? Răspuns valabil la toate întrebările: „Fraţii”! Aşa stând lucrurile, nu pot să nu întreb: „Măi, fraţilor! Cîţi sunteţi la număr şi cum vă înmulţiţi, în progresie geometrică, aritmetică, prin adunare, ca iepurii, şoarecii, pisicile sau te miri ce alte vietăţi viclene?” Indiferent de răspuns, situaţia impune luarea unei decizii imediate. Dar nu, nu mă voi face frate cu „cel cu coarne” până voi trece puntea, nici nu voi comercializa produse lactate conform principiului „frate, nefrate, brânza-i pe bani” şi n-am să îngân alături de soliştii festivităţilor cu aşa zis iz tradiţional binecunoscutele versuri: „Deaş avea şi eu un frate / nimen lume nu mar bate”… ci cred mă voi face „frate cu codrul”. Adică mă voi autointitula haiduc. Mă tem însă că nu voi izbândi pentru că de unde cal? De unde harnaşamente specifice şi mai ales de unde arme? Şi ar mai fi ceva – de unde pădure? Şi pe de altă parte trebuie să recunosc că nici măcar nu mă duce mintea la te miri ce nume fioros de haiduc cu care să-i bag în spaimă pe „fraţi”. La urma urmelor cine să se mai îngrozească de un biet aşa zis haiduc la vârsta a treia? Aşa că nu doar nu-i voi putea apăra pe cei mulţi ci nu-mi voi putea nici mie însumi proteja bruma de principii atacată, precum lâna de moliile hulpave, de „fraţii” întru: credinţă, ştiinţă, culoare a pielii, opţiune politică, culturală, sportivă, preferinţe gastronomice…

    Ce-mi rămâne de făcut în cele din urmă? Păi, ce altceva decât să-mi văd de ale mele în singurătatea proprie şi personală. Asta pentru că aşa după cum v-am făcut cunoscut vouă celor care nu mă cunoaşteţi îndeajuns de bine sau deloc, sunt singur la părinţi, aşadar… nu-mi mai spuneţi frate!

    Gata, închei! Şi pentru că îmi aflai cumpătul pierdut preţ de câteva minute, de bucurie am să mă întorc printre amintirile anilor trecuţi ascultându-i cu mare drag, ca de fiecare dată, pe fraţii Petreuş. Pe curând, „fraţilor”!

    Prof. Ioan Sălcuță

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.