joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Poveste din restaurantele arădene, de Sfânta Maria: patinaj pe ulei, ciolan pe telefon și spaghete servite într-o oră și jumătate. Femeia de serviciu a fost „one woman show”… Delicios!

    de Lucian Dănilă | 16 august 2017, 12:45 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    9

    Știri Arad. Circulă de mulți ani o vorbă despre țara noastră care sună ceva de genul: „România este o țară minunată, dar păcat că este locuită…” Un sâmbure de adevăr există. Acel „păcat că este locuită”, se referă la calitatea anumitor locuitori cum ar fi cocalarii, nesimțiții, trântorii – în sensul de leneși – pițipoancele și alte categorii sociale, dar sintagma poate fi valabilă și dacă ne referim la infrastructură, clădiri dărăpănate, drumuri, etc.

    România, însă, este o țară potentă, dar în multe domenii îi lipsesc oamenii potenți. Avem locuri cu un potențial extraordinar, mai ales din punct de vedere turistic, dar ele suferă tocmai din cauza calității serviciilor.

    Și acum ne restrângem zona și ne referim la Arad. În ultimii ani, Aradul s-a dezvoltat din punct de vedere al gastronomiei. Au apărut tot felul de localuri, unul mai dichisit ca altul, terase la care până nu demult puteai doar să servești o cafea, un suc o bere, iar acum poți mânca tot felul de specialități.

    Ce le lipsește? Calitatea serviciilor.

    Și acum vă spunem povestea noastră de ieri. Este despre un restaurant din Arad, mai precis din vecinătatea orașului. Zona este superbă, localul, frumos și el, în jur doar apă și verdeață, ceea ce te îmbie la relaxare. Dar numai relaxare nu a fost…

    Să începem chiar cu începutul. Am ajuns la restaurant. Eram trei persoane. O doamnă blondă, de 50+, a venit să ne ia comanda. Ne-a întins două meniuri și ne-a întrebat ce dorim de băut până când ne hotăram ce comandăm de mâncare. Era ora 16:15… Un detaliu care contează. În fine, am comandat imediat și ceea ce doream de băut, dar și mâncarea. Două beri, două cafele și un fresh. Iar de mâncare am cerut fiecare ce a vrut: fasole cu ciolanul pus separat pe o altă farfurie, frigărui și o porție de spaghete. Între timp s-a făcut ora 16:17, maxim…

    Și ne-am aprins o țigară. Am ajuns și să o stingem. Am mai stat puțin, am aprins și pe a doua. Le-am stins și pe alea… Ne-am uitat în jur și am evaluat situația. Pe terasă se aflau maxim 30 de oameni. Cam mulți poate pentru numărul de clienți cu care era obișnuit personalul, dar era Sfânta Maria… S-a făcut ora 16:40 și au ajuns berile, cafeaua și fresh-ul. Gheața am primit-o după alte zece minute, după ce ne-am dus la bar să o cerem insistent. No, nici nu e rău… Puteam să ne mai aprindem o țigară, dar nu am făcut-o pentru că ne așteptam să vină mâncarea. Doar trecuseră deja mai bine de jumătate de oră. Și a apărut. Dar numai frigăruile. Nu au fost aduse de doamna care ne-a luat comanda, ci de un băiat tânăr care – din ceea ce ne-am dat seama, cam duce greul pe acolo. Pe el cade totul, iar uneori cade și el.

    Mai așteptam fasolea și spaghetele. La un moment dat a revenit băiatul. Se îndrepta foarte hotărât spre masa la care eram așezați cu o olivieră în mână. Când a ajuns la masa noastră, brusc am văzut că ceva plutește în aer. Era uleiul… În câteva secunde, în jurul nostru erau numai cioburi și o pată mare și foarte alunecoasă de ulei. La masa de lângă noi erau trei copii, foarte energici, care riscau oricând să cadă alunecând pe acea pată. Tânărul ospătar a mormăit ceva neortodox printre dinți și a plecat. Aproximativ cinci minute nu s-a mai întâmplat nimic. Nu a mai venit nici el și nici o altă persoană care să curețe locul.

    Între timp, ospătarul a revenit cu fasolea. Călca atent să nu alunece pe pata de ulei creată chiar de el. Fasolea era acoperită cu ciolanul pe care îl cerusem separat. I-am explicat că nu așa a fost comanda pe care i-am făcut-o doamnei blonde de 50+ și băiatul a înțeles, apoi s-a întors la bucătărie pentru a rezolva situația.

