vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 70.000 de cazuri de infecţii respiratorii, într-o singură săptămână, în România

    de - | 15 octombrie 2016, 8:52 PM | Naţional | Recomandările editorilor | Sănătate

    0

    Peste 71.800 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost înregistrate în perioada 03-09 octombrie, la nivel naţional, numărul acestora fiind cu 37,4% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

    Reprezentanţii CNSCBT au făcute publice datele privind evoluţia infecţiilor respiratorii acute înregistrate în perioada 03-09 octombrie 2016, fiind înregistrată o creştere de 37,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, transmite Mediafax.

    „La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS şi pneumonii) a fost de 71.812, cu 37,4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent(52.258)”, se arată în informarea postată pe site-ul instituţiei.

    Specialiştii susţin că în intervalul menţionat nu au fost înregistrate cazuri de gripă clinică, comparativ cu 18 cazuri sesizate în aceeaşi săptămână a anului 2015.

    România se confruntă cu un val de infecţii respiratorii

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.