Campania liberalilor arădeni din ultima perioadă, cea prin care aceștia susțin că își deschid partidul, nu prea dă roade. Aceștia anunță periodic arădeni cu nume nu chiar „grele” care „au decis să se alăture echipei”. În același timp, se pare că, odată ce au deschis „ușa” partidului, mai marii PNL Arad au uitat s-o și închidă din când în când. Astfel că alte nume, cu mult mai multă greutate în partid, aleg să iasă pe acea ușă.

Vorbim acum despre deputatul Eusebiu Pistru, cel care în ultimul an, alături de alți liberali arădeni, a ales să lupte pentru înlăturarea lui Gheorghe Falcă de la „butoane”. Și când părea că au reușit, Falcă și echipa sa au trișat și au reușit să câștige ei alegerile din vară, de la județ. Cu toate acestea, echipa lui Pistru și Călin Abrudan (primarul Ineului) a contestat la Curtea de Arbitraj a PNL cele întâmplate la Arad. Și, din nou, părea că reușesc să-l detroneze pe Falcă, atunci când membrii Curții le-au dat câștig de cauză, anulând peseudo-alegerile de la Arad.

Numai că de la decizia Curții de Arbitraj și până în momentul de față nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Conducerea centrală a PNL a decis să lase „provizoriu” vechea conducere. Doar că provizoratul a devenit un fel de decizie permanentă și, totodată, a arătat ceea ce acuza chiar Eusebiu Pistru pe 15 septembrie, imediat după ce și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al organizației arădene, anume că președintele Ludovic Orban și-a cam schimbat atitudinea și, în loc să marșeze în continuare pentru respectarea Statutului PNL, preferă să se complacă și să lase lucrurile în impas.


 

Citește și: Bombă în politica arădeană! Pistru și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al PNL Arad


 

În septembrie, Pistru spunea că cel mai probabil își va da demisia și din partid, nu doar din funcțiile de conducere, fiindcă nu avea încredere că lucrurile se vor îndrepta și Orban va tolera în continuare călcarea în picioare a Statutului. Nu a specificat și când își va da demisia, ci doar că „va urma în cel mai scurt timp”.

Ei bine, timpul n-a fost tocmai scurt, dar inevitabilul este pe cale să se producă. Sursele noastre spun că, în următoarele zile, deputatul Eusebiu Pistru le va arăta „pisica” liberalilor și va trece la ALDE. Aceleași surse spun că Pistru nu va trece singur la ALDE, ci va lua cu el și niște nume importante atât în PNL Arad, cât și în comunitatea arădeană.

Plecarea lui Pistru din PNL va fi, cu siguranță, o lovitură puternică pentru liberali, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, din punct de vedere politic și prin prisma relației bune pe care parlamentarul o are cu foarte mulți primari. În al doilea rând, din punct de vedere electoral, Pistru fiind destul de apreciat la nivel județean, unde a candidat în mai multe rânduri, atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru Camera Deputaților. Și, nu în ultimul rând, plecarea parlamentarului va fi o lovitură grea pentru PNL Arad din punct de vedere financiar, acesta virând lunar sume imporatante în conturile partidului.

Nu sunt de neglijat nici numele grele care se pregătesc să-l urmeze pe Eusebiu Pistru la ALDE, nume pe care le veți afla cu toții în perioada imediat următoare.

 

Sursa foto: newsar.ro

Andrei Fuliaș, 4 decembrie 2017, 2:11 PM