miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Ce evenimente și manifestări lipsesc de la Zilele Aradului?

    de Special Arad | 11 august 2017, 1:33 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    0

    Iată, canicula revine, iar Zilele Aradului intră în sac.
    În sacul propagandei de partid și de stat la Arad, că ce-i care au stare și posibilitate sunt deja departe, cât mai departe de acest oraș ofertant, cum zice primul om al urbei.

    Nimeni nu-și mai face iluziii, așa cum am aflat asta și din ultima noastră polă, cea în care arădenii au fost de părere că cel mai bine ar fi să se înființeze un consulat mongol în turnul Primăriei. Ca să știm o treabă!

    Tocmai de aceea, am considerat ca ar fi bine să luăm la rost și să enumărăm câteva manifestări și happeninguri omagiale care ar fi fost potrivite în aceste zece zile de ridicare în slăvi a conducerii de stat (stat, în sensul că stăm pe loc) și de partid, posibilitățile, având în vedere starea mentală la care a fost adus arădeanul mediu în ultimii 15 ani, fiind foarte „ofertant” pentru astfel de acțiuni de care s-ar simți mândru până și un Kim Djong-un.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Ce evenimente și manifestări lipsesc de la Zilele Aradului?

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.