    Și a intrat în scenă femeia de serviciu. Înaltă, plictisită, și ea de 50+, cu o năframă colorată în cap – nu în vârf de băț precum în Scrisoarea a III-a, plimba un mop un metru în față, unul în spate. Nici măcar nu era umed. A mișcat mopul foarte sictirită și după nici un minut a plecat. Speram să revină, dar nu s-a întâmplat…

    A revenit în schimb tânărul ospătar. A adus fasolea. Era aceeași, tot cu ciolan, doar că partea cea mai mare din ciolan a dus-o de data aceasta pe o farfurie separată. Se plimba la fel de energic cu farfuria cu fasole în mâna dreaptă, iar cu cea cu ciolanul în mâna stângă. Și s-a întâmplat neprevăzutul. A alunecat pe pata de ulei, o parte din fasole a căzut pe o mână, iar ciolanul și câțiva castraveți pluteau bucățele, bucățele prin aer, unele dintre ele oprindu-se pe telefonul pe care îl aveam pe masă, iar altele chiar pe cămașa tânărului ospătar. De data aceasta a rostit cu voce tare alte cuvinte neortodoxe… Apoi ne-a pus în față ce a mai rămas din fasole și ciolan. „Așa ați dorit?”, a urmat întrebarea lui. Nici nu știam dacă să ne ridicăm de la masă și să plecăm înjurând și cu gândul că nu ne mai întoarcem niciodată acolo, sau să răspundem cât mai puteam fi de politicoși: nu. Am ales varianta politicoasă și am răspuns „nu”. Degeaba, farfuriile au rămas pe loc…

    Și a revenit femeia de serviciu. Cu același mop uscat, dar și cu o pungă cu sare. Ne simțeam ca la deszăpeziri. „Doamnă, aveți nevoie de o mătură”, i-am sugerat noi. Răspunsul ei a fost fabulos, ținând cont și de faptul că a mai avut o încercare de a curăța zona cu câteva zeci de minute înainte. Da, zeci de minute. „Mie nu mi-au spus colegii ce e aici…”, ne-a răspuns femeia. Minunat!

    A plecat după mătură, a revenit, a măturat aproximativ doi metri pătrați, pata a rămas la loc, iar sub masa de lângă noi erau patru-cinci cioburi foarte mari, și o altă pată de ulei destul de însemnată. La acea masă nici nu s-a uitat. Vădit iritată, o doamnă de la masa de lângă noi s-a aplecat și a strâns cu mâna cioburile. Pata de ulei, însă, a rămas acolo…

    Era deja ora 17.20… Frigăruile erau demult o amintire, fasolea a ajuns dar nu era conform comenzii, iar spaghetele erau doar o dorință. Ele încă nu au ajuns deși trecuseră mai bine de o oră de la comandă. La ora 17.30 a revenit tânărul ospătar, cu câteva pete pe cămașă, și a adus fasolea. De data aceasta au nimerit comanda. Spaghetele au rămas la stadiul de dorință, doar doamna blondă de 50+ ne-a asigurat că imediat ajung. Acel „imediat” se traduce în alte 15 minute… Într-un final au apărut și spaghetele. Era ora 17.45, deci a trecut o oră și jumătate de când a fost dată comanda…

    Și așa am petrecut două ore minunate, într-un cadru foarte relaxant. Două ore pe care cu greu le vom uita. Am și plătit pentru ele… Iar pata de ulei este și acum acolo.

    Acum e totul în regulă”, ne-a întrebat la final doamna blondă de  50+. „E minunat, doamnă, e perfect”, i-am răspuns. Și era într-adevăr perfect. Pentru că am scăpat cu atât…

    Deci, cum e România? Este, într-adevăr, o țară minunată, dar avem chiar și noi momente în care exclamăm: „păcat că e locuită”…

    PS: De data aceasta nu dăm numele localului în speranța că lucrurile se vor regla în viitorul apropiat, dar dacă se va mai întâmpla, vom nominaliza. Ceea ce putem spune este că astfel de experiențe ni se pot întâmpla la multe, foarte multe dintre localurile arădene și nu numai din Arad, tocmai din cauza serviciilor execrabile.

    FOTO: arhivă

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. problema e veche dar de actualitate,majoritatea absolventiilor au fost indrumati de catre dragii lor parinti sa faca o faculate,care in ziua de azi nu le ajuta la nimic.In schimb au disparut cei care vor sa faca o meserie (nu putem sa o numim cariera)patiser,cofetar,bucatar ospatar -a disparut disciplina muncii ,seriozitatea si puncualitatea la locul de munca si de aici rezulta uneori salariile care sunt cum sunt(unii nu doresc sa faca performanta-se complac cu un medical,cu o invoire,etc

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Sincer, nu dau nici doi bani pe servirea celor de la Ponton. Acolo e si o baza sportiva. Cred ca baza UTA.
      O data, am plecat, pentru ca dupa vreo 20 de minute nu a venit nimeni sa ne ia comanda, iar alta data am asteptat vreo jumătate de ora pana sa vina vreun chelner. Atunci nu puteam sa plecam ca organizasem un eveniment acolo si aveam vreo 20-25 de invitati, deci o comanda mai mult decât serioasa. Servirea a fost de toata jena, chelnerul catadicsind sa vina doar dupa ce a fost atentionat ca vor urma repercusiuni.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Uppermost

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.