Polițistul Florin Bodea, țintă a amenințărilor cu moartea! Autorul este în arest
Știri Arad – Comunicat: Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.Z., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. si ped. de art. 257 alin.(1), (4) C.P. si art. 206, alin.1 cu aplic. art. 35, alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin.(1)C.P.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 15 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate.
Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a relevat faptul că:
În data de 12.05.2017, în jurul orei 19,30, inculpatul a proferat amenințări cu moartea, folosind obiecte tăietoare, respectiv cuțit, împotriva agentului șef adjunct B.F. , din cadrul Poliției Felnac, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia intervenției la aplanarea conflictului intervenit între soți, la domiciliul acestora din loc. Felnac, jud. Arad. De asemenea, în aceeași data, dar și în dimineața zilei de 13.05.2017 inculpatul a adresat soției sale amenințări cu moartea, cât și cu diferite obiecte de uz gospodăresc, respectiv cuțit, coasă, topor, apte să producă un rezultat letal.
Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Nota redacției: Polițistul amenințat de bărbatul arestat se numește Florin Bodea și este încadrat la postul de Poliție Felnac.
Comentariile portalului
Aici este vorba de interese politice de aceea nu se renunță , faceți atunci să fie viabil și economic nu să plătim politruci din banii arădenilor .
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte