vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Porsche 911, campion la „liniuțele” Drag Racing Arad! Dacia Break 1300, senzația evenimentului (250 FOTO)

    de Lucian Dănilă | 5 octombrie 2015, 4:15 PM | Sport

    1

    A fost weekend plin la Arad. Noi am mai scris de acest aspect. La noi în urbe ori nu se întâmplă nimic, ori, atunci când se întâmplă, parcă am deveni brusc buricul pâmântului și toate evenimentele din țară se mută pe plaiurile noastre, crișano-bănățene…

    Așa a fost și acum, în primul weekend al lunii octombrie din 2015. A fost fotbal la Pâncota, ca să spunem doar de cel din liga a 2-a, a fost concurs internațional de câini în cartierul Subcetate,dar cu toate astea nu puteam rata concursul de „liniuțe” Drag Racing Arad 2015, concurs organizat în memoria celui care a fost Valentin Costea, plecat dintre noi în luna martie a acestui an, atunci când a fost lovit cu o rangă în cap de unul dintre angajații săi.

    Locația a fost aceeași ca la trecutele ediții, mașinile au fost de tot felul, mai mici, mai mari, mai tari, mai colorate, cu mai mulți sau mai puțin cai putere. Unii au participat cu mașina de acasă,alții au făcut-o la volanul celor modificate în atelierele auto. Tobele trosneau, dar nu cele muzicale, ci cele de eșapament, în timp ce cauciucurile au avut mult de suferit, lăsând pista aeroportului neagră la finalul evenimentului.

    IMG_0443

    FOTO: Acest BMW este cel mai puternic din Europa la tracțiunea spate

    Spectacol a fost încă din prima zi, dar miza creștea odată cu trecerea timpului. În prima zi am văzut un BMW negru (foto, mai sus), despre care se spune că este cel mai puternic din Europa între mașinile cu tracțiune spate. Am văzut și un alt BMW – nici nu știm ce culoare, verde, turcoaz, ceva de genul – care ne trecea prin față de parcă era cometă. Era un „ursuleț”, iar ceea ce ne-a surpins a fost că avea motorul pe bancheta din spate… Ăsta da hobby. Nu știm ce s-a întâmplat cu mașina, sau cu băiatul, dar după ce a făcut spectacol sâmbătă, ieri, la finale, era tras pe dreapta. Poate i-a pușcat ceva, căașae la concursuri din astea.

    Ne-am plimbat prin parcare și ne-am lovit de granzi. Trei Nissan GTR, din alea cu 800-900 de cai, erau parcate printre mașini de serie ca Audi, Skoda, Volkswagen și alte mărci. Două erau albe, acestea participând la competiție, iar unul negru cu numere de Ungaria probabil a venit să le susțină. Mai pe dreapta, hop și un Porsche. Era un Panamera alb, abia mai târziu l-am văzut pe cel cu nuanțe portocalii, un model 911 cu – ATENȚIE – 1.200 de cai! E al unui bihorean, Ghiță îl cheamă, iar acesta nu a putut fi întrecut de nimeni. A ajuns în cei 400 de metri la viteze amețitoare, de 240 de km/h, realizând un timp incredibil de 9,7 secunde! A câștigat tot: clasa lui, dar și concursul la care au participat mașinile cu cei mai buni zece timpi.

    IMG_1076

    FOTO: Ghiță, proprietarul acestui Porsche 911, nu a avut adversari la Arad

    Primul care l-a provocat a fost pilotul unui Opel Corsa. Nu râdeți… E un Opel mic, dar cu putere mare. Nu știm ce i-a făcut proprietarul, dar sub capotă are nu mai puțin de 700 de cai! L-a bătut Porsche-ul: 9,9 secunde la 10,4 secunde… Imediat după cei doi am văzut la duel cele două GTR-uri albe. Prima dată a câștigat Deme (parcă așa îl cheamă), un băiat din Bihor, dar clujeanul și-a luat imediat revanșa și s-a calificat în finală. Deme pierdu-se startul…

    Marea finală s-a dat între Porsche 911 și Nissan GTR, așa cum am spus, al băiatului venit de la Cluj. Înainte de această cursă, doi băieți băgau vreo 5 kilograme de gheață pe la aerisirile bolidului construit de germani. Răcorit bine, Ghiță – cel cu Porsche – a câștigat destul de lejer.

    deme

    FOTO: Deme, cu acest Nissan GTR,  a fost marele învins al evenimentului. El a pierdut și semifinala dar și finala de… după finală

    Credeam că e gata, dar surpriză: Deme și-a provocat concitadinul și am mai asistat la finala de după finală, între Ghiță și Deme, adică același Porsche 911 și celălalt Nissan GTR. A câștigat tot Ghiță, chiar dacă deme fura-se puțin startul…

    DACIA 1300 BREAK, senzația evenimentului

    Mulți au râs când au văzut că un tip tinerel vine la start la volanul unei Dacia 1300 Break – cu un motor 1,4 Turbo. E acel model bătrânesc, de pe vremea în care acest brand era singurul pe care și-l puteau cumpăra românii, depe vremea lui Ceaușescu. Lângă Dacie, un BMW „pisicuță”, nervos și violet. Nu violent. Pe cine ați fi pariat? Hai că deja știți. Dacia i-a dat – vorba prezentatorului – două TIR-uri distanță și s-a calificat mai departe. Printre spectatori era delir. Fluierături, aplauze, felicitări. Evident, toate pentru pilotul Daciei.

    A urmat un nou duel, de data aceasta cu o Honda. Deși a ratat startul, Dacia a recuperat miraculor și a câștigat: 14,7 secunde – la 14,9. A fost strâns, dar printre spectatori auzeam sfaturi pentru posesorul Hondei: „dă-i foc!”.

    IMG_1011

    FOTO: Dacia Break 1300… Victorie umilitoare în fața unui model BMW „pisicuță”

    Și a ajuns în finală. Dacia, da, iar adversar îi era o altă Hondă, de data aceasta una break. A umilit-o efectiv și pilotul Daciei Break a câștigat la clasa S2, fiind de departe cel mai aplaudat pilot al weekendului. Prezentatorul a fost inspirat din nou: „își va pune un sticker pe Dacie cu mesajul Hondasss killer!” :)))

    Sămânțăritul, sport național

    Acum nu vrem să fim cârcotași. Probabil că ar mai trebui scris și despre alte mașini. Ar merita, mai ales că băieții aceștia fac niște eforturi financiare și fizice extraordinare. Totul costă: cauciucuri, motoare, piese, vopsele, înscrisul la astfel de competiții, deplasările, cazările. Tot, tot, tot… Tocmai de aceea, am și pregătit o galerie cu peste 250 de fotografii pe care o puteți vedeamai jos, la finalul articolului.

    Până atunci dorim să scriem despre un mic detaliu. Să nu mai spună nimeni că fotbalul este un sport de sămânțari, că doar pe stadioane se mănâncă aceste bomboane agricole. Era plin de sămânțari și pe aeroport, semn că acesta este un sport național. Românii sparg semințe la orice eveniment, fie că este vorba despre fotbal, despre concerte în aer liber, sau despre concursuri de mașini.

    IMG_1062

    FOTO: Și pe aici au trecut sămânțarii…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.