sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 7 milioane de lei pentru acoperirea doar a unei părți din datoriile în care este îngropat CET-ul. De data aceasta se implică și Guvernul

    de Raluca Medeleanu | 5 decembrie 2017, 4:00 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    1

    Situația în care se află societatea care furnizează căldură în locuințele arădenilor, CET, este de mult timp cu semnal roșu de alarmă. Zeci de ședințe ale Consiliului Local Municipal au fost adevărate „câmpuri minate” care au explodat în momentul în care s-a deschis subiectul pierderilor pe care le înregistrează societatea, an de an. Consilierii s-au arătat de fiecare dată efectiv incapabili să găsească o soluție pentru rezolvarea acestor „scurgeri” imense de bani pe care le provoacă CET-ul.

    Fie că s-a dat vina pe „moștenirea” lăsată de Guvern, din timpurile în care CET era strict sub coordonarea acestuia, fie că s-a dat vina pe proasta gestionare a societății în momentul în care aceasta a fost preluată de către municipalitate, efectul este același. În fiecare an se alocă milioane de lei din banii arădenilor pentru a acoperi aceste pierderi și pentru a evita situația critică de a lăsa orașul fără căldură și apă caldă.

    Deși inițial un nou proiect de hotărâre viza alocarea a 7.885.696,83 lei din excedentul bugetului local pentru acoperirea acestor pierderi, în cadrul ședinței de astăzi s-a modificat suma la aproximativ 2,8 milioane de lei din excedent, întrucât în decursul acestei săptămâni urmează ca Guvernul să trimită 5 milioane de lei în sprijinul acoperirii pierderilor. Consilierul local PNL Bogdan Boca ne-a explicat că acești 2,8 milioane de lei sunt bani luați de la investiții care rămăseseră pe stand-by anul acesta, care nu puteau fi cheltuiți.

    Rezolvarea temporară a pierderilor acumulate de CET (o mică parte din suma totală) va fi finalizată odată cu ședința de joi, în care se va supune la vot primirea banilor alocați de Guvern.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.